luni, 2 septembrie 2013

Acum 9 ani

  Pe la ora 11 aveam programare la Casa Casatoriilor. Ne-am dus frumos de manutza, cu o sticla de sampanie in brate. Toate neamurile au decis ca e o zi numa' buna de intarziat. Pe la 11 fara cinci eram singuri amandoi, in cur pe treptele stabilimentului. Radeam ca de obicei. 

  A iesit o tanti mai in varsta asa, cu o moaca de profesoara d-aia posesoare de nuia...pe noi ne-a busit rasul si mai tare pentru ca am realizat ca astia chiar nu venisera si tipa iesise sa ne cheme la casatoreala. S-a uitat in stanga, s-a uitat in dreapta, s-a uitat la noi si apoi a intrebat peste ochelari: "ce-i cu voi, ati fugit de acasa de sunteti singuri?". Am mai ras vreo doua minute, au venit neamurile si am intrat.

  Am fost numiti cetateni, am fost intrebati daca vrem, am zis ca vrem, am semnat ca dorim si gata. Am uitat sa ne pupam la locul faptei, ne-am pupat oleaca mai incolo. Ne-au pupat toate neamurile mai mult decat ne-am pupat noi intre noi, deh, asa e traditia....Am consumat o sampanie si ne-am dus acasa. Unde ne-am certat nu mai stiu de ce...

  Doua zile mai tarziu am repetat manevra doar ca pe aia cu biserici, rochie, restaurant si balamuc. Mi-a displacut profund a doua parte, n-a fost despre noi si ce ne place noua, sau ce am fi vrut noi. A fost despre altii. Deh, asa e traditia...Daca ar fi sa repet n-as mai face asa ceva ever. Am facut-o pentru altii care culmea nici n-au apreciat cam deloc si au tinut sa comenteze si sa critice ceva ce noi oricum nu ne doream sa facem. Deci culmea stupizeniei. Am zis ca la anul, cand o sa fie 10 ani de cand ne-am casatorit o sa facem o varianta potrivita noua. Cu prieteni apropiati, relaxare si rasete multe. 

  Nu stiu cand au trecut 9 ani, pare ca a trecut o viata. Nu stiu cand au trecut nici cei 16 ani de cand ne cunoastem. Stiu ca ne e bine impreuna, ca ne iubim parca din ce in ce mai mult si mai profund...ca de 6 ani jumate in 3 viata e si mai frumoasa. Si ca am facut o treaba buna. Ne-am gasit unul pe altul si ne-am si pastrat unul pe altul. Uneori nu gasitul e problema...ci ce vine dupa. La multi ani, iubitule! 

10 comentarii :

  1. la cati mai multi fericiti impreuna!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce bine-mi pare! Asa imi place viata, cand vad ca exista fericire... gasita si pastrata :) La cat mai multi ani impreuna, zambitori si fericiti, oameni frumosi :*

    RăspundețiȘtergere
  3. La cat mai multi si fericiti!!!
    Faptul ca erati doar voi doi impreuna pe trepte si radeati spune mai multe decat restul de "balamuc" :-)))
    Pe tine te stiu din scris, pe domnul tau doar din dialogurile cu tine, dar imi pareti foarte frumosi, sa ramaneti tot asa! Si sa continuati sa radeti de tot ce va scoate viata greu in cale :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, Simona. Sper ca intr-o buna zi sa ne cunoastem pe viu!

      Ștergere