miercuri, 29 octombrie 2014

Ea citeste

  Nu stiam de ce fusese asa de agitata in weekendul trecut. Am zis ca-i raceala care ii dadea tarcoale, ca-s cele trei zile in care a stat in casa, ce sa fie, ce sa fie. Creierul i se alinia sa invete ceva major, ceva nou. Si anume sa citeasca aproape cursiv. Dupa doua saptamani si jumatate la scoala cea noua a invatat sa citeasca. 

  Aseara si l-a luat pe Pixi, s-a suit in pat si a incercat din nou. Mai incercase de sute de ori. Aseara i-a iesit si pentru prima data in viata chiar a inteles ceea ce citea, a urmarit si firul narativ nu doar literele. Literele le bunghea demult insa nu reusea sa citeasca atat de cursiv incat sa si priceapa alinierea cuvintelor, zborul lor in pagini si ideile. 7 ani si aproape 7 luni. O seara rece de octombrie si noi doua bagate in pat. 

  O ascultam cu atentie ca sa o ajut unde nu nimereste cand s-a oprit brusc si-a zis "nu vreau sa ma culc, vreau sa o citesc pe toata ACUM!" si mi l-a aruncat pe acum ala de parca frigea. Am mai lasat-o o vreme si cand s-a facut prea tarziu i-am zis ca gata, ca poate citi si maine. N-a vrut asa ca m-am dus la ea si i-am zis ca punem carticica sub perna ca sa il viseze pe Pixi pana dimineata. A fost atat de incantata incat s-a culcat dar s-a mai foit o jumatate de ora mormaind litere pe sub plapuma.

  Dimineata la 6 jumate (ceasul suna la 7) a sarit ca un arc din pat, a fugit la baie, s-a intors si a inceput sa caute frenetic carticica, a luat-o si, pe jumatate adormita, ciufulita si balbaita a inceput sa citeasca de unde ramasese aseara. Printre doua cuvinte a ordonat niste mancare, ca toate ca toate da' sa nu cumva sa uitam de mancare...i-am adus-o in pat si-am lesinat de ras uitandu-ma la ea cum rontzaie si citeste molfait in acelasi timp. A terminat cartea repede si a inceput sa chiuie ca ea e cea mai tare si ca a citit "o carte intreagaaaa" in doua zileeee! :)))) Pentru cine nu stie ce e un Pixi, acesta e un cartzuliu de 10 cm cu vreo sase paginutze pline de poze cu putine cuvinte printre ele. Dar da, e "o carte"...

  Eu nu prea i-am citit ei decat putin si cand a fost mai mare. Cat a fost mica nu vroia de nici un fel sa stea sa asculte povesti. Nu-i trebuia. Pentru ea, orice lucru pe care nu-l poate face EA personal nu prezinta interes si o enerveaza teribil ca ea nu poate sau nu stie ceva. Aha, bine, vorbesti tu ceva acolo... nu ma intereseaza. Asa ca am lasat-o in pace si n-am insistat sa-i bag pe gat ceva ce eu stiam ca va dori ea singura sa faca la un moment dat. Incet incet s-a apropiat de carti dar tot o enerva sa stea sa ma asculte pe mine citind. Se straduieste de cand avea 6 ani sa citeasca "ea singura" si acum a reusit. Lumea cartilor i s-a deschis. Acum a inteles povestea lui Pixi si a tinut-o minte. I le citisem si eu de multe ori dar nu le percutase. In drum spre scoala a vorbit numai despre Pixi si cum o sa vina acasa sa le citeasca si pe celelalte. 

  Din 13 octombrie de cand am mers prima data la Scoala Spectrum se scoala inaintea ceasului singura, pleaca la scoala cu nerabdare, merge pe jos mult (cam 4 kilometri dus intors daca mergem doar pe jos!) fara sa se vaite si se intoarce bucuroasa, fericita, plina de informatii si povesti noi. De atunci pana acum in acea scoala nu s-a intamplat nimic urat, rau, umilitor, nepotrivit, periculos(!), stupid, greu, obositor, plictisitor. Absolut nimic. Toata lumea zambeste catre toata lumea, toata lumea te saluta si toti copiii intra pe poarta razand. Chiar si cei mai mari. Ma uit la ei cum vin la scoala relaxati, zambitori. Si se lucreaza mult cu ei, fac multe lucruri, fac engleza cum trebuie (deja imi zice chestii in engleza desi ea nu stia cam nimic cand am dus-o acolo) au tot felul de proiecte la clasa. Au teme cat sa repete literele si ce fac in clasa dar nu multe, inutile sau obositoare. 

    Dimineata:

uuuu

  Cam asa. Citeste. Si vine vacanta. Si ea nu vrea. 



  

joi, 23 octombrie 2014

Unde s-or grabi?

  Azi am cunoscut un taximetrist simpatic. Lucru rar. Dupa ce am facut cateva curse cu el in cateva locuri mi-a zis, dintr-una in alta... "eu acum 4 ani si 4 luni am facut cancer pulmonar". Pam pam, mi s-a sters zambetul de pe buze. Discutam despre mancare mai sanatoasa si mai nesanatoasa si omul zicea ca el a facut cancer pulmonar desi n-a fumat niciodata. Era mai tanar decat mine. Si era in viata. Era calm si vesel si mi-a zis ca a scapat momentan. Si ca vede viata altfel, ca nu-i mai pasa de bani (asta dupa ce ma intrebase daca vreau bon si-mi zisese ca daca nu vreau face si el o "smecherie" si ii raman lui banii :))))) si ca tot ce castiga da pe excursii.

  Ca a fost in Thailanda si in Mexic si ca acum se va duce in... tot ceva asa, nu mai tin minte, o destinatie exotica. Si ca vede viata altfel. Repeta asta mereu si-mi spunea ca viata e prea scurta si merita traita. M-am dat jos din masina si m-a urmarit povestea lui, am ramas gandindu-ma la un om tanar care maine s-ar putea sa fie in recidiva. Sau nu. Dar care sigur traieste cu asta deasupra capului. Si a ales sa se simta bine si sa calatoreasca prin lume intre doua curse cu taxiul. Din care castiga 30% din cursa. Preda 100 de lei azi, ia 30. Atat. Pentru 24 de ore de stat in masina. O zi da, una nu. Cate curse face el in Ploiesti in 24 de ore? In orasul asta cea mai lunga cursa posibila e 10 lei. Adica sa iesi din oras la kilometrul 6 unde e un Mall, sau sa mergi cap-coada orasul de la sud la nord. Si apoi sa incerci sa te tratezi de cancer cu banii astia...

  Mergand la pranz sa o iau pe Mara m-am oprit la o trecere de pietoni care traverseaza un bulevard mare cu 4 benzi. Eu m-am oprit pentru ca era rosu. Iar cand trec pe verde ma holbez ca melcu' in catastif inainte sa trec pentru ca poti muri pe verde cu dreptatea in mana si ranjetul pe bot la ce soferi exista in tara asta. M-am oprit si inca ma gandeam la Marian taximetristul. Cand, deodata, pe langa mine, sar doi mosi, o baba si vreo doi elevi. Nu sar de bucurie ci sar sa traverseze care mai de care alergand mai cu spor pe rosu. Unu' in fata troleului care tocmai pleca din statie, alta in fata aluia care venea din partea aialalta, astialaltii toti gramada ca oile. 

  De ce? De ce? M-am uitat pe sensul celalalt, nu venea vreun troleu in statia de vis-a-vis, deci nu asta era motivul. Nu se dadea nimic la vreo coada acolo, nici macar adidasi de porc, nici tacamuri de pui, nici vibratoare la oferta. De ce? De ce sa sari in fata masinilor? Cum sa fii atat de prost si de inconstient? Baba avea de mana, evident, un copil. Intotdeauna e si un copil tarat in fuga pe rosu sau prin locuri incorecte. De ce? Unde sa te grabesti? Ce arde? Cum sa faci asa o porcarie? Cum sa ti-o faci tie nu mai intreb pentru ca e clar ca esti idiot si trepanat daca faci asta....dar cum sa ii faci asta aluia care isi conduce si el masina regulamentar. Aluia ii sare inima din el, pune frana si se roaga la Sfantu' Asteapta sa nu cumva sa omoare vreun prost pe trecere. Ca intra el la parnaie daca esti tu bou. 

  Dar de ce? Unde te grabesti? Ai lasat coliva fierband pe aragaz?

miercuri, 22 octombrie 2014

Fenomenul Halep sau "noi romanii"

  Gandul zilei sau ce ma enerveaza. Ma enerveaza cand niste nimeni se fac asa, familie cu Simona Halep doar pentru ca ea e romanca. Ma enerveaza teribil comentatorii sportivi de la Digi-ceva (ma scuzati da' sunt prea multe si nu stiu care ala era) care spun cu glas tare ca "cineva acolo sus a facut o minune" si asa a castigat fata asta un meci. Aham... cre' ca! Cred ca un Dumnezeu oarecare a facut din degete si d-aia...Poc, niste ani de antrenamente zilnice, o tinerete consumata in sudoare... poc uite asa dispar in fata unui Dumnezeu care face EL lucruri.... Eu as fi zis "fata asta a facut o minune azi, si-a depasit niste limite". Care, dupa mine, erau psihice, in fata unei vedete. In fata unui sportiv numarul 1. 

  Daca mai aud o secunda "noi romanii...bla-bla..." urmat de numele fetei Halep o sa mor de sila. Noi romanii? Hai sa mori tu? A facut ceva Romania pentru fata asta? Eu cred ca n-a vazut nici macar o minge de tenis de la statul roman, d-apoi altceva... Hai sa nu ne dam repede cu castigatorul doar pe principii de etnie. E penibil, oameni buni. E jenant! Da, e un sportiv performant. EA e un sportiv performant. Simplul fapt ca e romanca nu ne da dreptul s-o facem "noi". Sa ne-o asumam pe Halep ca si cand am crescut-o noi si-am muncit noi cot la cot cu ea... Ca si cand vreunul din noi am ajutat-o pe ea sa devina cine e. 

  Al doilea lucru care ma enerveaza teeeeribil azi e aia cu "a nimicit-o", "a omorat-o" si "a distrus-o" pe Serena Williams. Dude, frustrat much? Nu, nu a omorat pe nimeni. Eu stiu asa: pana anul asta eu personal  (care nu urmaresc tenis decat foarte rar, am alte sporturi preferate) am auzit de Serena Williams de vreo...15 ani! De Halep am auzit de 6 luni. Orice sportiv, oricat ar fi el de numarul unu mondial are si un final de cariera, are si o varsta si are si o limita. M-am uitat de curiozitate la anul nasterii celor doua, pentru mine varsta in sport e esentiala, din motive mult prea evidente ca sa le expun aici. Serena Williams e nascuta in 1981. Simona Halep in 1991. Peeeeerfect! 10 ANI diferenta intre ele in sensul ca micutza "noastra" e o prospatura plina de energie. Pentru cine nu stie, 10 ani in sport sunt O VIATA in adevaratul sens al cuvantului. 

  Ce vreau sa zic? E ca nu a nimicit nimeni pe nimeni. E un context istoric bun pentru Halep care e talentata si clar muncitoare intr-ale sportului. S-a nimerit frumos sa vina ea cu talentul ei si ambitia ei in momentul in care numarul unu se cam pensiona. Norocul EI. Al ei, nu al "nostru" :))) E cum ar veni cu 10 ani mai tanara. Ia sa ne gandim fiecare dintre noi la cum eram acum 10 ani din punct de vedere FIZIC... eu siiiigur eram mai sprintena. Par examplu nu alergasem circa 145 de maratoane dupa fi-mea, nu ma durea spatele si nici mainile, si nici un picior... Nu pierdusem o mie si una de nopti nedormite din motive de copil si eram cum ar veni... mai TANARA! 

  Sunt mandra ca e Halep romanca? Exact la fel cum sunt mandra ca Ion Luca Caragiale a fost roman. Dar e asa, ceva minim care e frumos in suflet, dar nu are legatura cu mine sau cu tara asta. E ceva despre care trebuie sa vorbim in soapta si cu respect. Ca intr-un muzeu cu opere de arta. Care nu NE apartin!

marți, 21 octombrie 2014

Sa ne cotropeasca!

  Am invins. Avem copil inscris la Scoala Internatioanala Spectrum. Cotropi-ne-ar turcii! Care turci se pare ca sunt la fel de buni in servicii si in invatamant nu numai in hoteluri. E drept, scoala asta arata pe interior ca un hotel :) Am mers azi si am predat toate actele, am semnat contractul si i-am luat si cele doua tricouri-uniforma, sa fie si ea in randul lumii.

  Ce face Mara? Pai trancane. Ceea ce e bine, nici nu va imaginati cat de bine e sa o aud din nou vorbind intr-una despre lucruri de la scoala. Anul trecut vorbea, ne povestea. Anul asta nu mai zicea nimic saraca, nu mai avea ce povesti. Ce sa povesteasca? Ca urla nebuna? Chiar am in cap un post despre cum afli ca iti este copilul traumatizat in afara casei. De o luna, stand asa cu urechile ciulite pe ea si atenta tot timpul sa vad ce mai zice si cum mai face...am constatat multe. Schimbarile sunt uneori extrem de subtile, unele doar de limbaj, altele de comportament. Altele sunt atat de dramatice incat ramai perplex. La 7 ani si jumatate nu au abilitatea de a "trece peste" si nici de a "uita" sau "nu baga in seama" porcariile omului cu care stau 4 ore pe zi. 

  Asa, deci ea acum trancane. S-a reparat copilu'! Tot drumul la dus si tot drumul la intors si toata ziua acasa ea vorbeste despre scoala, colegi, doamna, activitati, foi de hartie si elefanti roz. Imi povesteste in detaliu ce au facut cu o incantare fantastica. A ajuns sa accepte fara comentarii si drumul lung pana la scoala si inapoi. Cand ne aude lumea ca mergem pe jos pana acolo se minuneaza. Deh, epoca fundului in masina. Lasa, mergem si pe jos acum cat e vreme buna. Mergem si pe jos si culegem castane, frunze, alergam dupa porumbei si alte jivine, ne speriem de suma enorma de caini comunitari din cartierul de Vest al Ploiestiului. D-astea, uzuale. Avem timp, avem picioare, putem merge pe jos. Ea alearga de multe ori cam tot drumul si desi se vaita ca nu vrea sa mearga asa mult o vad ca reuseste sa mearga la pas cu mine (care merg foarte repede de felul meu) fara prea multe ofense. 25 de minute dus, 25 de minute intors. 

  Azi cand sa semnez contractul domnul manager m-a luat in biroul lui sa ma intrebe ce facem, ce face Mara si cum ne simtim. I-am povestit, a fost foarte incantat, apoi mi-a zis ca ei au asa un obicei sa urmareasca copilul pe tot parcursul vietii. A zis ca "noi mergem si la nunta cand o sa se casatoreasca". Dude, da' cine v-a invitat, mi-a venit sa-i zic da' m-am abtinut ca nu pricepeam ce vrea sa zica. Mi-a povestit omul ca ei au si ei asteptari de la familiile elevilor si tot o lua si-o intorcea si nu pricepeam ce naiba o vrea el turcu' sa-mi zica. Ne intelegeam ca turcii cum ar veni. Mi-a venit sa intreb pe sleau dar cum diferentele culturale dintre noi sunt prea mari n-am vrut sa gafez. Zic hai sa-l las pe om sa o dea pe dupa vishini pana o lesina si o simti nevoia sa spuna clar ce vrea de fapt.

  Dupa ce a tot vorbit el si io "da-da-da-da" ca curca-n craci...zice omu' "noi o sa va tot deranjam". Rad si ii zic sa ne deranjeze cat doreste, semneaza actele si dau sa plec. La care ma intreaba: "si, cand putem sa va facem o vizita?". Atunci mi-a picat fisa, imi spusese Cetin in primele discutii ca oamenii astia vin in vizita acasa la familii ca sa vada viata copilului din afara institutiei. La modul ca vine managerul cu invatatorul sau cu ceva profesori daca e la clase mai mari. M-a pufnit rasul si zic "cand doriti da' nu vreti sa mai asteptati o saptamana ca vine si sotul meu acasa, sa il cunoasteti si pe el?". Siiiiiiiiiiiigur ca da, abia asteptam! 

  Deci asteptam vizita. Sa ne cotropeasca, zic! Ii fac io un rahat homemade... cu apa rece! 

luni, 20 octombrie 2014

Birocratia, dragostea mea

  Dupa "doar" o saptamana de alergatura am reusit sa iau actele Marei de la Scoala Nicolae Titulescu Ploiesti. Scoala de stat care era sa ne omoare copilul prin tortura psihica. Ca sa iau aceste acte, doua la numar, am mers la scoala de...atentie....SAPTE ori. As in seven. Sapte. De trei ori intr-o zi, cautand Directoarea Javrette Pruna (asa o cheama, nu va radeti). Se pare ca a fi director de scoala in Romania e o functie foarte misto. Practic muncesti doua ore pe zi. In plus, esti, nu-i asa...sef. Peste toti si toate. Mobila si elevi, toti laolalta, sunt proprietatea ta. De trei ori intr-o zi. N-am primit transferul semnat. 

  De alte doua ori in alte doua zile. Si de inca doua ori azi, ca odata am luat transferul si inca odata am luat si fisa medicala a copilului. Ca deh... e complicat nene sai iei doua foi. Am mers de sapte ori la scoala pentru doua foi. Evident, timpul meu nu are valoare. Al lor are, sunt tare ocupati... in special cand nu-s la scoala. 

  Asa ca am alergat o saptamana ca un cal de curse. Pe langa cele 4 drumuri pe zi a cate 25 de minute pe jos catre si de la scoala, m-am mai plimbat si la scoala cealalta intr-o veselie. Azi am invins. Am plecat de acolo injurand printre dinti si dorindu-mi sa nu mai aud de ei vreodata. Dupa care am venit acasa si-am facut jdemii de copii dupa diverse acte intru inscrierea in partea cealalta. Si pentru ca sa ne dea astia abonamentele gratis pe transportul in comun ploiestean pe care n-am apucat sa ni le luam de cand au implementat sistemul gratis. 

  Absurdul planetei, sa faci ceva gratis pentru un oras intreg si sa le ceri la toti sa vina pe la tine cu niste acte, ca buletinul de identitate de Ploiesti nu era suficient ca sa te controleze in autobuz....'zda mamii lor de inteligenti. Ma rog, o sa ne luam si d-alea ca o sa vina niste iarna si mai scurtam parte din drumuri cu troleul la un moment dat. Deci maine mai fac un drum si pana la aia sa le duc actele si sa vad de cate ori o sa ma mai cheme ca sa-mi dea rahaturile de abonamente. Probabil de minim cincizeci de ori, fiind ceva gratis...

  Si cam asa alerg eu. Dar ea e fericita, se scoala in fiecare dimineata cu zambetul pe buze, vrea la scoala, s-a suparat ca a venit weekend-ul, intra acolo fericita si iese si mai fericita, imi povesteste pe tot drumul catre casa ce chestii "tari" au mai facut ei acolo. Doamna e foarte draguta, amabila si responsabila, se poarta frumos si lucreaza cu ei mult si bine, se joaca cu ei, ii invata multe chestii prin joaca, teatru, masti, marionete, jocuri de rol si multe alte chestii frumoase. La sport au profesor separat si dupa prima ora Mara a zis "mami, domnul de la sport e asa...e...ca un turc". Da, e ca un turc din cauza ca e chiar turc :))))))).

  Dupa o saptamana de engleza zilnic zice chestii in engleza, ma intreaba lucruri, e clar ca ii foloseste. Si in ora de informatica au invatat cate ceva si e tare incantata de asta. Cu putin noroc o sa vina doamna doctor de familie diseara pe la noi, ea e vecina noastra si ne iubeste, si o sa ne dea si celelalte doua acte pentru inscriere, asa ca maine s-ar putea sa termin cu tot balamucul birocratic romanesc. Si sa fie inscrisa legal la scoala noua. Si-o sa duc si cardul cu bani sa-l deversez acolo. Va fi cea mai frumoasa si mai utila cheltuiala pe care am facut-o pana acum in viata mea. 

  

vineri, 17 octombrie 2014

Alo, Ambulanta, va opriti sa-mi luati si o paine?

  Azi am avut parte de un soc uluitor. Stiu ca n-ar trebui sa ma mai mire nimic din ceea ce se intampla in tara asta, nu am prea multe uimiri de obicei. Am ajuns atat de cinica incat daca-mi zici ca maine dau astia o lege sa mergem toti in cap in timp ce cantam la flaut... m-as pregati pentru mersul in cap. Nu ca la flaut m-as pricepe...

  Azi insa am fost atat de socata incat am urlat in plina strada. A fost asa ca o reactie absoluta in fata absurdului absolut. Dar sa o luam de la capat. Personal am o mare, mare, maaaare problema cu toti cetatenii care nu incremenesc in secunda in care de oriunde apare o Ambulanta cu semnale luminoase si-sau sonore. Iar romanasii nu numai ca nu incremenesc, nu trag pe dreapta, nu se opresc... dar sunt de multe ori in stare sa ii sara in fata aluia cu salvarea. Nu stiu altii cum sunt insa sotul meu intotdeauna trage imediat pe dreapta si se opreste atunci cand vine o Ambulanta. Daca n-are unde sa traga, se opreste acolo unde e. Si nu atat pentru ca asa e legea si noi respectam legile cat pentru faptul ca o Ambulanta nu e o ciocanitoare. 
  
  Ar putea parea evident ca nu e si ca e o trebusoara mai serioasa atunci cand oamenii aia vin cu o duba mare cu sirene si stii ca ei se duc undeva unde moare un om. Sau ca duc un om care moare catre medici. Ar trebui sa te impresioneze si sa-ti pese cat sa stai dracului pe loc acolo unde esti, ca sa ajuti si tu activ la salvarea vietii acelui om. Pentru ca daca tu il pui pe soferul de ambulanta sa mai faca si slalom printre prosti atunci incurci treaba cam nasol. Esti un bou. Si pe langa ca nu-ti pasa de lege, nu-ti pasa ca moare un om undeva. Si in momentul ala ar trebui sa te gandesti ca poate a sunat ma-ta la Ambulanta aia. Poate ii gasesti in fata blocului tau data viitoare. 

  Azi dupa ce am lasat copilul la scoala m-am dus prin oras cu treaba. Intr-o intersectie maaare m-am oprit la semafor. Exact cand mi s-a facut verde am auzit brusc din dreapta sirena. M-am uitat, venea o Ambulanta care ajunsese aproape de intersectie. Desi era departe de mine si aveam verde, m-am retras frumos pe trotuar pentru ca mi s-a parut absurd sa o iau pe trecerea de pietoni sa ma alerg cu salvarea. Astia au venit si evident ca unu' nu s-a dat la o parte de nici un fel. Era un autobuz, o cursa speciala. Ambulanta a trecut pe langa, i s-a bagat in fata si....siiiiiiiiiiiiiii................ A OPRIT! In mijlocul intersectiei!!!

  Soferul Ambulantei a deschis usa, a iesit pe jumatate din masina si a inceput sa injure catre celalalt sofer. Cu strigate. Stand pe loc! Cu sirena pusa si luminile aprinse. Statea in mijlocul intersectiei si injura. Toata lumea se uita siderata cum Ambulanta STA in scop de injuraturi. Si nu se oprea... Statea asa agatat de masina si urla la soferul din spate. Am fost atat de socata incat am urlat la el de pe trotuar: "si tu acum STAI ca un bou ca sa ii explici aluia ca te-a oprit din drum???". S-a oprit uluit si s-a uitat la mine, s-a urcat inapoi si a plecat insa fara sirene. Doar cu lumini. Deci probabil la sirena a dat drumul doar asa, pentru impresia artistica, ca sa il dea pe ala la o parte, nu ca era cineva pe moarte. 

  Am ramas stupefiata. S-a oprit Ambulanta sa se injure cu cineva. Data viitoare cand o fi nevoie o sa ii rog sa se opreasca sa-mi ia si o paine si trei iaurturi de la Mega cand vin...barem sa se opreasca cu un scop...

joi, 16 octombrie 2014

Marea rataceala

  Probabil singurul cusur al noii scoli la care mergem e locatia. Adica acela ca e cam departe de noi. Asta n-ar fi fost o problema daca tocmai acum n-ar fi oprit astia niste trolee care merg acolo din cauza de lucrari. Pe langa ca e ceva talpa de ros pana acolo e... intre niste blocuri. Strazi. Stradute. E intr-un loc unde n-am mai calcat in viata mea pana acum. Conform sotului meu asta e un defect al meu, sau cel putin asa a tinut sa-mi zica la telefon, ca eu nu cunosc orasul si ca el mereu imi zice asta (desi cred ca ar fi fost suficient sa-mi zica odata ca tineam minte). Mi-am petrecut urmatoarea zi gandindu-ma plina de nervi daca cineva chiar e obligat sa mearga cu pasul in tot orasul in care rezideaza, sau ce-o fi vrut poietu' sa zica. Poietu' de fapt se oftica ca eu nu conduc si d-aia :))))

  In prima zi am mers cu un taxi acolo ca sa aflu unde e ca habar nu aveam desi consultasem o harta in prealabil. Ma intreaba taximetristul daca sa o ia "pe la Posta sau pe la Podul Inalt". Fuck me, Posta pe care o stiu eu e in centru, precis nu la aia se refera. I-am zis razand sa o ia pe unde vrea ca nu stiu despre ce vorbeste. Cand a inceput sa se bage pe stradutele alea m-a luat cu transpiratii la ideea ca va trebui sa plec singura de acolo. Am mai povestit despre cat sunt eu de ratacita si despre faptul ca acum vreo doi ani domnii de la BBC s-au indurat de mine si mi-au aratat un documentar despre cum merge creierul si cum oamenii sunt diferiti, unora nu le merge partea aia care face si citeste harti (si da, e diferenta intre barbati si femei, la barbati acel centru e mult mai mare si mai activ din cauza ca vanau in padure). Deci nu e pentru ca esti prost sau blonda, nu e pentru ca nimic. E, vorba Marei "ca asa sunt io facuta" (asa raspunde ea daca o intrebi de ce face sau alege una sau alta).

  Cand am ajuns prima data in Bucuresti singura eram in atac de panica permanent. Asta vara, cand ieseam din supermarket cu bunul prieten Georgel, i-am zis sa-mi zica unde e masina parcata la care el a zis ca-s rasfatata, ca ma prefac, vezi-doamne, cum adica sa nu stiu. Omu' e asa de feminist incat nu pricepe ca unele muieri chiar nu pot chestii. I-am zis ca chiar nu stiu unde e masina si ca aproape niciodata nu stiu unde e masina. Daca as conduce ar trebui sa ma intorc acasa pe jos de fiecare data, jur! Marius stie deja si ma ia de o aripa cand iesim din Kaufland, sau striga dupa mine "dreaptaaaaa!" sau dupa caz "dreapta aialalta!" cand eu purced voios spre stanga. Deci cam asa.

  Iar acum a trebuit sa gasesc traseu de picior mai scurt catre frumoasa scoala. A fost excelent. Cine era ieri-alaltaieri prin cartierul Aurora din Ploiesti putea observa o duamna destul de scuturata asa cum merge pe strada vorbind singura si tot incearca sa purceada pe diverse alei care nu duceau nicaieri. De venit venisem bine, nimerisem... de intors am zis sa caut alta gaura cum ar veni. Pentru ca pe harta nu m-am lamurit deloc ce alei se infunda si care nu, pentru ca e un cartier cu pomi si alei si poteci despre care am impresia ca unele nu-s pe harta. Normal, harta e defecta! :))))) Ies din scoala si o iau aiurea, fix in alta directie. Mara care stie sigur (ea are capul cu harti al lu' taxu) striga la mine "nuuuuu mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, nu pe acolooooooooo, de aici am venit". Mda, de acolo.

  Ieri, cand eram singura, zic hai sa caut alta solutie mai repede. Si cand m-am dus sa o iau, zic sa ma duc pe alt traseu care mi se parea mie mai scurt. Doar ca am ajuns la curca-n craci la niste blocuri pe langa nu mai fusesem. Ma intorc bodoganind, deja nu ma mai tineau picioarele la cate drumuri am avut ieri de facut... vad un afis cu Iohannis ala pe un bloc. Zic, sa o iau pe acilea si sa-l tin minte pe prostu' asta ca e lipit aici, daca n-o fi bine sa ma intorc pe aici. Ma duc, dau de niste ghene de gunoi, de alei care se infunda de... sa le ia toti draciiiii. Cand sa dau sa ma intorc dau de mecla lu' Iohannisu' si ma duc setata. Stiti cuvantu' ala scurt din patru litere? E! ALA! Am ajuns in cu totul alta parte. Al dracu' Iohannisu' era lipit peste tot... fir-ai tu sa fii de prost, ce m-ai incalcit! Mbon, deci acu' am fost ca lipoveanu' de la 2 Mai care a aruncat talianele in mare de pe barca si si-a luat ca punct de reper autobuzul de Limanu' care era in mers. Ca a zis ca e o casa. Da' nu era. Asa si io... plin cartieru' de Iohannisi lipiti, fi-i-ar moaca de ras sa-i fie!

  Il gasesc intr-un final pe Iohannisu' meu si transpirata, lesinata si terminata, ma uit la ceas. Mai erau cinci minute si se suna de iesire iar eu nu gaseam Iohannisu, pardon, scoala. M-am dus obidita pe unde stiam eu, am luat copilul si m-am bazat pe ea sa ma scoatza la liman ca ea dupa prima zi a aflat clar tot traseul initial pe care i l-am aratat. M-a dus fetita linistita printre toate blocurile, aleile si Iohannisii strigand dupa mine "hai maaaaami mai repedeeee!". Acum ma duc sa o iau iar si mai incerc odata, azi am mai numarat niste Iohannisi si vreau sa-i incerc si pe aia. Sa-mi tineti pumnii!

marți, 14 octombrie 2014

The ghost of School Yet to Come

  Una dintre putinele povesti care pentru mine are un sens si-un scop si care ma face sa iubesc lumea si viata e cea a lui Charles Dickens, aia cu Craciunul ("A Christmas Carol" ii zice in engleza, Poveste de Craciun in romana, o traducere tampita daca e sa ma intrebati pe mine, carol e colind nu poveste da' ma rog...). 

  E povestea cu nenea Scrooge cel care ura oamenii si Craciunul si care a fost readus la sentimente mai bune de trei spirite. Fantoma Craciunului trecut, a Craciunului prezent si a Craciunului viitor. E povestea omului care nu mai crede ca ceva poate fi cald sau bun dar e speriat ca va muri si atunci se indreapta partial. Tind sa cred ca nea' Scrooge n-a tinut-o in haine roz zburdand voios pe campii cu o floricica galbena dupa ureche pana la adanci batraneti... But that's just me. I'm kind of a Scrooge myself. 

  De unde Craciun in octombrie? Bine, daca ma duc pe la vreun supermarket precis gasesc ceva globuri inca de acum, da' nu de acolo mi s-a tras. Ci de la Mara care azi a iesit din clasa tzopaind ca un ied, cu ochii plini de flacari si mi-a zis repede ca "mami-mami-maaaaaaaaaaaaaami, ce TARE a fost, maaaaaaaaaaaaaaaami, ramanem aici-aici-aici, daaaaaaaaaaaa? la scoala asta mami? LA SCOALA ASTAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA, maaaaaaahahahaaaamiiiii"..

 Era ca un copil care-si desface cadourile de Craciun. Dupa 5 ore acolo era din nou ea, aia pe care o cunosteam noi. Noi astia de pe langa ea. E greu de descris in cuvinte fericirea ei. De fapt nu e greu, a descris-o ea perfect si anume in drum spre casa cand mi-a zis "mamiiii, mi-a revenit SPIRITUL de scoala!". Spiritul scolii viitoare ne-a vizitat. La asta m-am gandit in secunda aia, la Dickens si povestea lui, la viitorul care se vedea in ochii ei in momentul ala. Un viitor vesel si fericit. 

  Azi au lucrat la scoala cat n-a lucrat intr-o LUNA la scoala de stat. Litere, cifre, adunari, engleza, informatica. Va avea 5 ore de engleza pe saptamana fata de 1 ora la stat, info la stat nu exista, va face inot la un club privat unde vroiam sa o duc chiar eu da' n-am apucat din cauza zapacelii de la stat, doamnele de la secretariat mi-au facut actele initiale imediat si-am plecat de acolo asa, ca dintr-un loc unde vrei sa te intorci maine cu nerabdare. Pana si eu, spun sincer, abia astept sa se faca maine ca sa vad din nou spiritul scolii viitoare in ochii ei. 

  Pentru ca toata lumea m-a intrebat cat costa, mi s-a spus azi in mod oficial (eu stiam dar n-am vrut sa scriu pana nu mi se dadea suma oficiala) ca ne costa 1500 de euro pe an, program scolar 8-12.20. Se adauga 100 de euro inscrierea, cateva zeci de euro elementele de uniforma necesare (tricou portocaliu, au si treninguri si alte chestii dar nu esti obligat sa iei tot), 30 de euro pachetul de carti plus cd pentru limba engleza. Inotul e separat, ne costa, daca dorim, 30 de lei per tura (o data pe saptamana) plus transportul care ni s-a spus ca depinde, da' e in medie 10 lei. Pretul taxei anuale a fost minus o luna in care noi nu am participat, este calculat la ZI de scoala! Mai trebuie sa cumpar ceva caiete, chestii, exact ca la stat, cam 100 de lei cu totul. 

  Manualele si caietele si lucrurile locuiesc la scoala. Nu le vom cara in carca. Au dulapioare pentru copii unde sa-si tina toate materialele, nu sa umble cu toate cele in ghiozdan. Drept pentru care ne-am intors la un rucsac simplu si usor in care o sa avem apa, mancare, servetele si un caiet sau doua. Si penarul. Dar o sa ii fac alt penar pentru acasa asa ca nu o sa il mai caram nici pe ala, na! Ma razbun! Pentru ca m-a vizitat Spiritul Scolii Viitoare si mi-a aratat ca o sa fie bine...

P.S. nu, n-am uitat de inregistrari, o sa fac ce trebuie in privinta duamnei de la stat si a directoarei de acolo! Deocamdata imi adun creierii si mintea, am acte de adunat pentru inscrierea la scoala noua, imprimanta a crapat deci am chestii de facut, inregistrare de editat, si apoi o sa pornesc si in batalia cu morile de vant. Momentan sunt la o cafea cu Spiritul Scolii Viitoare, lasati-ma sa rasuflu oleaca! :)

luni, 13 octombrie 2014

Scoala Spectrum Ploiesti. Ziua zero.

  Ieri dupa amiaza Mara tot repeta "aoleu maine e luni" asa ca m-am gandit ca nu are sens sa o mai duc la scoala azi si ca e un pic indicat sa mergem direct la scoala particulara sa vorbim cu managerul de acolo si sa vedem care sunt conditiile. Cand i-am zis asta s-a bucurat atat de tare si de real incat n-a mai fost dubiu. 

  Dimineata ne-a zis prietenul Cetin ca deja a fost sunat de managerul de la Ploiesti si ca ne asteapta. Ca sa va faceti o idee, Cetin a facut ceva clase de liceu la Spectrum Constanta atunci cand s-a infiintat prima data scoala in Romania. Scoala e turceasca. Omul face parte din Clubul Absolventilor si a zis "bai, acolo e bine, stai ca vorbesc sa iti dau detalii si sa vedem daca e loc". Rar lucru sa ai un prieten care face asta pentru tine. Un om care sa sara sa te prinda cand cazi mai rau...A discutat cu cei de la Constanta care au luat imediat legatura cu cei din Ploiesti sa le spuna ca am dori sa mergem la ei.  

  Asa ca am luat copilul si am plecat spre scoala Spectrum. In taxi mi-a zis soptit: "mami, am emotii!". Am asigurat-o ca si eu am emotii dar ca precis o sa fie bine pentru ca azi e 13. A bufnit-o rasul si-am ajuns la destinatie. Unde toata lumea ne astepta. Sau parea ca asteapta sa le intre oameni pe usa. In primul rand la scoala asta se intra pe usa din fata nu pe cea din dos. Si usa nu este incuiata. Nu simti ca esti un iobag cu caciula in mana la stapan. Te simti asa... care e cuvantul ala, oare? Normal. Civilizat. Intri pe usa si totul e alb-stralucitor, plin de lumina, de aer curat si degajat. Oamenii dau buna ziua si zambesc. Cele trei doamne de la secretariat stiau cine sunt si din partea cui vin. L-au adus pe domnul Fehmi imediat. 

  Domnul "director" i-a zis Marei ca el nu e "director", s-a aplecat pe vine la ea si i-a zis "ce director, eu sunt un om ca si tine", a mangaiat-o usor si a lasat-o in pace cand a vazut ca ea e retrasa spre mine. Ne-a poftit in birou sa discutam. Am discutat. I-am spus ce am patit si unde, i-a spus chiar si Mara diverse lucruri. Cand s-a facut pauza dintre ore a venit si doamna invatatoare de la clasa 1, o tipa tanara si tare draguta care a discutat cu mine asa...care e cuvantul ala? Normal! Ca doua femei normale care discuta despre copii. Ni s-a spus ca suntem asteptate sa venim cateva zile, no charge, ca Mara sa vada daca ii place. Si dupa aceea discutam detaliile si contractul. 

  Domnul manager ne-a aratat scoala, cand i-a zis Marei "o sa faci si informatica inca din clasa 1" era sa lesine fi-mea de bucurie. Pentru ca da, au laborator de informatica si ii invata si asta. Si 5 ore de engleza pe saptamana. Au 5 ore pe zi in loc de 4 pentru ca fac mai multe lucruri. Si au un "paznic" care era imbracat la costum negru doar ca la moaca semnana teribil cu Mos Craciun. Si care striga dupa copilasii de a treia "ce mai faceti, copiii mei?" si batea palma cu ei din mers. Ziua zero ne-a impresionat. Ne-am mirat teribil amandoua. Ne-am mirat de chestia aia, cum ii zice? A, da...NORMALUL! Asa ii zice! Ce va urma ramane de vazut. De maine de la 8. 

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Ariciul, acest animal domestic

   Ieri dupa ce am terminat de ascultat inca o portie de invatatoare... am simtit nevoia sa fug. Serios. M-a apucat plansul de patru ori in timp ce ascultam, mi-a venit sa fac chestii, sa o sun pe duamna si sa urlu la ea, sa o amenint cu diverse sau cel putin sa-i spun ca sotul meu ar dori sa o lege in padure. La iarna. 

  Dupa toate reactiile viscerale, dupa 3 ore de urlete ascultate intr-una... simteam asa un soi de caldura cand ma gandeam la tovarasa Balalia, invatatoarea mea. Parca mi-era asa un dor de ea... adica nene, bataia e simpla. E mult, mult mai simplu sa te trozneasca careva brusc si repede. Dar sa nu urle 4 ore la tine, sa nu te umileasca, sa nu te ameninte cu chestii de la "va las repetenti" la "daca vin la tine o sa fie rau", sa nu ti se spuna "esti nezdravana la cap, fetito?" sau "voi sunteti bolnavi la cap". Nesimtitule, "domnisoara nesimtita", "esti cretin"? sau "daaaa prosti mai sunteti". 

  Ieri Mara a plans la pranz foarte tare. Pentru ca le-a dat o "tema" la materia de mare angajament "Cunoasterea mediului". Dupa ce in clasa s-a purtat o discutie in care i-a intrebat despre animale domestice si salbatice. Ce animale salbatice cunoasteti? Dupa ce s-au spus cele cunoscute (lup, vulpe, urs, chestii), s-a auzit si vocea Marei. Mica-mica... "ariciul". Ariciul. Deja copiii repetau lup, vulpe urs, veverita. Iar ea a zis ariciul. La care duamna a zis "Nuuuu, nu e ADEVARAT (foloseste foarte des aceasta expresie chiar si cand copiii spun lucruri adevarate) sa stii ca ariciul nu e animal salbatic! E mai mult domestic, sta pe langa casa omului!". 

  Domle...intai am ras! Adica asa brusc si spontan, ca atunci cand creierul reactioneaza cu forta si nu poate tine gura inchisa. M-a lovit un ras teribil. Mara a venit repede sa vada de ce. I-am spus, mami, sa stii ca ariciul NU e un animal DOMESTIC. Nu e! Decat daca il iei tu si il pui intr-o cusca si-l tii de animal de companie insa nu prea stiu oameni care sa faca asta...Da, el traieste pe langa vreo casa uneori, dar nu e animal domestic, e teribil de salbatic! La care Mara, care in clasa tacuse malc, a zis "daaaaaa? da mamiiii??? daaaaa? asa eeeee cum stiam eu! ca eu am vazut, mami, ariciul ala de la 2 Mai de acum 3 ani... ii era frica de noi, mami!"....

  Si ce ne aduc noua animalele domestice?...zise "invatatoarea" de an 2014... Pai lapte, lana, chestii, trestii, raspunsera copilasii, care mai de care incercand din tot sufletul sa o faca pe duamna fericita. NUUUUU, nu asta! Ce ne aduc ele "intr-un cuvant!". Tovarasa cauta cuvantul "foloase". FOLOASE. Inca mai exista metoda asta de predare. "Animalele domestice aduc foloase omului". Astea ar fi foloasele cuvenite, fata de cele pe care le aud ei la stiri zilnic, foloasele necuvenite :))))) Doar ca ea a intrebat asa... ce ne aduc ele noua, intr-un cuvant? La care copiii de 6-7 ani au inceput sa raspunda: "CARNE"..."BRANZA"....nuuuuuuu, da' prosti mai sunteti!.... s-a auzit o fetita zicand "FERICIRE!". Animalele domestice ne aduc fericire! La care femeia a zis "daaaaaa, fericireeeeee pe dracu'!" Alt copil a zis "COMPANIE, atunci cand suntem singuri!"... duamna era sa lesine de ofensa. 

  Ce or fi inteles copiii astia ieri? Fi-mea a inteles ca ariciul e domestic. I-am zis ca o rog pe doamna sa il mulga si apoi sa-si faca niste chilotzei din pielea lui. Cu ace cu tot! A ras un sfert de ora. Apoi i-am zis ca ariciul nu prea latra sa ne apere de straini. A mai ras un sfert de ora. Dupa care i-am zis ca daca mai vedem unul o sa o pun sa-l mangaie ca pe pisica. Deja radea sa faca pe ea asa ca m-am oprit. Ce naiba sa faci decat sa incerci sa faci copilul sa rada? 

  Pentru ca tocmai ce plansese, de aici pornisem dar m-am pierdut pe drum. Plansese pentru ca le-a zis sa isi scoata "de pe internet", de la "leptopul parintilor" niste imagini cu caini si pisici si sa le decupeze si sa le lipeasca pe o foaie. Perfect cretina tema. Perfect cretina si doamna. S-au auzit cel putin jumatate din clasa cum spuneau ca ei nu au calculator! Nu mai zic de imprimanta. Nene, oamenii astia nu au calculatoare! Urlau saracii copilasi ca ei nu auuuuuuuuuu, ca nu au "leptop", ca nu au imprimantaaaa. La care vaca le-a zis "lasa ca gasiti la TATI la servici!". Ma intelegeti? Adica tati are "servici" nene, iar acel job e pe baza de imprimanta. Aiurea daca tati e zidar!... Sau tu, elev, trebuie sa ai un TATI! N-ai voie sa n-ai, ai tema pentru acasa sa ai!!! :) 

  Eu am citit pe carte ce scria acolo, nu scria sa faca asta, i-am zis ca trebuie sa-mi povesteasca niste imagini, ea nu si nuuuuu (nu ascultasem inregistrarea deoarece ea intai vrea sa faca lectii si apoi sa manance de pranz sau sa facem altceva!) ca trebuie neaparat sa facem la imprimanta. I-am zis ca acum chiar nu merge imprimanta noastra, tocmai ce ma luptasem cu un voucher cadou pentru prietena mea pe care nu l-am putut scoate inteligibil. Plangea fetita sa lesine ca nuuuu, ea trebuie sa faca ceva, orice. S-a apucat si a desenat o pisica si un catel, le-a decupat si le-a lipit pe o foaie. Ca dupa aia sa-mi zica plangand ca nu e bine si ca o sa ramana repetenta si o sa rada copiii de ea. Ca asa le-a zis doamna. Valeu! Aici insert injuraturile mele. I-am zis niste lucruri despre duamna cu toate cuvintele din dotare....Dupa care am ascultat 3 ore de inregistrare. Priceless, ce sa va mai zic.... priceless! Dupa 3 ore imi venea sa vars. 

  Am luat-o si am fugit cu ea la Mall, am bagat-o in locul de joaca cu bouncere si i-am zis "fata, acu' uiti de prosti si te distrezi, da?". Dupa doua ore m-am dus sa o extrag, era vishinie la moaca, uda leoarca dar fericita. Friday fun, nene. Mai putin momentul in care mi s-a facut foarte, foarte rau. Ne-au adus pizza si dupa ce am luat o gura mi s-a facut un rau de am crezut ca ma iau aia cu targa de acolo. Sunt nedormita cum trebuie de vreo 3 saptamani, de cand a inceput sa se intrevada magaria, ma simt calcata de tractor... Asa ca era sa colapsez cu spor. Am luat-o repede si ne-am carat acasa cu pizza la pachet. Am adormit la 9 jumatate, din nou...Dorm si o visez pe duamna. Azi noapte am visat ca mulgeam un arici. 

  Vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au incurajat in ultimele saptamani. Prietenii mei, chiar si unii vechi de tot cu care nu ma vad-aud cam deloc, toti au sarit sa ma ajute. Toata lumea s-a mobilizat si toti ar vrea sa vada ca femeia asta nu mai e la catedra. Si voi face tot ce pot ca sa fie asa. Celor care mi-au zis ca ma lupt cu morile de vant sau ca de ce nu am plecat de acolo... trebuie sa ma intelegeti ca nu m-am prins din start de maretia situatiei. Prima saptamana a zburat, copilul n-a prea zis mare lucru, am inceput sa am dubii. Insa nu poti sa stii clar! Eu nu-s o alarmista si-o disperata din fire, desi poate asa par :))))) Ascult copilul, aud ce-mi zice dar nu puteam sti exact ce si cum. Mai mult, femeia a escaladat! Ea asa face, e perversa...a luat-o incetisor si urca, urca la ceruri. Ca orice abuzator dealtfel. A doua saptamana a fost cum a fost...in a treia am inregistrat prima data, dupa ce am primit reportofonul de imprumut de la Buftea (multumesc din suflet, Gabi!)... si a patra tocmai s-a incheiat. O luna a trecut pana sa ma lamuresc ce si cum in mod real. Da, e mult. Dar asta e, ce sa fac... Ii multumesc cel mai mult lui Cetin care ma ajuta sa intram la scoala particulara. Multumesc, omule!

  De aia am vrut sa am dovada, ca sa si fac ceva legal, imediat ce o sa o duc pe Mara la scoala particulara. Luni la prima ora merg sa vorbesc cu directorul de acolo, sa semnez un contract si sa ne relocam. Nu, nu o sa incerc si alte scoli primare de stat pentru ca mi se pare inutil. Stiu cum suna asta, dar asa e. Si o sa mai spun ceva, cu riscul sa supar toti profesorii si invatatorii din tara asta: eu nu m-as mai duce acum fara reportofon la scoala! Vorbesc serios! Vrei sa stii exact ce si cum? Ii pui in geanta un d-asta si afli sigur! La fel cum de mii de ori am zis ca daca aveam o bona ii puneam camere si o urmaream. Si nimeni dintre cei care-s de buna credinta nu ar trebui sa fie ofensati daca afla ca un parinte i-a inregistrat-filmat in timp ce lucrau cu copilul sau. 

  Am sunat-o pe doamna invatatoare de anul trecut, femeia cu har despre care am mai povestit ca putea sa "lucreze" cu 37 fara sa ii abuzeze. I-am povestit tot si am stat 2 ore cu ea la telefon. Ea a iesit la pensie si se bucura de asta. Mi-a confirmat tot ce trebuia. Legat de ce face Mara la clasa, de ceea ce se "lucreaza" acolo, mai precis nimic. De faptul ca femeia nu doreste sa faca Educatie Fizica cu ei si le spune ca nu face pentru ca-s rai si au vorbit prea mult! N-au facut nici vineri... I-a pus sa sara de trei ori IN CLASA, pe loc... Adica sa inghita niste praf aiurea. Ii e prea lene. S-a sculat de dimineata si a muls ariciul. E obosita! Iar copiii-s rai! Si vorbesc! Si stiti care e culmea? Ca NU vorbesc. Si ca nu e asa un haos cum ati crede... chiar e ok, e liniste, micutii se straduiesc... Da' ea e plina de o sila maxima. Tocmai ce a muls ariciul, bre!

  

joi, 9 octombrie 2014

Amestecatura

  Cand ai un copil te amesteci cu el. Nu mai stii unde incepe el si te termini tu, unde incepi tu si se sfarseste el, care-s ale mele, care-s ale tale... vorba bancului ala cu "ale cuie tandalele astea, tati?" Are cuie scoala romaneasca de stat la care mergem. Cuie mari, piroane de Iisus rastignit. Piroane in sufletul meu. Pentru ca eu ma termin acolo unde incepe ea. Si invers. 

  De doua zile ma intreb de ce ma afecteaza atat de tare? De ce vreau eu sa ma lupt cu ce stiu sigur ca e o moara de vant? De unde treaba asta? Si mai ales ma intreb mereu care-s traumele mele personale, ca sa nu le incurc cu ale ei, ca tare usor e sa treci linia. Si mereu mi-am impus sa nu trec linia, sa nu proiectez asupra ei ramasitele din raurile comuniste pe care le-am trait noi si care inca exista in noi. Raul absolut cu "pupi copilul doar in somn"... raul sinistru cu "te las 4 luni departe de mine pentru ca n-am ce sa fac cu tine, asta e societatea in care traiesc", raul enorm cu "oricine altcineva are dreptate pentru ca tu sigur ai facut ceva"..

   Oare de ce eu nu i-am zis mamei ca m-a batut femeia aia cu rigla la palma? Oare i-am zis? Sincer nu cred ca i-am zis niciodata de niciunul din momentele astea. Cand stateam in fata clasei "la coltz", in picioare, cu moaca in tabla o ora. Cand ne tragea de par pana ne pravaleam din scaunul bancii pe jos. Cand il ridica pe cate unul de ureche din banca pana nu-i mai ajungeau picioarele pe podea. Cand mi-a ars o palma peste fatza atat de rau incat m-a zgariat cu unghiile ei rosii in ochi. Nu pe ochi ci in ochi. Cand m-a tarat pana in fata clasei de par si m-a pocnit cu capul de tabla pentru ca indraznisem sa incerc sa "copiez" o virgula la "autodictare". Pentru ca nu tineam minte unde-s semnele de punctuatie oricat m-as fi straduit. Creierul meu cu lipsa-harti-geografie putea memora poezia imediat insa nu putea memora niciodata semnele de punctuatie. Care insemnau puncte scazute din lucrare. Eram clasa a patra cand m-am revoltat si-am incercat sa copiez. M-a prins, m-a tarat in fata clasei de par, m-a dat cu capul de tabla si apoi m-a pus sa aduc lucrarea semnata de mama. Eu i-am zis mamei doar ca am copiat. Si aia mi-a fost greu sa-i zic. 

  Oare de ce? Pentru ca atunci indoctrinarea era "ce e la scoala E BINE!, acolo e locul tau si SA TACI!".  Si normal ca acum ma intreb zilnic daca nu-s eu defecta, nebuna, marcata de propriile mele amintiri. Pana ieri cand am ascultat 3 ore de inregistrare audio de la scoala. Pentru ca da, fac rost de probe ca sa stiu unde e adevarul. Ieri am stat cu urechea ciulita si-am ascultat. Cum a fost? Pai nu pot sa zic decat ca la final, dupa 5 ore (ca deh, ca sa asculti si sa notezi minute din 3 ore de feed iti ia vreo 5 daca mai ai si alte treburi prin casa)... eram cu dintzii inclestati. Mi s-au blocat falcile in mod automat. Am fost atat de impresionata si de stresata incat azi noapte n-am dormit deloc. Si stiti ceva? Mi-a fost dor de tanti de mai sus care ne batea!!! 

  Mi se pare mult mai simplu sa te bata cineva decat sa urle la tine 4 ore pe zi... Aia macar ne troznea si gata, se termina tortura. La astia e tortura permanenta. Si dincolo de tortura e o femeie agramata care vorbeste cu "aciia" si cu "rade, tu, Rares, rade tu!".... o femeie care nu face de fapt nimic cu ei in a patra saptamana de scoala, nu face nimic altceva decat sa urle si sa-i ameninte. Si sa le spuna ca-s rai. Si ca-s nesimtiti. 

  Ce am auzit ieri e demn de alta viata. E de acu' 30 de ani. Si e penibil. Imi era MIE rusine. Mara a stat langa mine toate cele 5 ore si a vrut sa imi explice, sa aud, sa ma vada ce zic si ce cred. Era atat de incantata ca acum are "dovada" desi eu i-am spus mereu ca eu o cred tot ce imi spune. Imi era mie rusine ca un adult care e pus acolo sa-i invete lucruri, sa-i "educe", sa fie un model... se comporta asa. Imi era MIE RUSINE! 

  Mi-e rusine. Ca traiesc in Romania si-am supus-o la asa ceva. Toate gandurile mele sunt amestecate. Probabil vom merge la scoala particulara. Deocamdata strangem probe. Pentru ca daca plec eu din scoala de care apartin, pentru care platesc taxe si impozite si la care am dreptul sa merg... apoi atunci o sa plece si tovarasa asta, cu televiziune si alai... Am zis!

vineri, 3 octombrie 2014

La film

  Am luat-o azi de la scoala si i-am spus ca mergem la un film 3D. Vinerea o sa fie ziua surprizelor ca sa atenuam raul pe care i-l face invatatoarea. Nu stiu cum altfel sa fac decat cu discutii lungi de ore in sir si cu sfarsituri de saptamana care sa o ajute sa uite. Sa se relaxeze. S-a bucurat enorm si i-am spus ca nu trebuie sa faca temele azi daca nu vrea, ca are doua zile la dispozitie. Ajunsa acasa a mancat si apoi a venit cu caietele sa facem temele inainte de a pleca la film. Si a si citit singura o jumatate de pagina. In conditiile in care nimeni nu ii invata sa scrie si sa citeasca la scoala. Totul e un haos. In haosul asta ea e de o constiinciozitate care pe mine ma amuza. Pentru ca si eu faceam asa, si eu imi faceam lectiile imediat ce mancam si niciodata n-am lasat nimic pe ultima suta de metri pentru ca asta ma enerveaza cel mai mult pe lumea asta... sa ma simt in intarziere. 

  Dupa ce a terminat tot am plecat la cinema. Unde, surpriza, sau poate nu prea surpriza fiind vineri la 2 jumate... am fost singure in toata sala. Doar noi si ecranul urias. Si "Casa Magicianului", in sfarsit un film care mi-a placut si mie. Celelalte 3D n-au fost facute prea misto, nu erau suficiente obiecte "in fata" care sa te impresioneze. Asta in schimb e genul de film care pe langa ca e foarte de inteles pentru copiii de varsta Marei, e si facut extrem de bine. Si pentru ca eram singure acolo, am dat din maini si picioare dupa obiectele care sareau de pe ecran inspre noi. Iar Mara timp de doua ore a trancaniiiiiiiiiiiiiiiiit. 

  Nu mai trebuia sa faca liniste, era la liber. Asa ca femeia s-a certat si s-a pupat cu toata lumea de pe ecran. Pe sistemul "da ma mana cu mine! da mana aici sa te strang de ea!"... "mamiiiiiiiiii prind io frunza aiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa". Si a tinut-o asa o ora jumate. Si s-a suit si dat jos de pe toate treptele de o suta de ori de am crezut ca pica in freza pe scarile alea, cu un ochi la ecran, cu unu' la mine si cu restu' spre locul unde pasea :))))). 

  "Aoleu, da' rau mai e asta, mamiiiiiiiiiiii".... "lasa-l maaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!"...."aoleuuuuuuuuuu, ce-i face lu' alaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa"... A fost un show de eu sper ca nu era nimeni sus acolo in casuta aia de unde dau aia drumu' la magarie ca altfel cred ca a murit de ras. "Mamiiiiiiiiii, pica pe mineeeeeeeeeee". Nu pica fata nimeni pe tine....Filmul era facut cu multe momente in care erai ca in roller coaster, ma si gandeam ca cineva care are rau de masina sau de miscare n-ar trebui sa mearga la asa ceva pentru ca risca sa umple punga de popcorn in loc sa o goleasca....era cevaaaaaaaaaaaaaa....In sfarsit un film 3D mistoooooo!!!

  Am plecat de acolo super incantate, am intrat in hipermarket si-am luat pijamale pentru copilul care s-a inaltat cu o palma peste vara... chestii, treburi, socoteli. Am venit acasa si-am facut o placinta cu praz si o sa ne culcam fericite in seara asta. Maine e sambata. Sper sa tina si ea minte asta si sa nu se scoale de grija ca trebuie sa "mamiiiiiiiiiii, sa mergem la scoalaaaaaaaaaa"... cum a facut acum doua nopti undeva la 1 noaptea de m-a trecut cu toate racorile planetei pe spinare :)))) 

miercuri, 1 octombrie 2014

Unde mancam la Sinaia? Alex Unguresc!

  M-am luat cu prostiile si n-am apucat sa povestesc, de data asta cu poze... despre unde mancam noi la Sinaia de ceva vreme adica de anul asta cand l-am descoperit. Am incercat in Sinaia cam tot incepand cu faimosul Kuib care are doar asa o poleiala de restaurant cu oameni care zambesc dar mancare foarte proasta si servicii pe masura. Ultima data cand am fost acolo ne-au servit mancarea in circa doua ore. Mancare rece, proasta, ulei neschimbat de mult timp... not my kind of place. Locatia e superba, au si parculet da' degeaba. Nu ma duc la restaurant pentru parc sau loc de joaca, ma duc ca sa mananc ceva bun, ceva pregatit cum trebuie. Deci Kuib nu.

  Caraiman odata bun, odata prost, ca orice restaurant comunist. E de retinut in caz de pericol maxim. Beef ceva ca nu stiu cum il cheama, specific americanesc, steak grill, e fix in centru... astia au mancare okeiutza insa enorm de scump. Ca si cei de langa ei, La Cerdac, specific romanesc. Unde am intrat sambata si in 20 de minute nu a venit nimeni sa ne intrebe ce dorim. Drept pentru care am plecat pentru ca daca n-a venit nici sa-mi ia comanda atunci ce asteptari sa am in legatura cu momentul in care vor veni sa ne dea sa mancam? 

  Practic in centru acolo n-ai de cine te atinge mai ales ca preturi. Insa pe Alex Restaurant Unguresc l-am gasit prin cautari pe internet in ianuarie cand am fost la Sinaia. Am ajuns acolo destul de greu pentru ca am purces pe jos cu prietena Alina si n-am nimerit prea bine drumul. Asa am crezut noi. De fapt l-am nimerit pentru ca daca vrei sa ajungi cu piciorul urci pe niste multe scari pana in strada Teodor Aman. Din centru pe langa Cerdac in dreapta, sui, treci stanga un poduletz, mai mergi putin si in dreapta, din Strada Mihail Kogalniceanu se fac niste scari pe care urci cu spor mult si abrupt pana iesi pe scurtatura in Aman, faci dreapta mai mergi oleaca si pe stanga il vezi mare. Are si hotelutz, steaguri la intrare, tot tacamul. 

  Ce imi place la ei? Ah, poate trebuia sa precizez, din nou, ca nu ma plateste nimeni si nu-mi da nimeni nimic pentru ce scriu aici. Si inca ceva: ultima data cand am scris despre un restaurant si am pus multe poze a comentat cineva ca de aia sunt eu o grasa pentru ca am mancat tot ce era in poze. Acum o sa pun si mai multe poze pentru ca m-am asezat in calea tuturor ospatarilor care au trecut duminica pe langa noi si am facut poze cu tot ce duceau la clienti. Sa vedem acum ce-or mai zice crestinii...

  Asa, ce ziceam? A, ce-mi place la ei? Pai ca doi oameni despre care eu cred ca-s patronii (ma scuzati da' eu nu prea am tupeu sa intreb "tu a lu' cine esti, maica", asa ca pot doar sa banuiesc) stau intotdeauna la masa de la intrare. Amandoi sau unul din ei sunt mereu acolo. Si da, asta face toata diferenta intr-un restaurant. Mai ales unul plasat in Romania, despre care stim cam ce lucratori are si cam cum isi fac ei treaba cand pisica nu-i acasa... Deci omuletii sunt acolo mereu si asta-mi place. Imi mai place ca au specific unguresc adica asa cum trebuie. Decor, costume la ospatari, muzica ungureasca si doua pagini de meniu cu specialitati unguresti. Deci da? Asa se face treaba... Au ei si multe alte chestii, ca deh, romanu' e prost si cand se duce la "specific" el tot ciorba de burta vrea, ce sa facem, aia e... Da' prost sa fii sa iei ciorba de burta la Alex care face o ciorba de usturoi in paine de stai in freza.

  Mancarea e buna si prea multa. Pleci cu pachet clar. Preturile nu-s de Sinaia, sunt de Ploiesti. Adica foarte decente la mancare, bautura e un pic mai coltzoasa, dar presupun ca te duci sa mananci nu sa cazi sub masa de beat, asa ca e ok. Dupa ce comanzi primesti din partea casei un platou cu paine unsa cu untura, paine cu slanina de porc si ceapa. Evident ca mananci ca porcu' alea de nu-ti mai trebuie nimic dupa aia :)))) Ce-mi mai place e ca la final primesti comment-card. Iti aduc oamenii o foaie cu chestionar si cu spatiu in care sa descrii lucruri. Dupa ce am fost de vreo 3 ori acolo, cand l-am dus si pe Marius acum vreo 3 saptamani...ce sa vezi, supa de usturoi a fost sarataaaaaa si ce si-a luat el idem (era ceva cu niste kaizere prea sarate, carnati la fel...deh, asa e cand alegi sa mananci mezeluri la restaurant). Am spus tipei care ne-a servit, a zis ca-s de cumparat... cand a adus cardul am scris acolo ce si cum cu explicatii si le-am spus ca vom reveni.

  Acum cand m-am dus era clar ca m-au recunoscut. Si am luat iar supa. Si a fost perfecta. Mara e fan supa aia, m-a carat acolo si duminica, cu ditamai rucsacul in spate am urcat ca purceaua potcovita muntele sa duc copilul la supa de usturoi. Ea tzopaia, eu dadeam sa mor... Ma dor si acum picioarele da' na... merita! Ce-mi mai place este ca au parterul de nefumatori si etajul de fumatori. Esti intotdeauna intr-un spatiu maricel unde nu se fumeaza si nu se simte nimic, nici un fel de miros, nici de tutun nici de mancare. Asta e ceva deosebit, va spun cu mana pe inima. Si acum...pozeeeeeee:

hai mamiiiiiii

mamiiii, mancareeee!

hehe


aperitiv

supa de usturoi in paine

o ceafa cu cartofi pentru vecinii


ce buna eeeee

in spate un snitel, in fata era un pui umplut cu sunca si sos de ciuperci, l-am depistat din meniu

un desert shomloi, o prajitura cumva...a zis ca mai trebuia frisca da' nu aveau 

clatite


platoul nostru cu branzeturi de burduf, cas afumat, urda, ceapa, rosii, castraveti si-un mezel pe care l-am lasat in farfurie :)

galuste cu prune!

  Asadar, daca mergeti la Sinaia si nu vreti sa fiti jupuiti de bani si sa vi se dea mancare proasta, mergeti la Alex Unguresc. Cu masina e simplu, pe jos dureaza un pic, pui sangele in miscare sus pe munte dar merita. Oamenii fac treaba buna!