joi, 25 august 2016

Aventura in Franta continua

  Cum ziceam, am inoptat la Beaune duminica seara iar luni am plecat cu avant mai departe, spre destinatia finala, Sudul Frantei, mai precis oraselul Six Fours Les Plages. Alte cinci ore de mers cu Mara intreband cand ajungem. O placere! Not! Noroc ca pe autostrazi era jobul ei sa bage si sa scoata cardul, sa ia tichetul... asta a incantat-o, faptul ca Marius i-a dat ei un job important a bucurat-o. Mai ales ca ea statea in fata si noi avand volanul pe partea gresita soferul n-are cum sa ajunga la aparat. 

  In rest s-au certat tot timpul. Am planuit sa mergem cu masina si din cauza asta, astia doi trebuie sa ajunga sa se "cunoasca" mai bine, sunt doua cornute care se dau cap in cap tot timpul, Marius a fost mult plecat, iar acum tot plecat e pentru ca ea nu-l vede cam deloc in timpul saptamanii iar weekendul nu e suficient. El tot are impresia ca ea e mica si tre' sa faca ce-i zice el, ea acum e foarte mare si ii tranteste cate una de nu se vede... nici unul nu cedeaza. M-am gandit ca daca ii bag intr-o masina atata vreme ori se omoara, ori se apropie. Ori ii omor io pe amandoi!!! Dupa ce s-au enervat reciproc de isi smulgea asta mica parul din cap... s-au reglat :))))) Eu nu m-am reglat, am momente in care imi vine sa-i pocnesc pe amandoi. Sau sa-i pup, nu m-am hotarat inca! 

  Asadar luni seara am ajuns la oamenii astia acasa. Am luat cazare prin Airbnb pentru prima data, am mai incercat acum 2 ani dar n-am gasit nimic disponibil pentru ce cautam eu in Suedia. Acum am gasit ceva ce mi-a convenit asa ca am zis sa "risc", mai ales pentru ca preturile pentru Coasta de Azur sunt exorbitante la orice inseamna "hotel". Serge si Elisabeth au o casa mare de tot, ca o vila mai jmechera, iar o parte din casa e separata de restul si cred ca a fost o veche casa peste care au construit inca o aripa si etaj. Ce este fenomenal e ca avem gradina noastra, o gradina incredibil de frumoasa cu gard de leandri inalti de 3 metri de jur imprejur, cu banci, masa, hamac, un maslin foarte batran, jardiniere cu rosii si alte chestii mancabile. Imi place mult de tot locatia, ne-au placut si oamenii.

  Ei au plecat la munte pentru 4 zile deci acum suntem singuri acasa. Avem tot ce ne trebuie, casuta noastra e ca un studio cu doua camere si bucatarioara utilata cu de toate. Evident ca Mara de cand a ajuns aici locuieste in hamacul enorm de afara :))) E foarte misto sa mergi la oameni acasa sau in case "normale", experienta e una total diferita de cea de hotel. Airbnb s-a imbunatatit foarte mult in ultimii ani, acum poti face rezervare imediata la multe gazde, nu trebuie sa iti mai bati capul cu emailuri de cerere. Faci rezervare ca prin Booking doar ca stai in casele localnicilor. Unii isi impart casa cu tine la propriu, adica iti inchiriaza o camera la ei in casa dar cum asta nu e genul nostru iar baia impartita cu straini ne oripileaza pe amandoi in egala masura, am cautat doar casele care se inchiriaza integral. Sau asa, cu oamenii astia traind in curtea cealalta. 

  Asa de incantata am fost de casa si de conditii incat m-am suparat si mai rau pe porcaria cu Premier Classe povestita anterior... si cum aveam rezervare la ei si pentru intoarcerea spre Anglia, mi-am bagat picioarele in ea si am cautat pe Airbnb o casa pentru o noapte. Si am gasit ceva minunat tot in Burgundia, am rezervat-o si am anulat Premierul. Sa vedem cum o fi, e la o tanti pe un etaj separat, tanti care are... podgorie. Vinarie. Si piscina. Si... pretul e mai mic pe noapte decat la Premier Classe cu baia lui cat un lighean. 

  Marti dimineata, cu chiu cu vai am plecat spre o plaja sa pupam si noi Mediterana aia ca doar pentru ea am venit. Asta cu sculatul si plecatul la plaja ne e imposibila din punct de vedere fizic. Noua ne place sa dormim. Pana ne-am tarat noi cururile jos din pat se facuse 10 jumate, pana am bajbait catre plaja cu masina... s-a facut 11. Pentru ca am gasit, ca niste turisti perfecti, o plaja la mama naibii in loc sa ne ducem pe asta de acilea de la 5 minute de casa. Sotul cel cu gps integrat da erori zilele astea, cre' ca e cam obosit, ii tot arat harti si nu nimereste, zici ca s-a defectat. Deci mi s-a defectat gps-ul in Franta! :))))))))) Inclusiv ala electronic care se tot restarteaza fix cand esti in mijlocul giratoriului. Iar astia au DOAR giratorii, nu m-am invartit atata de cand eram mica si ma invarteam pe loc sa vad cand reusesc sa cad. 

  La plaja am murit de cald si ne-am si intins pana spre ora 1 ca niste parinti denaturati ce suntem. Drept pentru care seara eram ametita si vedeam punctulete negre, dar baia in Mediterana cea calduta a meritat. Afara e foarte cald, infernal de cald pentru noi care iubim racoarea si care de un an n-am mai suferit de cald cam deloc. Asa ca ieri si azi ne-am bagat picioarele in ea de plaja matinala si ne-am dus pe plaja ca oamenii normali si anume la 7 seara :)))) Atunci e ok. Bagam o baie, Mara inoata fericita, dupa ce toata ziua se vaita despre "caaaaaaaaaaand meeeeeergem sa faaaaaacem baieeeee". 

  Ieri am vizitat Marsilia, dar pe asta v-o povestesc maine :) Dupa 8 nopti aici vom pleca spre Burgundia o noapte si apoi spre Paris unde stam alte 3 tot la niste oameni cu gradina de pe Airbnb. 

 
dupa prima noapte s-a sculat cu "m-am gandit toata noaptea la hamac!"

gradina

rosiile, am cules azi un castron

Shiva

Buddha

"asta ce-o fi?" le-a studiat pe toate

-Va urma-

  

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu