duminică, 13 august 2017

Vacanta

  Am avut o vacanta atat de relaxanta pana acum incat pur si simplu n-am mai apucat sa imi adun si neuronii ca sa scriu ceva si aici. Le-am trait si respirat pe toate incetinel, asa, usurel, cum mananci porumbul fiert de pe cocean ca un soarice lesinat de foame. Eram obosita, din martie de cand a inceput aventura cu noul job, n-am apucat sa imi dau si reset la creier. 

  Am mers in Franta si am dormit precum cunoscuta valiza din gara. Airbnb nu s-a dezmintit nici de data asta, si nici instinctele mele in a alege cazari foarte misto nu m-au lasat balta. Am ales nordul Frantei anul asta, ca sa vedem, acolo cum o fi? Sudul nu ne-a incantat cam deloc, mareata Coasta de Azur cred ca a fost mai demult un loc minunat, acum nu prea e. Gen pomul laudat. Ei bine, surpriza emisiunii a venit de la coasta de nord a Frantei, numita ea si Coasta de Opal (au astia ceva cu botezatu' de coaste). Coasta de Opal este o bijuterie, va spun. 

  E drept, lumea nu se inghesuie aici (de unde si placerea noastra orgasmica cand ne-am pomenit in sate pustii si pe plaje pustii si neamenajate) in primul rand din cauza ca este "frig". Adica e cum ne place noua vara :))) Daca in sudul Frantei am crapat efectiv de cald anul trecut iar anul asta erau niste incendii incredibile acolo in perioada asta, in nordul Frantei (care e o tara absolut uriasa, cred ca iti trebuie o viata ca sa o strabati turistic cu totul) ne-au intampinat aceleasi temperaturi de la Portsmouth, care, vorba aia, e peste garla. Am avut chiar temperaturi mici pentru ca a venit un val de aer rece, ne-am bucurat de 14 grade si... foc in semineu in luna august, chestie care pe mine una m-a incantat dincolo de vorbe.

  Nu am facut nici macar o baie pentru ca nu era de baie. Oceanul era cald, ar fi mers, insa vantul de afara combinat cu temperatura te facea sa zici nu, multumesc, sa tragi plovarasul de pe tine mai spre urechi si sa te bucuri de mirosul de mare si de plaja pustie. De cativa ani nu mai am dorinta aia total arzatoare sa inot. De doi ani precis nu o mai am pentru ca in ocean eu nu am curaj sa inot, va spun sincer. Si mai ales de cand am asistat la un curs tinut de salvamarii care mi-au explicat niste lucruri despre ocean... am zis lasa ca inot io in cada mea sau ma duc la bazin daca vreau neaparat :))))) Mara saraca ar fi vrut, si-a si tras in vreo doua zile costumul de baie pe sub tzoale, da' n-a avut noroc sa fie de baie. S-a multumit sa scurme in nisip ca disperata, sapand gropi interminabile, de parca vroia sa ajunga pe partea cealalta a pamantului. Sapa asta cu o pofta...

  Casa lu' nenea Eric era intr-un sat pustiu ceva mai jos de Calais. O mandrete de sat, casele pareau desenate din basme, toate noi sau renovate, totul era incredibil de frumos, curat, aranjat. Omul are o casuta veche, cu mobila si acareturile de pe cand isi crestea el copiii acum mari acolo. O minunatie de casa cu 3 dormitoare duble, living urias cu semineu, bucatarie cu de toate si o gradina uriasa si salbatica prin care Mara a alergat si a studiat lighioane o saptamana intreaga. Un cocos si o gaina, fugite de prin vecini, isi faceau veacul la noi in gradina, chestie care pe Marius l-a facut sa isi doreasca aprig o ciorba de cocos deoarece il caraia pacientul prea de dimineata... 

  Ne-am dus si am facut plimbari aproape de locatie, maxim 30 de minute cu masina, pentru ca anul trecut ne-am rupt cu mersul si am decis ca eu sunt too old for this shit numit vacanta spanzurata, nu ca n-as fi stiut asta, dar na, mi-am dorit sa facem una de pomina inainte sa ma retrag in glorie :))) Am vazut Cap Gris Nez, cel mai apropiat loc de pe continent catre UK, o iesitura de pamant de unde poti vedea de sus tot traseul miilor de vapoare care trec prin Canalul Manecii zilnic, a fost senin asa ca pe partea cealalta se vedeau Stancile Albe de la Dover, desi sunt la 40 de km distanta. Privelistea te lasa mut dar noi tot am gasit motive de ras gen "coaie, am trecut garla asta mare ca sa ne uitam tot la Anglia da' de pe partea hastalalta" :)))))) Am mers cu Mara la parc de cocotzat pentru ca a fost anul trecut in Franta si am zis sa mentinem o traditie, am mers la un satuc-muzeu istoric cu case si ateliere de pe la 1900 toamna pentru ca pe noi astea ne fascineaza teribil.

 A fost frumos de tot iar linistea de mormant, satele pustii in care vedeai o masina la o jumatate de ora, plajele incredibile pe care le-am vazut si unde eram noi si inca trei francezi... o frumusete fantastica, am stat si m-am holbat la oceanul ala veeeeerde cu o placere de inimaginat. Mara era in fiecare zi "asta e cea mai frumoasa plajaaaa, vreau si maine tot aici" ca a doua zi sa zica "ba ASTA e cea mai mistooooo" si tot asa :)))) In caz ca va bate un gand sa vizitati din Romania nordul Frantei, avionul va duce la Calais, de acolo ii dati bataie pe toata coasta de nord pana lesinati :)


in gradina

Maimutza la foc :))))

Cap Gris Nez

Wimereux










sate linistite

si traditia ei in Franta :)
                     
  Dupa o saptamana am pornit spre Belgia sa ne vizitam un vechi prieten care se casatoreste luna asta, e mutat acolo cam odata cu noi, a gasit o minune de fata poloneza pe care a si insfacat-o sa fie a lui :) Asa ca ne-am dus doua zile si in nordul Belgiei, la Pittem. Am vazut si o plaja care mi-a amintit de litoralul romanesc, blocuri cladite in capatul plajei, tramvai care iti trece pe sub nas... ce sa zic, Belgia m-a lasat mai rece ca limba unui eschimos care canta in furtuna de zapada. 

  Mini-oraselul asta in care stau ei, ca sa nu ii zic sat, e foarte curat, foarte linistit (cica traiesc mai mult pensionari acolo), e de o curatenie si o ordine minunata. Dar, vorba lui Marius, n-are gust. Locurile sunt fade. Casele sunt toate cam la fel, par a fi desenate de un copil de 3 ani, stiti cum fac ei, traseaza un patrat cu un acoperis. Ori astia n-au arhitecti, ori nu stiu... Toate casele un cacaniu inchis asa, aia e o tara cam inorata din cate inteleg, in norul ala totul parea de o tristete incredibila. E o tara misto presupun, precis ca are si locuri mai vesele. Oricum preturile sunt extrem de triste. Iar anul trecut in Franta ma socasem la preturi, anul asta m-am socat definitiv si in Franta si in Belgia. 

  Casa pe care am ales-o, nu prea am "ales-o" pentru ca in satucul asta mai usor cu gazdele Airbnb. Am gasit niste oameni cu o ferma, la cativa kilometri de prietenii nostri, am luat o casa tot enorma, de fapt e un grajd reamenajat. Foarte misto, tot cu gradina mare, cu tot ce iti trebuie, de pret nu mai zic nimic, ca am dat pe doua nopti cam tot atata cat am dat pe o saptamana in Franta la cazare :))))) Nu regret nimic pentru ca ne era tare dor de prietenul cu pricina iar cele doua zile acolo am ras impreuna cat pentru tot anul, a fost o excursie fantastica! 

  Ne-am intors incarcati cu energie, cel putin eu una chiar m-am relaxat asa cum nu tin minte s-o mai fi facut vreodata in viata mea in vacanta, ne-am bucurat de toate cele, am mai avut si cateva zile cu Marius acasa pana azi cand, cu mare parere de rau, s-a intors la munca. Noi mai avem inca 3 saptamani de vacanta (oh, I love my job!) pe care planuim sa le petrecem cu o familie de romani (alo, s-aude in spate acolo la Oana si Edi?) care s-au mutat aici de curand si de care ne este extraordinar de drag. Au o fetita de varsta Marei, s-au cunoscut si s-au distrat de minune, asa ca presimt niste zile tare frumoase in continuare. Ieri am mers la Festivalul International al Zmeelor din Portsmouth, deci da? Exista asa ceva, oamenii se aduna o data pe an si ridica la malul marii sute de zmee care mai de care mai uriase si mai colorate. 

Cam asa

An octopus's garden in the sky :)))

  Vacanta frumoasa va dorim si voua, oriunde ati fi!

                      Alex






sâmbătă, 29 iulie 2017

De 2 ani în Anglia. Fericire și roșii.

  M-am trezit de dimineata cu ideea in cap... azi e 29 iulie. Am zambit larg si m-am ridicat din patul in care cu onor rezidez pe timp de noapte, de doi ani. Afara era niste nor dar asta nu m-a impiedicat sa zambesc in continuare. Suntem in vacanta de pe 26, am de ce zambi. 

  Acum doi ani pe la ora asta... cred ca eram in avion. In sfarsit, plecasem. O lasasem in urma pe doamna invatatoare abuziva Angelica Puie, sistemul romanesc, soselele lipsa, blocurile gri si un oras care are un singur parc care contine si copaci. Am aterizat aici, in tara lu' Verde Imparat, tara in care iarba nu apune niciodata iar plantele sunt inmultite cu sfintenie. Habar nu aveam unde ma duc, nu fusesem in viata mea in Marea Britanie, nici macar ca turist. Nu apucasem. Nici nu mai stiu cat era exact ceasul cand am aterizat, ce stiu e ca era in jur de ora 5 dupa amiaza si ca baietii de la descarcat bagaje am impresia ca si-au luat pauza de ceai... am stat cu Mara si o jumatate de avion in asteptarea gentilor cam o ora. Au descarcat o juma' de carutza si s-au oprit. Tea time. :)))

  Desigur, intre timp am aflat ca aici pauzele sunt sfinte. Angajatorul nu te pune sa muncesti in pauza ta. Ce scrie in contract si ti se comunica la inceput, aia patesti ulterior. Cu tot ceaiul din dotare! :) Plecasem dintr-un Bucuresti incins la 50 de grade si am aterizat intr-o Londra de 16, eram amandoua in pantaloni scurti si maieuri, ne-am invinetit instantaneu, dar ziceam, pe rand "aoleu, ce bine eeeeeeeee, racoareeeeeeeee". Asa e si azi. Finalul de iulie vine mereu cu ploi si racoare. Ce bine! 

   De doi ani suntem mai fericiti decat am fost vreodata in cei 36 anteriori. Bine, exclud vacantele din Grecia sau Suedia la faza asta, includ viata de zi cu zi cu tot ce inseamna ea. Da, desigur, si aici "sistemul" are bubele lui, exista si aici chestii absolut hilare care se intampla din prostia unor functionari sau politicieni. Clar! Ca peste tot in lume, dealtfel. Dar aici viata e frumoasa si linistita, oamenii zambesc, vorbesc cu tine frumos si te ajuta in orice circumstanta. Si raspund la zambete in orice moment. 

  Statul iti arata respect. Tu, cetateanul, ai drepturi si obligatii. Statul nu iti incalca drepturile si iti cere obligatiile. Pe care tu i le dai bucuros, pentru ca vezi pe ce se cheltuie banii tai. Vezi in fiecare luna, reparatii, lucruri noi care apar, vezi scolile cum functioneaza, vezi strazile cum sunt intretinute, vezi cum poti merge cu masina linistit dintr-un capat in cealalt al unei tari enorme dar care e intretaiata de autostrazi si drumuri expres mai ceva ca un swaitzer. Poti sa mergi cu masina sute de kilometri si sa nu simti drumul, timpul sau stresul. Pentru ca lumea se poarta civilizat in marea parte a timpului. Iar asta conteaza. In marea economie a vietii, lucrurile astea conteaza enorm.

  Mara e fericita aici. A invatat foarte multe chestii, aia cu "nu se face scoala in UK" e o porcarie spusa de niste idioti romani care n-au habar de cum ii cheama. In UK se face scoala si se face serios, mult mai multe ore pe zi si saptamani pe an decat in multe tari. Iar scoala ii invata pe copii sa gandeasca in mod independent, sa isi puna intrebari, sa CONTESTE afirmatii gresite sau idei tampite. Stiu asta si pentru ca o vad pe ea si pentru ca acum am privilegiul sa vad atatea scoli si profesori si elevi... 10 scoli intr-o saptamana nu e putin, zic eu. 

  Mara e fericita pentru ca se simte in siguranta la scoala, stie ca nici un adult din vreo scoala nu o sa se mai poarte vreodata in viata ei cu lipsa de respect fata de ea, acum cred ca chiar intelege asta, mai ales ca i-am povestit ca si in alte scoli e asa. Aici oamenii mici sunt tratati cu respect, li se si cere respect, dar il si primesc. Aici, oamenii mici sunt oameni. Parerea lor conteaza, opinia li se cere de mii de ori pe zi, de la matematica "cum crezi tu ca ar fi asta?" pana la istorie, geografie, literatura. Ce crezi tu despre asta? Care e parerea ta? De multe ori am auzit profesori spunand "nu exista raspuns bun sau prost, asta e o intrebare despre ce crezi TU, orice ai crede e perfect!". Aici copiii nu au manuale! Nici macar de sport sau dirigentie! Abominabil sistem, lumea merge la scoala cu o sticla de apa in mana. Si cu un pix. Nu se invata dupa "manuale", se invata dupa stiinta profesorului care urmeaza o programa in care el, profesorul, poate introduce ce doreste el ca metoda de invatare. Invatarea se face in clasa. Continuarea de acasa se face doar la varste mari, nicidecum in scoala primara. Se face online, pe platforma scolii unde elevul are user si parola, acolo primeste teme si acolo le rezolva. Excesul de hartie aduce incruntari. Orice foaie de hartie se foloseste bine pe toate partile si apoi se recicleaza.

  In astia doi ani am invatat multe de tot. De la un alt sistem politic, economic, social, pe care l-am studiat in mare amanuntime, pentru ca asa sunt eu, nebuna, nu pot sa traiesc in ignoranta, am invatat totul de la capat, am invatat sa merg pe strada cu capul sus si sa zambesc ca toanta in continuu. Iar asta face bine la suflet si minte. O colega din Polonia imi zicea ca cei de acolo sunt pe aici foarte tristi la moaca, ca asa ii poate deosebi chiar si pe strada. Asa e si cu romanii. Merg inegurati, cu ochii in pamant, nu-i intereseaza deloc sa devina si ei ca cei din jurul lor, sa incerce si ei sa copieze populatia in care au aterizat. Ca daca ii vezi pe toti ca zambesc, sa mor daca nu te apuca zambitul... tre' sa fii prea inchis la cap sa nu te apuce, zau! 

  In astia doi ani am invatat sa fac inclusiv carne de mici, mult mai buna decat tot ce am mancat toata viata mea, am invatat ca nu exista "nu am nu stiu ce" pentru ca aici poti gasi absolut tot ce iti doresti, cei care zic ca nu au, clar nici nu cauta. Nici macar o secunda! Daca am iesit din mentalitatea "nu putem face acasa carne de mici deoarece... nu stiu, suntem handicapati", mentalitate pe care am avut-o o viata intreaga, mi se parea asa ceva imposibil de obtinut fara o fabrica de mezeluri la indemana... am iesit cu usurinta si din altele. Am gasit absolut tot ce ne-a poftit inima si stomacul... macelarul meu englez are burta de vita, a trebuit doar sa imi fac curaj si sa il intreb, o tine in spate, congelata, englezii nu mananca asa ceva decat rar, nu e in fata, la galantar :)))) Omul s-a bucurat enorm ca l-am intrebat de burta, de organe, de ficati si alte asemenea...

  Avem o gradina care acum da pe dinafara de rosii, cand am pornit ma gandeam ca na, agricultura afara in Anglia... ce vorbesti, bre, avem rosii cat mine de inalte, jur ca asa ceva n-am mai vazut in viata mea. Ne-am distrat foarte tare cu gradina asta, mai ales eu deoarece fac misto de Marius care inca traieste toate rosiile alea de parca ar fi copiii lui :)))) Stai sa il vezi pe asta primavara viitoare, cre' ca se muta acolo, nu mai da pe acasa, pe cuvant. Ieri am mancat prima salata de rosii cherry facute de noi el, evident ca au fost tare gustoase. Nu ca alea de la magazin nu ar fi, dar cumva ti se inmoaie limba la ideea ca le-a facut omu' domle, cu mana lui :)))) Cam asa: 


cherry englezesti

uriase romanesti din samanta de la 2 Mai

  Cam asta facem noi dupa doi ani aici. Maine plecam in vacanta, dam o fuga in nordul Frantei si nitel prin Belgia pe la niste prieteni... Tocmai ne-am luat alta masina (cealalta ne-a parasit prin stricare maxima) care ne incanta in mod deosebit, asa ca speram sa fie o excursie minunata, mai ales ca acum nu vom merge prea departe. Am facut bagajele si acum ma uit la Mara cum tzopaie incantata si-si face planuri pentru urmatoarele zece zile. 

  De pe insula, cu drag,
           Alexandra. 

  

miercuri, 19 iulie 2017

Aș lua-o acasă

  Am cunoscut-o prima data pe la inceputul lunii mai. Nu vorbea deloc. In nici o limba. Tot ce facea era sa zambeasca cu gura pana la urechi si sa dea din cap a "da". Este de etnie d-aia speciala. Nu avea inca 5 ani dar avea multe kilograme peste ce ar trebui la varsta ei. Parul lung, negru abanos si ondulat ii era prins intr-o coada groasa impletita, parea a fi curata si ingrijita. Dar nu vorbea. Deloc. 

  Zambea mult si degeaba, parca intr-o crispare ramasa pe fata ei dintr-un moment in care intelesese ceva amuzant. O masca despre care stie ea ca ii amuza pe adultii din jur. Intelegea ce ii spun in romaneste dar nu raspundea nimic. Mi l-au adus pe fratele ei, cu doi ani mai mare, din aceeasi scoala. Ia de te intelege cu astia si afla ceva despre ea ca noi nu stim nimic, pana de curand nici nu ne-am prins ca ea e de cetatenie romana, aveam in cap acest "gipsy" care nu ne spunea mare lucru. Nici fra-su n-a vorbit cu mine. Cand m-a auzit ca vorbesc romaneste cu el si-a acoperit gura cu ambele palmutze mici, nu cumva sa spuna ceva, nu cumva sa se dea de gol.

  Intr-un final l-am intrebat daca ei acasa vorbesc tiganeste si a zis soptit ca da. Altceva nu mi-a zis. Lumea din scoala spune ca el acum se descurca bine, a invatat imediat engleza si ce are de facut pe acolo. Ea zambea. Saptamani intregi i-am acordat atentie limitata fata de cealalta romanca din clasa si i-am spus ca eu nu pot sa vorbesc cu ea daca nu-mi raspunde inapoi nimic. Mi-a luat ceva vreme sa sparg nuca dar am spart-o, de ciuda ca nu vorbeam cu ea a inceput sa vorbeasca... in engleza. In ziua aia, eram patru adulti in clasa aia si toti patru am chiuit, ne-am inlacrimat oleaca noi cele trei muieri iar profesorul a tzopait brusc ca un apucat batand din palme. 

  Reusisem sa o conving sa vorbeasca. Intelege romana destul de bine dar nu ii vine natural sa vorbeasca in romaneste. Doar acum, uneori, imi spune lucruri in romana, intrebari scurte care ii vin in cap din cauza ca romana mea ii declanseaza ceva in creier. E un alt soi de copil Mowgli, a avut o casa si atat, are inca 4 sau 5 frati (n-am reusit sa retin si cred ca nimeni de fapt nu stie exact) si este un copil perfect neglijat. Crescut ca intr-o pestera. Ea zambeste. 

  Dupa ce a inceput sa spuna niste cuvinte si sa imi arate niste lucruri am putut sa scot de la ea diverse informatii despre ce stie ea de fapt si ce nu. Am constatat ca stie intr-un mod automatic sa numere dar ca nu intelege ce e aia. Ne pregateam cu totii sa deschidem procedura de diagnosticare, parea a fi total gresita la cap, parea a avea deficiente majore de invatare. Si inca pare asa insa acum, la final de an, a reusit sa inteleaga legatura intre un sunet si o litera scrisa. In conditiile in care cei care termina acum Year R (reception, anul premergator primului an de scoala) stiu sa scrie cuvinte si propozitii simple sa adune si sa scada prin numarare pana spre 20, stiu multe lucruri despre lume si viata. Ea zambeste.

  Acum doua saptamani a implinit 5 ani. Era fericita. Zambea. Dar de cand a inceput sa vorbeasca, sa comunice, nu mai zambeste asa a prost. Am reusit sa o invatam cateva culori. Are 5 ani si nu stia ce-s alea culori. Ce inseamna aia. Se uita mirata la noi cum ii aratam obiecte si ii spuneam denumirea. Ei in engleza, eu in romana... tiganeste nu stiu si-mi pare tare rau... Ea da din genele alea lungi si negre, se uita cu ochii taciunii la mine si parca ar vrea sa ii raspund eu la un "de ce" infinit pe care ea nu stie nici macar sa-l rosteasca. 

  Repeta obsesiv un semn grafic ca un fel de n mic de tipar. La scoala i s-a spus ca asa scriem. Ea n-a nimerit alta litera decat pe aia, multe luni de zile. Ii spuneai sa scrie ceva, il facea pe ala. Pagini si pagini cu un n aruncat din creionul prea mare pentru manuta ei. Azi, dupa atatea luni de lupte, a reusit sa inteleaga sa-l scrie pe A si pe B ba chiar mi-a aratat si un O neterminat, ca o intrebare lasata fara raspuns. De fiecare data cand ma vede ridica manutele sus-sus in aer deasupra capului intr-un gest de imbratisare pe care cred ca doar la mine l-a vazut dar n-a stiut cum sa-l imite corect. Eu imi desfaceam mainile larg cand mergeam la ele, sa le chem spre mine asa cum ar face orice femeie intreaga in situatia mea. Ea a inteles ca gestul ala inseamna imbratisare asa ca acum isi ridica mainile catre mine din partea cealalta a camerei de cate ori intru pe usa. 

   De curand a inceput sa ne arate o tristete majora. Nu incepe sa planga ca un copil normal, brusc si din cauza vreunei suparari oarecare. Pur si simplu sta pe ganduri, i se transforma fata progresiv, se tot uita in ochii mei si apoi incepe sa planga, un plans de om batran, de om chinuit, un plans sfasietor... acum plange asa si cand plec de la ei spre casa. Am ajuns sa ma furisez ca sa nu ma mai vada si sa-i rup si eu sufletul in doua. Nimeni nu stie ce e in sufletul ei, la ce se gandeste ea sau daca si cat poate ea gandi in mod independent. 

  Azi li s-a cerut sa isi scrie numele pe o foicica si sa deseneze ceva dedesubt ca sa facem o felicitare uriasa pentru o profesoara care urmeaza sa plece din scoala respectiva. Aici asa se face. Am stat cu ea sa reuseasca sa-si scrie numele, i-a fost imposibil pentru ca tocmai ce facusem litere cu ea si nu mai era capabila de nici un fel de efort intelectual. I-am zis sa deseneze ceva, ceva ce-i place ei, cu ce culoare vrea ea. Am tot repetat in ambele limbi pana cand am realizat, cu uimirea omului cretin, ca ea nu stie ce e aia "sa desenezi". Nu are acest concept. A trasat timida ca un soi de m de data asta... Mi s-a rupt sufletul acolo langa ea si in secunda aia m-am gandit, din nou, cat de mult mi-as dori sa o iau acasa la mine, sa fie a mea si sa o salvez. 

  L-am chemat pe profesor si i-am zis ca ea nu are conceptul asta si el a zis ca da, nu pare sa stie ce e aia sa desenezi ceva. In secunda aia mi-a picat fisa (tiganul de 11 ani care mi-a zis ca el acasa nu are caiet sau creion cu care sa scrie a fost de ajutor)! I-am zis ca nu stie ce e aia sa desenezi ceva pentru ca ea acasa nu a avut probabil niciodata creioane colorate sau de alt fel, hartie, caiete... nu mai zic de carti. Ce e aia sa desenezi? Cand bebelusul e mic si sta in cur prima data, ii dai un creion si o foaie. Azi ma gandeam cam cate paduri au murit rapuse sub creioanele Marei in 10 ani si 3 luni... mereu o cert ca iroseste hartie, mereu o criticam ca vai, n-ai desenat "si pe partea aialalta"... mi-am dat doua palme mental, bah, esti tampita, alti copii nu au hartie si creion... 

  Profesorul a ramas blocat si si-a dat seama ca asa e... l-am intrebat daca poate sa-si imagineze ce ar insemna asta, cum ar fi sa traiesti asa. A ridicat din umeri si a zis "nu pot sa-mi imaginez, hartia si creionul sunt nevoi de baza". Nici eu nu-mi pot imagina si ma tot straduiesc sa fac asta de cand cu ea si cu celalalt baiat. Nu-mi pot imagina nici de ce plange ea cu atata tristete desi la cum buseste cu bebelusii de jucarie de masa sau ii bate cu pumnul in cap, pot sa-mi imaginez de fapt destul de bine. Fiecare gest pe care il face urla dupa un "iubeste-ma" pe care ea nu stie sa-l rosteasca. In nici o limba. Azi cand am plecat, m-a prins. Dadea sa planga, i-am luat fetzisoara in palme si i-am zis ca ma intorc luni. Si ca pana atunci trebuie sa iubeasca bebelusul pe care-l plimba de zor. S-a uitat la mine cu o privire goala. Nu stie ce e aia iubire. E un concept necunoscut pentru ea. Ca si desenul. 

  As lua-o acasa si as invata-o sa deseneze iubire. 

sâmbătă, 15 iulie 2017

Lupta cu monștrii

  Munca asta pe care o fac eu acum ar trebui sa fie una usoara, copiii invata foarte repede o limba straina cand sunt scufundati in alta tara, scoala, existenta. E drept, le trebuie si ajutor. Aici intervin "monstrii" cu care ma lupt eu. Un set de monstri e legat de mentalitatile familiei: in Anglia e de cacat, nu avem leustean. Alt set de monstri vin din traumele profunde acumulate in doar cativa ani de scoala primara in Romania, copiii astia vin aici si nu inteleg ca aici nu vor manca bataie la scoala, ca nu vor fi umiliti public, ca nu vor fi certati pentru orice. Lupt cu morile de vant cateodata, dar lupt. Alaturi de mine lupta scoala britanica, care, atunci cand le explic despre ce e vorba, ma tine strans de mana si ma ajuta sa lupt cu monstrii din capetele mici ale acestor copii aruncati in viata si-n lume. 

 La scoala sunt ajutati dincolo de ce mi-am putut eu imagina vreodata, oamenii astia, cand afla ca le vine un EAL (English as a second language, asa ii numesc ei pe copiii straini care invata aici) incep sa se dea peste cap, sa faca flic-flacuri de-andoaselea, sa caute materiale (in timpul LOR personal, cand sunt acasa la ei si poate mai au si ei altele de facut dupa 6-8 ore in scoala). Ii vezi cum traduc ca disperatii chestii cu Google translate, care le da muie absolut de fiecare data :)))), ii ajut eu, le traduc chestiile cum trebuie (desi nu e jobul meu sa fac asta eu ma simt norocoasa ca pot sa fac asta pentru copiii astia si pentru profesorii care se dau peste cap).

  Oamenii se dau peste cap. Familiile copiilor romani ajunsi pe aici insa... nu prea se dau peste cap, sincera sa fiu. Exista copii a caror evolutie in engleza si in general este stopata de faptul ca inteligentii planetei nu inteleg ca nu tre' sa incerce ei, niste romani majoritatea fara scoala, sa ii "invete engleza" sau sa "vorbeasca cu ei in engleza"... sau pur si simplu sa ii lase sa vorbeasca in casa alta limba decat romana. Chestia asta e studiata, daca lasi copilul sa vobeasca in engleza intai va uita romana si apoi nu va mai progresa in engleza. Pentru ca te numesti EAL din cauza ca e "o limba SECUNDARA", daca tu nu ai o PRIMA limba pe care sa o cresti in continuu, ca vocabular, pronuntie, topica, nu vei putea sa inveti sa traduci in cap. Pentru ca, in prima faza, copiii trebuie sa invete prin translatie. Deoarece nu-s bebelusi, nu invata atunci limba asta pe o coala alba a mintii din dotare. O invata prin traducere. 

  Asta spun toate studiile pe care divizia mea le are, asta spun toate scolile si toti specialistii britanici. Ce spun parintii romani atunci cand li se explica clar lucrurile astea? Pai e un discurs gen... "ma doare in cur, ce daca vorbeste engleza la 4-5-6-10 ani cu mine, io zic mersi ca vorbeste engleza deoarece in infinita mea prostie ma gandeam ca vai, cum o sa invete micutul o alta limba. Io raspund in romana si gata. Am rezolvat-o". NOT! Sunt multe motive pentru care familia ar trebui sa mentina si sa dezvolte limba materna a copilului iar primul si cel mai important este ca il ajuta pe copil sa evolueze mult mai bine, sa ajunga la nivelul dorit de scoala si sa devina cu adevarat bilingv, chestie care e fenomenala pentru creier si pentru viata in general. Nu-l incurca cu nimic, ba din contra! Dar, evident, n-ai cum sa ii descui la cap pe incuiati, tot ce pot eu sa fac e sa merg acolo si sa vorbesc in romana cu ei, sa le explic notiuni in romana, sa ii ajut sa acceseze engleza mult mai bine prin intermediul limbii materne. Insa ce fac eu e putin, eu vad un copil o data pe saptamana cateva ore, oi fi io magica da' nici chiar asa...

  Celalat monstru, cel care ma doare cel mai rau este ala lasat in urma de scoala si de societatea romaneasca. Unii copii sunt aroganti, nepasatori, lipsiti de orice politete minima, meschini, barfitori ca tzatzele de pe gard. Foarte preocupati de grija altora, de ce fac altii sau cum sunt altii, fara sa se vada o secunda pe ei. Cei care sunt mai mari mint cu mare usurinta, incearca sa dea vina pe altii cand sunt ei de vina, oricand au o scuza de la a nu face ordine in jur (aici exista "tide up time" dupa fiecare activitate iar copiii englezi stiu de la 4 ani ca atunci ei tre' sa puna la loc toate obiectele pe caprarii, in cutiile aferente, sa duca gunoaiele la cos, etc). Imediat sunt paranoici, "toata lumea are ceva cu mine", "LOR nu le pasa de noi" si alte clisee auzite de la parinti, sunt sigura. Eu le vad si le stiu pe fiecare in parte, incerc sa le demontez eu dar le spun si profesorilor despre trecutul lor si ce a insemnat el.

  Am un baietel de varsta Marei care mi-a rupt sufletul ieri. Baiatul are 10 ani jumate, a facut 3 ani de scoala in Romania, si e nemultumit de viata dar mai ales de propria persoana. Cand am fost prima data la el s-a bucurat mult sa ma vada, sa vorbim in romana, mi-a povestit, ca un om nevorbit de o viata, tot ce se intampla in viata lui. Din cand in cand isi cerea scuze, spasit, ca ma "deranjeaza". Dar continua sa vorbeasca ca si cand nimeni vreodata nu l-a ascultat. De atunci pana acum starea lui mentala s-a inrautatit. E din ce in ce mai nemultumit, nimic nu e bine, parerea lui despre sine este, citez "eu nu sunt bun de nimic" sau "eu nu fac nimic cum trebuie". Nu numai ca face ce trebuie, dar chiar face in plus fata de asteptari.

  A venit aici in noiembrie anul trecut, acum vorbeste bine in engleza, scrie destul de bine, spelinguieste minunat insa... nu poate sa scape de monstrii. Unii sunt de acasa. "Mancarea nu e buna in Anglia, nici macar salata nu e buna!"... l-am intrebat ce gust are salata, a zis ca nu stie. Normal ca nu stie, salata nu are nici un gust, e niste apa cu clorofila practic. Cum dracu' sa ii zici copilului ca nici macar salata nu are gust in tara asta nasoala? "Aici nu gasim nimic"... l-am intrebat ce anume a cautat si n-a gasit, mi-a zis ca glicerina ca sa isi faca "slime"(nu stiu cum sa traduc chestia asta ca sa insemne ce zic eu). Cum, nu stiti ce e aia? O mazga cu care se joaca copiii de prin diverse tari acum :))) L-am informat politicos ca exista o reteta si pentru cei care n-au glicerina, si ca viata nu se termina la "slime".

  Progresiv, pe parcursul saptamanilor discursul lui s-a inegrit. Au inceput sa iasa la iveala monstrii sistemului romanesc scolar. Ba ca il bullinguiesc copiii (desi de multe ori nu e asa iar el face destule care sa atraga animozitati), ba ca nimanui nu-i pasa de el, ba ca el e un prost si nu face nimic bine niciodata. "Eu nu fac nimic bine" spune de multe ori, stergandu-si fruntea de transpiratie. E obez, mi-a cumplit de mila de el, are cateva zeci de kilograme in plus, chestie care evident ca nu-l ajuta in nici un fel. Stie ca e obez? Nu. Mananca doar zahar si paine dar vorbeste mult despre salate imaginare care n-au gust.  

  Spune obsesiv ca el nu stie sa scrie cum trebuie. Asa e, el nu stie de fapt sa gandeasca independent o poveste. Nu stie sa faca din capul lui un text literar asa cum stiu elevii de 10 ani din Anglia. Nu stie sa faca asta nici in romana, pentru ca in Romania stim cu totii ce a invatat el. Aici nu i se dau "note" in mod public asa ca el e nemultumit. Se agata cu disperare de competitia din capul lui, competitie falsa, inexistenta aici, vrea topuri si clasamente mai mult decat vrea sa afle lucruri noi. Scoala primara de aici nu contine topuri si clasamente, omul e frustrat. De cate ori ii spui ca a facut ceva bine se repede la tine, "nu e bine, nu e deloc bine, nimic nu e bine". Ieri chiar m-a speriat. A scris si o poveste foarte neagra la literatura, mi-a dat o stare de neimaginat. Eu n-am vazut pana acum cum arata un copil puternic deprimat, traumatizat. 

  L-am intrebat cum era invatatoarea din Romania. A zis ca "nu prea buna, practic ne certa in continuu si tipa la noi". L-am intrebat daca ii batea. A zis "nuuuu, nu ne batea, doar ne tragea de urechi si de par, si ne dadea cu rigla peste maini cateodata"... ooo, minunat, ce sa mai zic... Sa ma mai mir de ce el aici nu are incredere in adultii din scoala? Pentru ca zice "orice as face, oricum nu se intampla nimic, nimanui nu-i pasa de mine de fapt"... Asa ca ieri, dupa o lunga discutie cu el si apoi cu profesoara lui, ne-am dus amandoua de manutza la psiholoaga scolii si i-am trantit in brate toata placinta romaneasca. Am stat o jumatate de ora de vorba cu ele, i-am povestit lucruri despre el si mentalitatile romanesti, am informat-o. Da, din nou am facut niste oameni englezesti sa beleasca ochii ca la circ cand le-am zis care e trecutul din care vine acest om mic si chinuit... dar asta e. Imi asum. Acum mai e doar o saptamana de scoala dar de la toamna doamna il va lua la prelucrat in mod special, cu terapie si tot ce trebuie. 

  Am plecat tare obosita de acolo, dar fericita ca am putut sa fac ceva real pentru el. Pentru ca, uneori, monstrii astia nu pleaca asa usor. Si pentru ca, asa cum au zis si ele ieri, "daca el nu este fericit, nu va putea nici sa invete asa cum trebuie". Pai da. Cam asa. 

  

  

miercuri, 5 iulie 2017

Motive de ras

  Mie una, nu-mi trebuie! Adica, serios, nu-mi trebuie motive ca sa rad, pot sa rad din orice si in orice situatie, oricat ar fi ea de sinistra, eu rad. In principal cu Mariusul din dotare, in fiecare zi imi imaginez ca pot sa il iau cu mine la scoli si sa mergem asa amandoi si sa radem de zilele mele prea-pline de copii plini de logica fracturata sau de adulti care rad pe orice tema. Cred ca daca am merge amandoi ne-ar da afara in primele cinci minute! :)))))

  Pe omul asta d-aia l-am luat. Nuuuu, ca ierea si frumos si dăștept, nu zic... dar omul asta stie sa ma faca sa rad pana pleznesc. Ieri am avut o zi grea, e complicat sa te tina unii inchis intr-o sala mare impreuna cu circa 300 de oameni de 11 ani care vorbesc si tipa, de la 9 la 1.20. Si apoi inca o tura da' nu mai zic ca ma ia capul. Am ajuns acasa zombi si cand l-am sunat, a inceput sa glumeasca asa de tare incat am ras pana mi-a trecut tot. D-alea cu dat cu capu' de masa. Anul asta, pe 27 august, se vor face 20 de ani de cand el ma face sa rad asa, si ca sa nu fiu modesta o sa zic ca si eu pe el idem. Cam despre asta e vorba. 

  Zilele mele de acum sunt pline de ras. Azi am asistat lesinata (de ras nu de cald) la o clasa intreaga de piticanii de 5 ani care au fost pusi sa se schimbe singurei pentru sport. Ei fac asta inca din septembrie, ai zice ca au devenit eficienti. Mai nene, am ras cu lacrimi la propriu! Sa zicem doar ca la finalul activitatii, jumatate aveau tricourile pe dos. Cam 5 aveau pantalonasii scurti de sport cu fata in spate si se trageau voios de prohab pe motiv ca le intra in cur treaba din spate care nu trebuia sa fie in spate. De ce alegeau sa traga de partea din fata nu de aia care le intra in cur... nu ma intrebati!

  Unul avea o soseta si un picior gol, li s-a spus sa ramana desculti ca nu le trebuie nici un fel de incaltare pentru activitatea "sportiva" care urma. De ce omu' ramasese cu o soseta, n-am inteles, dar dupa cum imi zicea profesorul clasei in mod repetat: "the boys, always THE BOYS" :))))))

  Cam 10 din ei si-au lasat curu' pe dinafara in mod total dezgolit in procesul de "scoatem pantalonii-fusta de pe noi". Ca s-a intamplat asta, n-ar fi de mirare, ni se intampla tuturor. Ca au continuat sa stea asa in urmatoarele zece minute, cautand frenetic diverse alte acareturi sau scobindu-se in nas in timp ce ii tragea briza pe la spate... te cam uimeste... Copiii mici sunt niste animalute dubioase, jur! :)))) Ma uitam azi la ei si ma minunam, cand ai doar unul si ai cam si uitat ca deh, a ta are zece ani si ceva si oricum ea a fost Monk din nascare... iar acum tu studiezi piticanii d-astea dezorganizate... as putea scrie o carte! 

  Jumatate dintre ei si-au scos tricoul de pe maneci si cu el atarnat de gat si-au dat si partea de jos spre glezne, si da, erau baieti... don't ask, o fi o traditie englezeasca! :)))) Daca ma gandesc mai bine, stiu sigur ca mi-am vazut jumatatea mai dubioasa dibace cel putin de 10 ori cu un tricou tras doar pe gat, facand altceva intre timp. Nu stiu, o fi o chestie d-asta pentru copiii de cinci ani :))) Habar n-am dar stiu ca am ras. Am ras si-am comentat cu profesorul cel tanar care le zice mereu si mereu cand vin sa ceara ajutorul la imbracat-dezbracat: "eu stiu sigur ca poti si singur". Domnle, esti optimist, bag sama! 

  Adevarul este ca noi romanii ne tinem copiii handicapati multa vreme. Vai, ca nu poate. Bai, nu poate, da ui' ce hilar e daca il lasi sa poata :)))))) Si pana la urma reuseste el, intr-un final. Si asa se invata sa le faca si singur. Ce ma intristeaza cel mai mult si nu mai gasesc motiv de ras, este momentul in care li se zice "tidy up time", adica ca trebuie sa faca ordine dupa ei, sa stranga tot ce au folosit si sa puna la loc. Li se spune asta inca de la 2 ani de la nursery, am vazut cu ochii mei. Si ei fac asta, pentru ca inteleg ce sa faca daca li se explica. Din pacate, mereu si mereu, copiii romani mai mari (4 ani plus) sunt invatati asa ca niste pui de beizadele handicapate care nu pun mana sa stranga. Nu strang si incearca sa se piteasca, sa nu fie vazuti, sa "fure", sa nu participe la activitatea de a face ordine dupa fiecare activitate. Mentalitatea parintilor care nu i-au pus sa stranga in jurul lor nimic de mici. Si care apoi se vaita ca "nu-si face ordine copilu' niciodata." Mdeh...

  Revenind la motivele de ras, azi un pusti de 5 ani a reusit sa ma enerveze pana cand am dat in ras. Profesorul le citea o poveste. Si el a ridicat mana. Profesorul l-a intrebat ce doreste iar el a inceput (total fara legatura cu povestea) sa zica "maine e Sportsday si o sa.... bla bla"... Domnul i-a zis frumos ca o sa discutam despre asta mai tarziu, dupa ora de sport, acum citim o poveste. N-au trecut trei minute ca ala era cu mana sus. Da? Si maine la sportsday.... Eu deja eram pe jos, profesorul i-a zis inca o data si apoi........... de inca 5 ori lui si de alte doua ori alteia careia i se facuse pofta de Sportsday... si ridicau asa mana pe rand sa-si spuna parerea despre asta in timp ce ala le citea o poveste :))))))))))))))))))))

  Nu, omul n-a tipat la ei, eu radeam sa pic de pe scaun, el le explica frumos INCA odata ca discutam despre asta DUPAAA poveste si sport si alea. Eu? Eu vedeam o mana micuta cum se ridica si incepeam sa bufnesc in ras incontrolabil asa cum doar pe la orele de matematica din liceu mai pateam...

joi, 29 iunie 2017

Fă, nu te faci și tu doamnă?

  "Fă, nu te faci și tu doamnă? Că mie imi place de tine, să mor io!" m-a intrebat tanarul tzigan de etnie rroma care statea in fata mea azi dimineata. "Multa lume asteapta asta!" i-am raspuns razand atat de tare incat am simtit cum, brusc, scaunul mi s-a terminat de sub cur si sunt foarte aproape sa devin cu cracii in sus pe podea. Am ras cu lacrimi. Vroia sa ma intrebe daca nu ma fac si eu profesoara acolo la scoala lui, ca el ma vrea pe mine! 

  Ma uit la e cum isi frange mainile a imposibilitate, in fata mea. Langa el, varul lui de aceeasi varsta, ii da cu cotul sa nu mai zica "prostii la duamna". El il asigura ca "auzi mo bengailo, asta ie buna, duamna asta, asta ie buna cu mine, mo!" dupa care a inceput sa-i turuie in tiganeste total de am prins doar cuvantul "ochelari". 

  Baiatul are 11 ani si nu a fost niciodata la scoala. Au venit aici dupa ce au stat in Romania, Germania si Spania si nimeni nu s-a prins ca astia au un copil care nu merge la scoala. In UK nu merge asa, astia te baga repede in sperieti si cumva ei au inteles asta, drept pentru care a trebuit sa mearga la scoala. L-au proptit in anul 6, an de final de ciclu, an cu examen de final, an in care copiii de aici stiu multe, multe lucruri. Nu stie sa scrie, nici sa citeasca. Nu stie nici o litera, tot ce stie e sa-si scrie numele mic, cu litere tremurate, de tipar. 

  Azi am mers la el pentru ca iar a intrat in belele de comportament, asa ca m-am dus sa vad ce-a facut. Nu merg saptamanal pentru ca suportul in romana nu prea ii foloseste lui care nu stie romana. Acasa vorbesc tiganeste. Au familie mare de tot aici, s-au mutat cu shatra cu tot. Multi veri, cunoscuti, familii. Habar nu aveam cati tigani romani sunt in Portsmouth pana nu i-am cunoscut pe astia doi :))) Tiganii sunt, in marea lor majoritate, foarte destepti nativ. Sunt adaptabili si reusesc de multe ori sa mearga cu mare viteza mai departe, sa invete o noua limba imediat (ei sunt din start bilingvi si cred ca creierul lor e invatat sa faca trecerea intre limbi foarte repede, chestie care ii ajuta). 

  Si el e destept. Chiar foarte destept pentru un om care 11 ani nu a vazut o litera, o carte, n-a folosit un creion. "Fa litere, acasa", i-am zis. "N-am creion", mi-a zis. Am scos din geanta penarul meu, i-am dat creionul si pixul din el, am cautat in clasa niste hartie si i le-am pus in ghiozdan. "Mo, duamna, tu esti buna", imi zice de multe ori. Are tupeu, e relaxat, se uita in ochii mei cand zice orice, nu se uita in jos decat cand stie ca a facut ceva gresit. Azi am intrat in clasa si s-a schimbat la fata. Stia de ce am venit. I-am zis ca o sa il urmaresc mereu cand face tampenii, si o sa vin. Profesoara vorbea, asa ca nu am dat nici buna ziua, ca sa nu intrerup. Am stat cuminte langa usa, m-am uitat la el, am ridicat un deget si l-am miscat usor inainte si inapoi in acel gest aprostrofator. Din buze i-am mimat "te bat!" iar el intai a ras si apoi si-a pus mainile in cap si a lasat capul in jos.

  Am plecat spre assembly (dimineata sau la final de zi, scolile primare fac assembly, o intrunire cu toata scoala in care se discuta chestii, se dau premii, se lauda copiii) si, pe culoar, i-am zis "Ce faci bre, ce-am vorbit noi doi? Iar m-au chemat astia! Iar ai intrat in belea?" Ei nu ma chemasera dar eu aflasem niste chestii de la sefa mea si cum am libertatea de a alege unde ma duc si cand, m-am dus dupa inculpat azi. S-a oprit si s-a tinut de un perete cu o mana pe moaca. Sa nu-l vad. Ii e rusine. Azi am aflat ca familiile lor sunt tigani pocaiti, nu stiam ca exista asa ceva si acum imi explic de ce are traume d-astea cu "aoleu sa nu te supar". Eu l-am luat din prima cu vorbe d-ale lui, si d-alea romanesti puternice... alea pe care le intelege, a fost foarte incantat sa ma auda ca nu-s o intzepata sinistra si de aia a fost extrem de fericit sa ma intalneasca. Pentru ca romana lui nu e acolo, sa nu va inchipuiti ca un tigan care a trait intr-o pestera fara pic de scoala, stie romana, trebuie sa-i accesezi limba lui iar eu tziganeste nu stiu, nu ma puteam folosi decat de vocabularul comun, ca sa zic asa :)

  Am vorbit cu ma-sa vitrega acum cateva zile la telefon. Puteam la fel de bine sa vorbesc cu niste trepte de beton, in afara de "da" n-a stiut sa zica altceva. Nu stiu ta-su cum o fi, dar, daca am noroc, o sa aflu luni. Luni, o sa merg cu ei la scoala secundara unde vor merge ei din toamna. Var-su e jmecher, ala a trait in Spania si l-au dus si la scoala, deci omul stie ce are de facut. I-a tras azi niste coate lu' asta, de nu s-a vazut. Dar i le tragea razand cu lacrimi cand ma auzea ca ii zic astuia cu vorbe d-alea de non-pocaiti, gen de oameni normali la cap, pacatosi d-astia ordinari ca mine :)))). Ia sa vezi acu' crestinii cum sar pe mine :)))

  Imi spune cu ca isi doreste sa invete sa citeasca. Isi doreste cu ardoare, chiar vrea asta. Vrea mult de tot. Stiti de ce vrea un baiat de 11 ani sa invete sa citeasca? Pentru ca vrea permis auto :)))) Si stie ca aici nu-l poate lua decat daca stie sa citeasca. "Mo, in Romania, le dedeai, mo, treij' da meleoane si ti-l dedeau iei!". "In Anglia n-ai cui sa dai! Auzi, ma, da' tu crezi ca aici merge asa?" "Nu mo, cre' ca nu merge, da' stiu ca ie niste baieti care face"... "Nu bre, aia sunt la Pitesti din cate inteleg, nu in Anglia!" :))))) 

  Azi ii zicea lu' var-su "Mo, asta, duamna asta, ie buna cu mine, mo! Stii ce a facut? A facut-o p-aia sa ma creada ca nu io am facut prostie". Pentru ca el intra in belele fara sa vrea, copiii isi cam bat joc de el din cauza ca ei stiu sigur-sigur ca el nu poate spune adultilor din jur ce-a patit asa ca el pica de prost de fiecare data. Ca nah, aia il injura, sau ii arata dejtu' iar el lipaaaaa, le arde cate una, ca el asa stie sa se apere :)))) Asa ca prostu' meu intra in belea mai mare decat ala care a inceput problema si care ar trebui de fapt pedepsit. Asa ca azi, timp de trei ore, am luptat pentru el. Am scurmat toti adultii din scoala aia care au somat toti copiii implicati, am starnit o mama anchetei de nu va imaginati. La final au constatat ca da, el nu mintea. Pentru ca al meu nu minte si chiar se straduieste sa traiasca o viata care nu e a lui si o face cu cata constiinciozitate poate. El nu intelege nimic de acolo, dar se straduieste, lupta cu ignoranta lui si e super frustrat de faptul ca el este o jivina care nu stie sa traiasca printre oameni.

  Pentru ca al meu e Mowgli. A avut doar o casa deasupra capului. In rest, a crescut printre lupi. Lupi ignoranti, ca aia din padure sunt mai buni. Mi-e drag de el, suntem prieteni. Mi-am pus un singur obiectiv in cap: sa invete sa scrie si sa citeasca in engleza. Atat. La toamnava merge in secundara unde astia fac experimente stiintifice, literatura gen Shakespeare... multe, multe lucruri vor face ei in anul 7. El va invata, sper, sa scrie. E inalt cat mine. Poate o sa invete si sa scrie. 

 "Vin dupa tine, bre! Ti-am zis ca vin, m-am tinut de cuvant!"
 "Mi-ai zis, mo, tu iesti buna, auzi, da' tu ce mai faci, iesti bine? Barbac-tu tot la tir-uri ie? Ie bine?"
 "Da. Suntem bine"
 "E, pai atunci ie bine, mo! Ie bine!"

sâmbătă, 24 iunie 2017

Gradina noastra cu nuferi

  Toata viata am fost fascinata de nuferi. Nu stiu de ce, probabil pentru ca la scoala ni se spunea despre ei iar eu nu imi imaginam cum adica e aia o floare care creste pe apa? Adica cum? Nu am vazut nuferi nici macar o data in viata mea, pana in 2011 cand am mers pentru prima data in Delta. Experienta Deltei romanesti a fost una oribila, mizeria, ruinele si tristetea din Sulina mi-au infierat sufletul pentru multa vreme. Sulina... ce asteptari uriase aveam eu de la Sulina... 

  Singura parte misto a fost mersul cu barca pe canale. Acele cateva ore au fost frumoase, e un loc linistit si magic cumva. Adica ar fi. Niste pet-uri pluteau la suprafata apei si se prindeau in stuf. Pete mari de ulei puteau fi zarite din loc in loc, facand curcubee colorate pe luciul apei. Erau insa nuferi multi, mari si tare frumosi. Este o planta incredibila asta. Nu e o alga, nu o pot asocia cu "ierburile marii", este o planta fantastica ce poate trai in apa. Nufarul este specie protejata in Romania. Si erau si panouri care spuneau sa nu rupi nuferii. 

  Cu toate astea, barcagiul care ne-a dus pe canale, s-a aplecat voios si a rupt mai multi nuferi pe care i-a impartit generos doamnelor din barca. Ca si cand erau ai lui. Ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Am luat nufarul si mi-au dat lacrimile. E, acum il vedeam de aproape, il simteam, tulpina lui foarte lunga, uda si rece, mi se incolacea de pe mana pana pe picioare. Atata furie am simtit atunci. Am zis cu jumatate de gura ca nu trebuia sa ii rupa, ii vedeam si din barca. Si acolo era locul lor, in apa! 

  Mie nu-mi plac plantele in casa tocmai pentru ca locul lor e afara, acolo unde le-a nascut  natura. De aia nu-mi plac nici animalele in casa, bine, pe fi-mea o suport de zece ani ca am produs-o eu :)))) Serios vorbind, am o chestie asa, cu ruptul de flori ca sa ni le punem in par, la gat, in vaze... frate, lasa-le acolo, la locul lor, statistic vorbind, vor bucura mai multi oameni decat pe tine! Vor trece mai multi pe langa ele, ele se vor inmulti, isi vor petrece ciclul lor in natura iar natura va fi mai fericita :) 

  Acestea fiind zise, azi am fost la gradina noastra cea plina de balarii. Si am chiuit cand am vazut ca nuferii salvati din mal acum fac flori. Am nuferii mei. Cu flori. Ma multumeam si cu frunzele, sunt aaatat de frumoase, dar azi, cand am vazut pe sub ele un boboc, m-am bucurat enorm! Avem si fructe, zmeura, mure, coacaze negre, avem rosii, ardeii nu stiu daca vor face ceva, dar avem capsuni, praz, ceapa verde la a doua tura, ca deja pe prima am mancat-o... si chiar si cateva cuiburi de cartofi ramase de la posesorul anterior al lotului. O tona de menta, patrunjel si leustean, ca deh, a vrut sotul, rozmarin... E asa ca un balamuc mare, verde si inghesuit. 

  Evident ca Marius a facut fix ce credeam, adica a luat-o mult prea in serios si totul a devenit un stres pentru el. E asa de nebun, deosebit incat s-a dus noaptea cand a venit de la serviciu, pe la un treishor asa, sa ude jivinele! Si nu s-a gandit ca daca il vede careva o sa sune la politie ca deh, ce om normal la cap care nu e pe furat se duce in pula mea la 4 dimineata sa-si ude gradina data de primarie? Deci daca l-or lega astia, sa stiti ca de la rosii i s-a tras. Nu ca el ar mai putea manca rosii, ca il ard la stomac, da' nene, el traieste rosiile alea de zici ca urmeaza sa le fumeze sau ceva! 

  Balamucul e cam asa: 

fericire de mini-gradinar

ze rosii

zmeura, mica, acrisoara dar super aromata

yesss

tarlaua de nuferi zisa si iaz

rozmarin

capsuni

mure

vand menta! anyone?

patrunjelu'

si leusteanu'


copil cu roaba

LOVE

   Multi nuferi va doresc! 

joi, 15 iunie 2017

Ora de educatie sexuala

  In ciuda Coalitiilor de indobitocire romanesti, in state din astea mai "perverse" exista ora de educatie sexuala. Urmeaza un post despre asta, eu am pretentia ca am cititori destepti in caputz, nu fani ai diverselor coalitii cretinoide de ev mediu. Deci daca sunteti d-aia puteti sa inchideti repejor fereastra asta, ca daca iese cu scandal o sa injur mult si public. Cu toate organele din dotare! 

  Asadar. Ora de educatie sexuala. Sex and relationships education (SRE), mai precis, pentru ca oamenii astia s-au gandit ca ar fi util sa ii invete pe copii si ce inseamna o relatie de cuplu sanatoasa. Se tine incepand cu anul 5-6 (depinde cand implineste copilul 11 ani), face parte din curicula obligatorie pentru copii de 11 ani ca materie separata insa inca de la 4 ani li se explica lucruri despre asta, conform varstei. De exemplu e important ca cei mici sa stie ca nimeni nu are voie sa ii atinga in partile intime si ca trebuie sa anunte un adult daca cineva le face asta. Mai nou guvernul a legiferat ca toate scolile Angliei vor fi obligate sa tina aceste ore, cele care sunt academii, scoli religioase sau private aveau pana acum drept de decizie. Nu mai au. Au insa parintii drept de decizie, daca ei nu vor, isi pot retrage copiii de la aceasta ora. Si de la Educatie Religioasa. Adica nene, care esti cu coalitia si iti vrei copilul ignorant, il scoti de la Sex Ed. 

  Materia in sine, cea pentru copii peste 11 ani informeaza despre: anatomie, reproducere, ciclu in detaliu pentru fete (orele de SRE se tin separat, pe sexe, ca sa nu se jeneze nimeni, profesorul este si el de sexul respectiv, adica nu o sa predea un mascul fetitelor despre ciclu). Li se explica despre abuz si ce inseamna el, mai tarziu, cand sunt mai mari, despre avort si ce inseamna el, li se explica legislatie diversa, in UK minorele au voie sa faca avort fara sa isi informeze parintii daca asa doresc. Li se explica despre "sexting" si de ce nu e bine sa trimiti poze cu tine despuiat nimanui, despre online safety si alte chestii extrem de utile in viata moderna.

  Azi am asistat la o ora de educatie sexuala la anul 5. Pacientele sunt un cuplu de gemene care sunt proaspat aterizate prin preajma. Sunt gemene identice, atat de identice incat cred ca nici ele nu se pot deosebi cateodata :))) Nu stiu engleza absolut deloc, in Romania au facut spaniola. Apropo, stiti ca la scoala 196 din Bucuresti, orasul ala de jmecheri, o invatatoare fumeaza in clasa? E, daca nu stiati, aflati azi, ca sa nu fiu singura care se socheaza. 

  Azi ora de Sex Ed era in alt moment al zilei, cel in care eram eu acolo, iar fetele mi-au zis aaa ce bine, sa vii cu noi sa ne traduci si noua ce zice doamna aia. Adica era foarte clar ca ele vroiau informatiile alea. Sunt fete destepte din nascare, sunt curioase si vor sa afle lucruri, mai ales ca stiu ca urmeaza sa le vina ciclul, sa li se transforme corpul si sa li se intample chestii. Par a proveni dintr-o familie mai "rasarita" si ma gandeam ca totusi poate nu-s chiar ignorante. Ei bine, am gresit. Se pare ca si in sfanta zi de azi lumea "se rusineaza" sa discute cu copiii cu subiect si predicat, lucruri legate de sex si reproducere. 

  Profesoara azi le-a explicat despre ciclu, era o continuare a lectiei de saptamana trecuta, si despre diversele tipuri de tampoane, a adus femeia utilajele si le-a aratat exact ce sa faca cu ele si cum "functioneaza"... am ras mult azi... sa vezi niste cucoane englezoaice cum inmoaie un OB intr-un pahar de apa si glumesc despre asta, este absolut fabulos! Le-au pus si un film in care se explica anatomia in detaliu, li se spunea ce este clitorisul, unde e, ca se intareste si poate produce placere. La fel si despre baieti.  Li s-a explicat despre masturbare cu toate cuvintele, chiar si despre polutiile nocturne pe care le pot avea baietii. Ooooo, o sa lesine Coalitia! Valeu! Murim in flacarile iadului, va zic io :))) Ce zicea femeia acolo si felul in care o facea, relaxata si deschisa, era perfect. Dar pe copii i-a rugat sa scrie intrebari pe cate un bilet, ca sa nu le fie jena, si sa le puna intr-o cutie, de unde ea le-a scos si le-a raspuns la fiecare in parte. 

  Eu cu ale mele, belea mare. Le-am zis ca pot sa le traduc ce zice doamna sau pot sa le raspund direct la ce intrebari au putea avea. Imediat una a zis: eu am intrebarea cea mai mare, stiu cu ciclul, cu samanta (wtf, cine mai zice "samanta" in sfanta era moderna), cu oul, cu astea, eu vreau sa stiu cum ajunge samanta de la barbat la oul din femeie? Logic, era singura bucata de informatie pe care parintii n-au vrut sa i-o dea. Le-a fost rusine. Am intrebat-o daca a intrebat-o pe mama ei, cea care ii povestise despre toate astea, a zis ca da si ca mama a zis "aaaaa, lasaaaaa" :)))))))) Ce sa lasi, coaie? Ce sa lasi? Cum sa nu raspunzi la o intrebare directa din partea copilului? A lasat-o in aer iar ea, cu toata consfatuirea cu sor-sa, n-a putut sa deduca cum se face sexul, ca na... au si fost ferite de orice idee, imagine, etc. 

  Asa ca le-am zis. Aaaaolica, ce revelatie! Si pentru ca discutia a continuat o ora intreaga in care am fost bombardata, o sa va zic ce intrebari pot avea niste fete de 11 ani "informate" de parinti putin spre deloc. La cei deloc informati nici nu pot sa ma gandesc:

- Cum adica avem doua gauri? Da, ete, doua, si le-am desenat pe foaie, nu faci pipi pe unde faci copii...
- Pai oamenii fac sex ca sa faca copii, nu? De ce sa faca altfel? Nu, fac sex pentru ca e foarte placut pentru organism. 
- E PLACUT? Dar sunt oameni pe lume carora nu le place? N-am auzit sa fie (daca le ziceam de asexuati intram in alte alea :))))
- Dar animalele cum fac pui? Pai daca sunt mamifere, fix la fel, nu ati vazut niciodata doi caini suiti unul peste altul?... moment in care au avut cea mai mare revelatie a zilei, una din ele a strigat la aialalta: pisica meaaaa a facut sex cu motanul taaaaau! :))))) Pentru ca pisica a facut pui iar ele nu stiau cum anume :))))
- Dar barbatul unde isi tine "samanta"? (vai, deci mor cu exprimarile astea, ma gandesc mereu la seminte de floarea soarelui, jur!). In testicole, ati vazut vreodata un barbat gol? Nu, doar desene, acum, in Anglia. Fuck! Oamenii astia isi ascund si corpurile o viata intreaga, mi se pare ireal sa nu iti fi vazut nici macar o data tatal despuiat. Le-am explicat unde isi tine masculu' bomboana agricola, pardon, samanta. Pardon, sperma. 
- Cum adica te poti imbolnavi de la sex? Ce e aia prezervativ? Ce e aia HIV/Sida? asta pentru ca le-am spus despre boli si cum se face sexul protejat, chestie din care au urmat intrebari multe. 
- Dar daca ramai gravida si nu vrei copilul, poti face ceva? Da, poti face avort, mecanic sau chimic. 
- Deci barbatii nu pot face copii? Doooh! Aia care au burta mare o au de la bere :))) Glumesc, le-am zis ca nu si din ce cauza :)))
- Pai cum sa iasa un copil pe acolo? Incape? Fi-mea avea cinci ani cand a intrebat asta si i-am raspuns cu toate informatiile. Si cu desene. Le-am spus si lor cam ce se intampla la nastere. Pe scurt!
- Dar pasarile cum fac pui? Pai din oua! Pai cum din oua? Tot sex fac? Da, tot sex fac! Pooooc, alta fisa care a picat cu sunet: aaaaa, cand se urca cocosul pe gaiiiinaaaaa! Dap! Fix atunci! :))))
- Dar tu de unde ai aflat toate lucrurile astea? Mi-a fost greu sa le explic ca a trebuit sa le invat singura pentru ca nici mie nu mi s-au oferit, din pacate, informatii acasa. Si nici la scoala.
- Dar tu cum ai stiut ca esti pregatita sa faci sex? Cum ai decis asta? Se aude, acolo in spate? Copilele se gandesc la asta iar noi nu le oferim informatii destule? Sau le zicem ca "tre' sa se marite" intai :)))))) 
- Eu am auzit de operatie de schimbare de sex! Cum adica? Pai da, bah, coalitie de tinut minori prosti, ei traiesc in epoca asta, in lumea asta, ei afla informatii si nu isi pot intreba parintii pentru ca le e "rusineeee". Le-am explicat pe scurt cum se face tranzitia si cam de ce se intampla asta, discutia era atat de mare si de complexa incat m-am bucurat ca s-a terminat ora pentru ca intrasem deja in mecanica deconstruirii anatomiei si refacerii ei :)))

  Si, poate cel mai important pentru ele, le-am povestit despre genetica si cum sunt ele gemeni univitelini, provenite din acelasi "ou" al mamei, si care e diferenta intre gemenii univitelini si cei bivitelini care nu arata identic :) Au fost ataaaaat de incantateee, pentru ele asta era o informatie esentiala, au fost asa de fericite sa inteleaga ce inseamna asta si de ce ele sunt ataaat de asemanatoare. 

  Da, "rusinea" nu a disparut din mentalul parintilor romani. Si cum din pacate scoala nu face nimic in sensul asta... Daca le mai ziceam celor doua azi si despre homosexualitate, cred ca lesinau. Insa sper ca dupa discutia de azi si traind intr-o tara in care persoanele de toate orientarile sexuale sunt libere sa se pupe pe strada... sper ca o sa se prinda singure la un moment dat. Si mai sper sa nu creasca incuiate la cap ci sa se dezvolte armonios si din punct de vedere sexual. Acum traiesc intr-o tara in care au sansa asta. Amin!

marți, 13 iunie 2017

Școala românească produce handicap

  M-am gandit mult cum ar putea sa sune un titlu pentru ce am eu de zis acum. Nu stiu cum altfel sa explic si imi asum ce urmeaza sa zic, chiar daca precis se vor gasi cate unii care sa arunce cu muraturi proaspete inspre subsemnata. 

  Exista in primul rand traumele pe care le ofera copiilor, traume cu care ei vin aici si pe care le poarta multa vreme in suflet, traume care nu se lasa usor duse si care isi arata capul urat cu fiecare ocazie pe care ne-o ofera viata... Toti copiii pe care i-am cunoscut in ultimele sase saptamani cu asta au deschis discutia: cu cat de rau le era la scoala in Romania. Au intre 4 ani si 16 ani, mi-au povestit despre "gradi" si doamna care ii batea, despre clasa 1, 2, 3, unde doamna urla si ii si batea uneori... despre urlete infinite si senzatia ca sunt "certati" la fiecare miscare. Despre "stiti, in Romania, noi nu aveam voie sa VORBIM"... sau "eu vroiam sa fac o raceala ca sa nu mai merg la scoala", la fel cum zicea si Mara la madam Puie, ca vrea sa moara, sa se imbolnaveasca... orice doar sa nu mai mearga acolo. 

  De multe ori Mara imi zice dimineata ca a visat urat. Ca a visat ca trebuie sa mergem inapoi in Romania la scoala. Credeam ca e ea ultra sensibila, pana azi, cand prietena mea din Belgia mi-a zis ca si baietelul ei la fel pateste. Au cosmaruri. Si eu aveam cosmaruri cu nea' Teodorescu care batea la noi ca la fasole si care ne teroriza psihic de tremuram cand il vedeam pe strada. Si am visat urat multi, multi ani dupa clasa a 8a cand s-a terminat cu el. Pentru ca dupa aia mi-am vindecat trauma visand ca il bat. Ca il prind pe strada si il bat de-i suna apa in cap si ii sar ochelarii de la ochi! Ca-l iau cu o mana de par (desi avea doi metri, slabe sanse sa ajung eu vreodata la paru' lui) si ii carabanesc palme peste ochi cu cealalta asa cum facea el cu baietii din clasa. Pe ei ii batea. Era un domn, nu batea fete... 

  Dincolo de traumele astea, problema e una mult mai complexa. Scoala romaneasca produce handicap mintal. Adica pur si simplu nu te lasa sa gandesti, nu numai ca nu te indruma inspre cum ai putea face asta de unul singur, dar iti taie din start ORICE impuls ai avea inspre aceasta activitate. Gandirea independenta. Ratiunea. Logica. Opiniile personale. Structura gandirii. Procesele care decurg din asta. Creativitatea. Unicitatea. In primul si in primul rand, nu ai voie sa VORBESTI. De mic. De la gradinita!

  Ti se interzice primul si singurul lucru care la 4 ani te poate ajuta sa devii un om inteligent: discursul propriu. Comunicarea. Trebuie sa stai in liniste, cu mainile la spate sau pe masa sau pe cap daca esti pedepsit. Sa nu credeti ca nu e si azi la fel, sa nu credeti ca azi nu se pun copiii in picioare cu mainile ridicate, la colt, afara din clasa sau mai stiu eu cum. Inca de la gradinita, daca plangi, trebuie sa TACI. Nu taci? Esti dat afara din clasa, izolat. Esti baiat? Ghinionul e si mai mare, ti se spune ca "tre' sa fii barbat" sau ca esti un "papa-lapte" daca plangi. Ne mai miram de ce 90 la suta din masculii romani sunt disfunctionali afectiv? In sfanta zi de era asta, li se spune ca nu e ok sa plangi la scoala. Bine, li se zice si acasa, dar scoala se presupune ca tre' sa fie mai desteapta si daca parintii tai sunt prosti. Ca na, poate ai ghinionul sa nu te fi nascut in cea mai inteligenta familie din lume, dar asta nu inseamna ca sansele tale in viata sunt anulate. Aici nu e asa. Aici scoala o sa iti educe si parintii, o sa ii trainuiasca si o sa ii invete inclusiv cum sa se poarte cu tine. Ca de aia e scoala!

  Revenind la gandire. Am avut problema asta si cu Mara la inceputuri, de aia am observat handicapul dat de putinul timp petrecut in scoala romaneasca: nu stia sa gandeasca independent in clasa. Mai precis, in cazul ei, parca nu credea, nu ii venea sa creada ca i se da un task si e LASATA sa faca asta asa cum crede ea de cuviinta, si, mai mult, cu ajutorul si consfatuirea colegilor! Pentru ca ei nu stau "doi in banca" ci 4-5 la o masa. Si la multe dintre activitati li se spune "sfatuiti-va cu colegii, discutati intre voi in urmatoarele 5 minute, vedeti cu ce idei puteti veni si apoi vedem ce iese". Sunt invatati de mici sa lucreze si in echipa dar si individual. Sunt invatati si cand sa vorbeasca intre ei dar si sa tina liniste atunci cand profesorul le explica o lectie. Insa "lectia" aia nu dureaza mai mult de 10 minute de explicat pentru ca materia e impartita. Nu le recita nimeni 50 de minute, nu le umple nimeni sapte table de scris aberant, nu le dicteaza nimeni pagini interminabile... 10-15 minute de predare si apoi facem exercitii sa vedem cine ce a inteles. Impreuna si separat. 

  Ea s-a adaptat repede la stilul asta pentru ca e natural sa fie asa. Am insa un baietel care din pacate a studiat 4 ani in Romania. Clasa zero si primele trei clase. Omul are mai multe probleme-handicap date de sistemul ala. In primul rand e foarte pasionat de ideea ca "eu sunt primul la matematica"! Din pacate nu e "primul" (iar aici chiar nu exista primul sau al doilea) deoarece, tot din cauza sistemului, se repede ca un apucat, si greseste aiurea. Ii lipsesc muuuulte cunostinte matematice dar are impresia (probabil si mediul in care traieste i-a infiltrat ideea cu romanii si matematica vietii) ca ce tare e el la matematica. Si eu ii tot demonstrez ca nu e, si ca ar trebui sa lase nasul ala mai pe jos nitel. Dar, ce sa vezi, azi mi-a zis si de niste "premii la concursuri" pe care le-a luat el in Romanica... opa! Care mah, mizeriile alea? Ahhaaaa, m-am gandit imediat, d-acolo ti se trage. 

  Citeste la norma, nu conteaza daca intelege sau nu ce citeste, el imi zice cate pagini a citit. Nu, nu intelege tot ce citeste, dar nu conteaza asta, in Romania i-au zis ca trebuie MULT. Mult si repede! Se repede tot timpul sa faca chestii, se rasteste la mine ca "eu vreau sa fac singur" ca apoi sa ma cheme pentru ca nu stie ce inseamna una sau alta. Este absolut incapabil sa gandeasca independent sau sa inteleaga cerinte de creativitate. Este absolut blocat in limbaj de lemn, cuvinte arhaice sau exprimari bombastice dar fara sens. Iar eu pe toate le recunosc, mi le aduc aminte din cartile Marei de clasa 1. Clisee. Si disperarea de "sa fac mult, sa termin repede". I-am explicat profesorului cum gandeste si a zis ca nuuuuu, noi nu cerem asa, nu trebuie sa faca mult, trebuie sa faca BINE... dooooh! 

  La 10 ani nu stie diferenta dintre stilurile narative. E blocat in limbajul cretinoid al povestilor romanesti (apropo, poate o sa se sesizeze cineva vreodata si de cum sunt TRADUSE povestile scrise de scriitori contemporani in romana... eu una as vrea sa-i impusc pe toti pentru ca folosesc aceleasi arhaisme si limbaj de lemn si daca povestea a fost scrisa ieri si deloc arhaic... cum ziceam, handicapul celor crescuti in Romania!). Cand i s-a cerut, dupa multa predare si explicatie, sa faca un text jurnalistic, cu fapte concrete, sau i s-a cerut sa faca un text "stiintific", informativ, o ardea voios pe campiile "palatelor" si altor acareturi care nu prea exista in real life :)))) Si nu e vina lui! Este fix indoctrinarea si porcaria scolii romanesti. Asa cum alt baietel care tot atatia ani are petrecuti in scoala romaneasca, are si acum, dupa aproape un an aici, tendinta de a copia ca nebunul cerintele de pe fisele care i se dau. Aici ti se dau fise de rezolvat. Iei fisa, o citesti, rezolvi pe caiet apoi lipesti foaia cu cerintele in caiet. Nu mai copiezi de-amboulea lucruri, ca nu ai de ce! El saracu', se opintea sa scrie toate "problemele" :)))) Iar eu pot sa vad toate cliseele alea, le recunosc pe fiecare in parte. Cand i-am zis profesorului ca el nu stie sa iasa din cliseu si i-am povestit nitel cam ce "literatura" se face in Romania in scoala primara, se uita la mine ca la o fiinta de pe alta planeta. Cand i-am zis profesoarei celui de-al doilea cum sunt copiii pusi sa scrie cerinte interminabile pe caiete, se uita la mine idem. Dar na, li s-au explicat multe si de multe ori simt ca asta e rolul meu in toata isprava asta, sa informez profesorii despre trecutul acestor copii. 

  Ca sa inteleaga aceste handicapuri si sa lucreze la demontarea prostiilor sistemului romanesc. Sa poata sa le dea deschiderea, sa poata sa ii indrume sa gandeasca singuri, sa creeze, sa scrie texte din capul lor, sa... sa fie ei. Asa cum sunt ei. 

  In seara asta am fost la sedinta cu parintele de la scoala Marei. N-am plans, a fost prima data in aproape doi ani cand am reusit sa nu plang. Mara are o profesoara noua pentru ca cea de anul asta a intrat in concediu prenatal. E fiica directoarei, erau amandoua acolo si mi-au vorbit despre Mara. I-am vazut caietele cu ce a lucrat la scoala in ultimul timp si, din nou, am fost uimita. E un "superstar" micuta noastra, asa au zis doamnele alea. Face tot ce i se cere desi ea nu studiase multe chestii cand a ajuns aici, are rezultate peste asteptari, scrie pagini si pagini intregi de povesti din capul ei, pentru ca ei au invatat-o cum sa faca asta. Cu adverbe si adjective si spelling mai bun ca englezii :)))) Munceste la scoala, se vede cat de mult munceste, erau pagini intregi de a4 scrise impecabil. 

  Dincolo de rezultatele academice, cel mai mult m-a bucurat sa mi se spuna ca fetita mea este buna cu toata lumea, ajuta pe toata lumea, e politicoasa si asculta de adulti, e responsabila si indragita de toti profesorii. Asta inseamna sa fii un om bun si reusit. Matematica nu e totul in viata. Sa fii om insa... Am venit acasa si am luat-o in brate, i-am spus ce au zis doamnele, i-am spus inca o data cat de minunata e, cat de mandra sunt de ea. A fost tare fericita. Si eu pe langa ea. M-am gandit ca imi trebuie o piatra sa ma tin pe pamant, imi vine sa plutesc. Apoi m-am gandit la "copiii mei din scoli" si am revenit pe pamant... Ei sunt piatra care ma aduce inapoi. Greutatea sistemului romanesc care lasa urme adanci in oameni prea mici ca sa le inteleaga. 

duminică, 11 iunie 2017

Multe si marunte

  Am avut o saptamana atat de plina de tot felul de intamplari care ciudate care haioase, ca n-am apucat nici sa respir. Luni am mers la prima scoala de dimineata si apoi am mers la primarie sa aranjez cu sefa programul si sa repar niste materiale traduse prost in romana. Prost e putin spus, cineva a facut niste traduceri... as vrea sa zic cu Google translate dar pareau atat de dobitoace incat pot sa presupun ca a fost un om viu la mijloc. Materialele erau cica "de dat la copiii nou veniti"... dupa ce Mara a ras juma' de zi de ele, am decis ca eu nu dau asa ceva nimanui si am informat stapanirea.

  Asa ca m-am dus la birou si am reparat alea si inca o groaza de chestii care nu ca erau traduse prost insa sufereau de o lipsa de gramatica bazata pe i-uri puse absolut intotdeauna prost si pe "care mama m-a facut" gen Vanghelie! Fraaaate! Am profitat de ocazie sa sursur si eu asa, naiv, in urechea uneia dintre managere (e o frantuzoaica apriga) cum ca "stiti, eu nu pot sa lucrez ASA, cu asemenea greseli!" de s-a inrosit aia la moaca ca si cand ea ar fi facut materialele in romana :)))) Dar lasa, ca asa o sa afle si ei ce magarii au facut romancutele care le-au iesit in cale pana acum. Grammar natzi is my name! Adica eu tre' sa invat un copil si romana si engleza corect si ma prezint cu materiale scrise analfabetistic (da, stiu, nu exista cuvantul asta :))) in romana? Serios? Mor cu capu', mamica! 

 Marti am dimineata singura scoala secundara pe care o posed, din aia cu copii mai mari. Am acolo doua fete, una lipsea pe motiv de nunta in Italia (don't ask, ma mir ca i-au dat acordul!) asa ca am stat cu cealalta toata dimineata. Are 12 ani si un pic si nu vorbea pana acum cu nimeni. E genul de copil timid, ala cu adevarat timid, nu ce mi se spunea mie despre Mara cand era mica. E aici de doi ani si ea inca nu vorbeste in clasa, nu raspunde profesorilor, nu vorbeste nici cu copiii si nici macar cu romancele care mai sunt acolo. Rar ridica ochii din pamant cand iti raspunde la intrebari. Ma simteam sufocata de frustrare de cand am cunscut-o, eu sunt foarte deschisa si trancanitoare de fel, mi-e tare greu sa interactionez cu oameni care nu se uita la mine si nu raspund inapoi. 

  Dar, incapatanata cum sunt, am tot insistat. Si, incet incet, gluma dupa gluma, a inceput sa se dezghete. Am luat-o deoparte si i-am povestit chestii despre mine si despre noi si despre diverse. Ma gandeam, daca tu nu vrei sa vorbesti, o sa vorbesc eu, pentru ca tacerea jenanta nu ne face bine deloc. Si... miracol! I-am atras atentia cu povestile mele despre mare. Cat de mult imi place, ce frumos e oceanul. S-a luminat la fata si a inceput sa imi spuna cat de tare ii place; ca sa aflu siderata ca ea e de la Suceava si ca nu vazuse marea niciodata pana sa vina aici. Si ca acum sta langa mare si merge mereu si ca a fost si in Devonshire cu unchiul ei si au vazut coasta si era ataaaat de frumos. Ochii i s-au aprins, a prins culoare in obraji, a inceput sa gesticuleze si sa zambeasca larg. OMG, e vie! E vie! 

  Treaba e ca in timpul asta, pe langa biblioteca a trecut managera de incluziune, persoana care se ocupa in scoala de acesti copii. Eu n-am vazut-o trecand pe langa geam, dar femeia m-a cautat la pauza sa imi zica ca este ceva fabulos, ca ea in doi ani de zile n-a putut sa obtina nici un cuvant de la fata asta. Ca nici nu stia cum arata cand vorbeste. Sau daca vorbeste mai mult decat "da" si "nu" :))) Yes, cucoana, ai iem magica, ce poci sa zic! :)))) Asa e cand trancane unu' langa tine ca prostu', pana la urma e contagios :)))

  Au urmat doua ore de stiinte care m-au pus pe spate deoarece "iereau" cu fizica. Sa mai zica cineva ca nu se face carte in Anglia, coaie. Fac astia fizica foaaarte misto. Adica fizica din aia adevarata, care iti explica niste fenomene naturale si cum se intampla ele. Nu fizica din aia cu niste chestii abstracte puse pe o tabla si niste explicatii in limbaj de lemn despre nimic. Nu nene, aici fizica e pe baza de explicatii logice despre orice chestie. Stateam asa acolo pe scaunul ala, ma uitam la nenea ala cum explica, ma uitam la fisa din fata mea, cea cu exercitii de recapitulare... si ma gandeam, wow, daca cineva mi-ar fi explicat si mie fizica in modul asta, poate intelegeam ceva. Precis intelegeam ceva. Sa va mai zic cum e clasa de stiinte? Si ce contine ea? E, lasa, nu va mai zic, ca n-are sens... va puteti imagina un loc in care toate stiintele de la chimie, fizica, biologie... tot, au resurse pentru asta. Materiale. Chiuvete, echipamente de protectie... Mna, ca un fel de scoala cum ar veni. 

  Miercuri... ei bine, miercuri n-am murit! Aveam o scoala noua in program, de dimineata. Mi-am facut lectiile de cu seara, am cautat pe harta, am cautat autobuzul cu care sa ma duc si cel cu care sa ma duc apoi la cealalta scoala care era foarte departe. Am cautat, am scris pe o hartie detaliile, am pus-o in ghiozdan zicandu-mi, nene, te-ai invatat cum sa faci treaba asta cu non-ratacitul, cu hartia si cu telefonul vei fi o vedeta pe strazile portsmutene maine. Ummm, da, doar ca maine cum ar veni, am uitat telefonul acasa! Da, da, ala cu google, cu harta si cu internetu' si cu numerele de telefon. Da, ala! Am realizat ca nu-l am dupa ce plecasem de vreo patru statii de-acas'! 

  Am simtit instantaneu cum imi palpita inima si imi creste tensiunea. Sangele imi bubuia in creier, m-am uitat la ceas si m-am gandit ca n-am cum sa ma intorc sa iau telefonul deci va trebui sa o ard asa, 1980 style, toata ziua. Hartia! Aveam hartia in geanta. Vezi, maica, tot la hartie ajungem! Noroc ca aveam hartia ca altfel chiar nu aveam cum sa ma duc mai departe, ma si imaginam sunand la birou pe la 9 zicand "auzi, cucoana, io o sa intarzii deoarece m-am ratacit!"... numai ideea asta si ma facea sa ma ia cu racori. Booon, am inceput sa ma uit pe geam sa stiu unde dracu' cobor din autobuz. Am coborat si eram ferm, dar FERM convinsa ca tre' sa o iau in stanga pe prima straduta. Ceea ce am si luat-o. Ceea ce a fost perfect dar perfect gresit. Am aflat asta dupa vreo 10 minute de mers si 3 cetateni intrebati. Mi-a zis unu' ca-s doua scoli "mai incolo". Erau! Doar ca altele! Ca aici scolile sunt ca ciupercile, in fiecare adunatura de strazi sunt cate 2-3. Am gasit un om cu mintea la el care mi-a zis sa ma intorc si sa traversez deoarece io in dreapta aveam treaba.

  La coltul strazii era un tanar de etnie incerta care vorbea in romaneste la telefon. M-am oprit si i-am zis "fratele meu, zi-mi si mie, stii sa fie acilea scoala asta de o caut io?" S-a cacat ala pe el, a inchis telefonu' si mi-a explicat pe unde sa o iau. I-am zis un "te pup" din alergare si-am fugit. Am ajuns chiar cu 10 minute mai devreme, ce daca imi curgeau toate apele de pe corpul fizic si gafaiam ca ultima mamaie de pe planeta? Am ajuns! Am invins!

  Primii copii din scoala aia erau la nursery, adica la cresa. O individa de doi ani cu pampersu' mai mare ca ea si inca doi de trei ani, o doamna si un domn. Ce sa va mai zic? Ca eram imbracata "dupa cod" (nu de inundatii, ala de jmenozeala) si ca ma cotzopeneam sa stau pe jos, sau sa va zic ca m-am asezat in ceva ce parea cacat dar a fost piure de mazare? Well, am scapat cu viata dar mai bine ramaneam acolo pentru ca urmatoarea copila este foarte bolnava, are un sindrom genetic cu o lipsa de nu stiu ce cromozom, este de etnie, din parinti analfabeti (sa nu vi se para ca e plin de etnie pe aici, doar ca am impresia ca "colega" mea romanca mi-a pasat mie toti copiii astia pentru ca deh...) si saraca nu are ce sa caute intr-o scoala de invatamant de masa. Am stat si i-am facut evaluari impreuna cu personalul, am plecat cu inima stransa, nu vrei sa vezi la viata ta cum arata un copil din asta. 

  Doua autobuze mai tarziu eram la urmatoarea scoala, pe care o stiam si reusisem sa o nimeresc asa "pe intuneric"... n-au trecut 45 de minute si m-au sunat la secretariat sa ma duc inapoi la prima scoala, pentru ca acea copila spusese ceva ce putea fi interpretat ca nimic sau ca abuz din partea familiei, asa ca s-a deschis imediat ancheta si era nevoie de interpret. Vaiiii, ia-o Alexandro inapoi cu doua autobuze, fugi si alearga sa ajungi la timp. Am ajuns la timp, am facut ce trebuia, hai va pup, pa, ca ma asteapta fi-mea acasa! Pe trei carari am plecat de acolo, dar cu ideea ca uite ma, oamenii astia chiar fac ce zic ei in trainingurile alea ca trebuie facut. Ce-a zis copilul mi-a ridicat si mie semne de intrebare, stiind din ce familie provine. Dar na, daca eram in Romania o luam de "asta e viata" si gata. Aici nu e asa. 

  Intr-o nota pozitiva, tot saptamana asta, la una dintre clase, dupa amiaza au venit salvamarii. Sa le explice copiilor despre siguranta in apa. RNLI adica Royal National Lifeboat Institution, este o organizatie de... caritate! Salvamarii Marii Britanii sunt o organizatie caritabila! Costa, atentie, 150 de milioane de lire pe an ca sa functioneze, si toti banii vin din DONATII! Personalul este ultra-trainuit in toate cele. De la studii medicale, ei sunt lucratori pe langa Ambulanta cum ar veni, pana la inot, fizica apei si altele, toti oamenii aia stiu lucruri multe despre diverse. Au echipamente de ultima generatie, de la valiza medicala care are de la tub de oxigen la defibrilator, pana la placa de fibra si titan pe care pot pune 3 adulti si un salvamar, placa ce costa 1000 de lire bucata. 

  Ma uitam la ei ca la extraterestrii. Sefa, salvamar senior, era o tipa de nici 25 de ani, frumoasa foc si desteapta idem. Ea e salvamar permanent adica are un pager si e sunata la orice ora, se suie in masina si sa mearga la interventie, zi sau noapte, sa scoata cetateni din apa. Oamenii astia lucreaza doar vara, dar intre timp trebuie sa se tina antrenati si o fac pe banii lor. Le-au explicat copiilor de 10 ani de toate, pe intelesul lor si i-au incurajat sa puna intrebari. Eu una am fost uimita foarte tare de inteligenta intrebarilor venite de la copii. Sigur, baietii au intrebat despre "siii, care e cea mai naspa rana pe care ati vazut-o?" si altele asemenea, dar in general copiii astia de 10 ani au intrebat chestii destepte si pertinete... si ma gandeam ce inseamna sa traiesti 6 ani ca ei, intr-o scoala de aici. Care te indeamna sa gandesti pe cont propriu, sa iti folosesti logica si experientele anterioare, sa pui baza pe curiozitate si sa stii ca intotdeauna adultii de prin preajma iti vor satisface acea curiozitate. Nu te vor certa pentru ca ai indraznit sa intrebi. 

  Am indraznit sa ridic si eu mana si sa intreb. Aveam si eu o curiozitate personala. Stiti, la 2 Mai exista "salvamari". Nu stiu azi cine sunt ei dar o viata intreaga ei au fost niste flacai din sat, de multe ori cei mai betivi si curvari uitatori la femei lipoveni din sat ajungeau acolo, sa stea si ei pe plaja si sa se dea cu barca. Salvamarii aia veneau dupa tine cu barca de lemn si, cum am patit de multe ori, dadeau cu vasla foarte aproape de capu' lu' matale urland la tine sa te intorci la mal. Sau, la mal, zbierau la tine chestii si te amenintau cu "amenda". Ma intelegeti? Amenda pentru ca te duci sa inoti dincolo de "geamandura". Asa ca am intrebat si eu, de curiozitate, daca exista vreo penalizare pentru cei care nu respecta steagurile si nu asculta de indicatiile salvamarilor.

  Aici steagurile inseamna valuri dar inseamna ceva mai rau, curenti numiti "rip current", care este un curent legat de flux-reflux, chestii care aici sunt serioase, nu ca la Marea Neagra. Deci salvamarii pun doua steaguri intre care poti sa faci baie, mai pun un soi de steag unde pot merge cei care se dau cu placa si altul unde se dau cei cu barci, motoare, etc. Geamanduri spre larg eu n-am vazut sa existe, dar na, tre' sa fii idiot sa pleci spre larg in ocean, ca te iau curentii si te trezesti pe alt continent la o adica. Deci e mult mai periculos ca la 2 Mai unde nu poti sa mori decat daca nu stii sa inoti sau daca te bagi pe furtuna in apa. 

  Ei bine, oamenii astia englezesti au fost mirati de intrebarea mea. Pai cum sa ii penalizam, noi suntem salvamari, nu avem nici o autoritate. Noi putem sa le spunem ce au de facut, ii indrumam. Daca ei aleg sa faca altceva si intra in pericol, mergem sa ii salvam in masura in care asta se poate. Ca n-o sa ne punem noi viata in pericol, dar daca nu putem noi, vine paza de coasta, etc. Deci nu, nu vine nea' Tase sa iti dea cu vasla de lemn in cap, nu te puleste nea' Gigel cand iesi la mal, nu se intampla nimic. 

   Insa, inotatorii cu experienta care fac aici curse lungi in paralel cu malul (pentru ca nu se poate altfel in ocean) vin si anunta salvamarii ca pleaca, iar ei sunt la fiecare post cu ochii pe nea' Ionel care are 68 de ani si inoata 5 kilometri pe zi (caz real, am murit de ras cand povesteau astia) si vine baiatu' si le zice astora, vezi ca io plec, se baga in apa si salvamarii isi dau anunturi prin statie "postu' doi vezi ca vine nea Ionel in cinci minute" .... "receptionat, nea Ionel e acilea, postu' trei, vezi ca vine nea Ionel in 3 minute, ia curba acu', are viteza"... "receptionat, nea Ionel a luat curba, postu' 4, vezi ca vine nea Ionel in 6 minute e acolo".... 

  Eh? Cam asa! Nu ca as avea eu curaj sa ma indepartez de la mal pe aici, ca n-am, pentru ca eu sunt inotator cu experienta si stiu pericolele apei, mai ales ale apei necunoscute cum este pentru mine oceanul asta. Aici, pe bucata asta, nici nu e asa "ocean" pentru ca suntem protejati de Isle of Wight, e ca un canal in ocean. De fapt ca un canal in Canalul Manecii. Dar daca mi-ar veni maine o pofta, stiu ca ma scot baietii astia. Care faceau glume cu Baywatch la copiii astia mici care saracii nu stiau ce e aia, adica credeau ca e filmul de anul asta :))) 

  Glumesc. Sunt doar o baba. Alo, cine stie ce e aia Baywatch, doua dejte in sus! :))))