Școala care m-a transformat

  Scoala care m-a transformat n-a fost aia pe care am facut-o eu. Nici cei 4 ani la Liceul Pedagogic din Ploiesti unde mancam bataie la palma cu rigla, tras de par in loc de buna ziua si aluzii subtile despre faptul ca mama nu cara plase la scoala. De fapt nu cara nimic si asta imi aducea admonestari si "bateri de obraz" pe care chiar si la 7 ani le intelegeam.

  Urmatorii 4 ani de generala la Cuza iar nu m-au transformat decat putin. Teroarea pe care mi-o provoca profesorul Teodorescu de matematica mi-a ramas atat de aspru imprimata in creier incat si azi, aproape 30 de ani mai tarziu (aveam 10 ani jumate cand l-am intalnit prima data, azi am 37), visez din cand in cand ca il bat. Ca il lovesc. Ca il fac sa-i fie frica asa cum imi era mie cand il vedeam pana si pe strada. Mi se strangea stomacul de cate ori il zaream. Inima imi batea mai repede, transpiram instantaneu, ma lua cu tremurat. Ani si ani de zile l-am tot intalnit pe strada...

  Liceul nu m-a transformat prea tare. Poate doar domnul profesor Ionescu, de istorie, domnul acela, cel luminos la cap si la suflet, care ma primea cu un zambet larg, cand eu chiuleam de la orele mele de matematica sau fizica, si mergeam la el la clasa paralela, la orele de istoria artelor pe care noi filologii nu le aveam in programa. Sau tipa cea tanara de latina care intelegea ca noi nu avem nevoie de latina la 15 ani... ca avem nevoie de cineva care sa ne asculte, sa ne intrebe ce mai facem si sa ne zica "bai, nu chiuliti toata clasa deodata ca ma prind astia si ma ia dracu'"... Aveam in fata noastra un om. Un om tanar si sincer cu noi.

  Facultatea m-a transformat putin. Mi-a placut ce studiam, mi-au placut oamenii mai ales. De acolo m-am ales cu majoritatea prietenilor pe care ii am si azi. Acolo m-am simtit pentru prima data oarecum libera. Acolo am crezut pentru o secunda ca, cine stie, poate exista totusi o scoala care ma va transforma. Ma va face cumva. Va avea asupra mea un efect imediat si considerabil. Cand anii au trecut mi-am dat seama ca si scoala aia era un nor de fum. Ca si acolo se aplicau uneori tot legile plaselor pe care le intalnisem toata viata. Poate in alte forme dar cu acelasi continut. 

  Scoala care m-a schimbat pentru prima data in viata este cea in care lucrez de un an si o luna. Si sistemul ei, dar mai ales oamenii din ea. Si oamenii cei mari, dar mai ales oamenii cei mai mici. Viteza cu care se ataseaza de adultii pe care ii vad zilnic. Felul in care isi striga libertatea fara sa incalce regulile. Faptul ca aud zilnic "te iubesc" spus si de oamenii mici si de cei mari. E propozitia mea preferata, in Romania am spart cu ea capul multora ne-invatati sa o auda sau sa raspunda la ea. Inclusiv capul maica-mii care nu mi-a zis niciodata ca ma iubeste dar care a invatat sa o faca atunci cand copilul meu i-a dat in cap cu ea de sapte ori pe zi. 

  Aici zboara teiubescurile la liber. In sus si-n jos. Si nu, nu e cu ipocrizie, nu e spus aiurea... copiii chiar ne iubesc si noi pe ei inapoi. Si cand unul mic-mic de tot si sfrijit, se lipeste de tine, te ia in brate si-ti zice "Aaaaleeeex, you now what? I looooovvve you", simti ca esti intr-un loc care te-a transformat pe viata. La fel si atunci cand cate unul mai mare urla catre tine "I HATE YOU!" din toti bojocii si tu te gandesti ca tre' sa fie misto pentru el sa aibe voie sa spuna asa ceva unui adult din scoala in care el traieste. Adultii le respecta sentimentele si mereu li se spune "te inteleg ca simti asta, acum sa vedem ce putem sa facem in sensul asta". Iar asta m-a transformat pe mine. Pentru asta mi-a garantat ca copilul meu va fi fericit la scoala chiar si atunci cand e nefericita.

  Pentru ca stiu ca celor din jur, adultilor care au grija de ea zilnic... le pasa. Atat. E suficient sa le pese si orice problema, mica sau mare, se va rezolva. Iar pentru mine asta este ceva miraculos. Scoala asta m-a schimbat. Pentru prima data in viata.

P.S.Asta am primit azi de la alta piticanie de 5 ani... un strumf decapitat, ca atata i-a reusit lui, mi l-a adus triumfator si mi-a zis "am facut asta PENTRU TINE", l-am luat si l-am bagat cu grija in geanta dupa ce i-am multumit de 345 de ori... a fost ATAT de fericit :)