miercuri, 11 ianuarie 2017

Eficiența englezească se numește Steve

  Domnle, oamenii astia sunt minunati, politicosi, draguti, amabili, calzi, frumosi. Ii iubesc (si nu e gluma) de mor! Niciodata nu m-am simtit atat de bine printre oameni! Eficienta englezeasca? E sublima, si anume lipseste cu desavarsire. Nuuu, nu ma intelegeti gresit, aici nu-s cozi la Posta sau ceva. Sunt, da' mai rar. Oamenii trebuie sa aibe instructiuni precise despre ce au de facut. Daca le au si ii duce capul cat pana la potcoava puricelui, o nimeresc. Daca nu... mister total!

  Este drept ei au "proceduri" pentru orice. Cateodata ma gandesc ca au o procedura care ii invata pe barbati, le permite, ca dimineata sa se scarpine la coaie. Presupun ca au o mica agenda pe noptiera si, cand deschid ochii, o iau la puricat. 1. Cascat. 2. Scarpinat la coaie. 3. Adormit la loc ca e prea devreme, etc. Dincolo de gluma mea de santier, astia au proceduri asa de bine puse la punct incat, intr-o scoala, toata lumea stie ce are de facut in caz de panica. Si n-o stiu doar o data pe an, cand semneaza fisa "PSI" sau cum dracu' ii zicea lu' aia. Nu, aici oamenii chiar stiu procedura.

  Da' ce te faci cand, in mijlocu', in... buricu'... in... bre, in matzele procedurii, s-a produs o eroare. Cineva a gresit ceva. Pai sa va zic eu ce se intampla: ma suna pe mine unu' Steve (sau altii, asta e acu' mai de curand), la 2 noaptea, de mai bine de un an! Nu, nu mi-am gasit vreun amant englezesc, stati linistiti, mi-e de ajuns un mascul la casa omului, imaginati-va ca ar trebui sa hranesc DOI care mananca asa... Mnu, multumesc! :))))

  Nu, nene. Ci firma la care lucreaza Marius de mai bine de un an, la inceput, cand i-au facut marele dosar de angajare, ne-au cerut si "numar de telefon al apartinatorului"... adica daca omu' moare pe drum, sa stie astia pe cine sa cheme cu dricu' sau ceva utilaj, sa ia crestinu' d-acolo. E, si noi, le-am dat numerele de telefon. Cel al lui Marius in dreptul lui, cel al meu in dreptul meu, pe un formular facut pentru maimute oarbe. Maaaa, si ce-au facut eficientii? Au facut in asa fel incat, undeva, nu se stie unde, in adancile meandre ale firmei, numarul meu a fost pus in dreptul lui Marius. 

  Si au inceput sa ma sune baietii, voiosi, la toate orele! Ca na, omul cand pleaca cu camionul cu marfa, tre' sa tina legatura cu "baza". Cu baza de eficienti cum ar veni. Toate orele din zi, dar mai ales din noapte, pentru ca omul meu lucreaza si mai mult noaptea. De mai mult de un an, eu le tot spun, de cate ori ii prind, ca ala e NUMARUL MEU de telefon. Unuia, pe numele sau Steve, i-am zis si ce tre' sa faca ca sa il schimbe, i-am zis sa se duca la HR si sa spuna ca undeva e o greseala. Da, da! Azi noapte la 2 juma', cine ma suna pe mine? Firmaaaaaaa! Da, eu tin telefonul pe silent noaptea, dar una la mana ca poate as avea nevoie sa nu il tin, a doua ca poate uit!

  Au avut pana acu' norocul, sa nu sune asta in craparea noptii si sa sar eu din pat! Pentru ca, draga Steve, daca cumva ai acest ghinion al planetei... ma baiatule, o sa te invat eu niste injuraturi noi-noute, in limba ta natala! Cu bonus, unele din limba mea natala! Maaa, stii cum o sa fie? Festival de injuraturi, concurs, olimpiada! Ai scapat pana acum, ca ai avut noroc! Dar am de gand sa-l las pornit si sa te prind. Ma baiatule, si daca te prind, o sa te invat eficienta! Aia romaneasca, si anume eficienta la injurat-viteza! Olimpic te fac!

joi, 5 ianuarie 2017

Cu inima plina

  Azi cand am ajuns la scoala, Mara tzopaia precum o capra beata, a venit chiraind la mine si a inceput cu "mami, mami, mami", strigatul consacrat de mare entuziasm. Eram cam zapacita, n-am prea dormit azi noapte, nu intelegeam ce imi zice. Ca sa se duca sambata la o scoala sa faca nu stiu ce cu Fiona, colega ei cea-aproape-geniala. Ce sa faci, maica? Sambata la scoala? Te-ai zarghit? Ea turuia de ziceai ca are diaree la gura, dar prea multe informatii nu-mi dadea. Concluzia a fost ca "o sa iti zica doamna!". 

  La finalul pauzei m-a abordat numita doamna, mi-a inmanat o foaie si mi-a zis ca e vorba despre un program pentru "copii dotati", ca se petrece timp de doua luni cate 2 ore sambata, la o scoala privata din oras. La astia scolile private sunt mare duda, ma si gandeam ca o sa imi zica si vreo suma. Nu, era gratis programul, e un program de "extended learning", aleg cate 2 copii din scoli de juniori, din anul 5, sunt doar 20 de locuri disponibile pentru intreg orasul. Si ca dupa Fiona, si inca cineva care n-a dorit, Mara era "urmatoarea alegere logica". Aoleu! De abia atunci m-am trezit. Era frig, batea nitel vant, mi s-a parut ca n-am auzit bine ce-mi zice. 

  Femeia retinuse ca eu nu conduc asa ca mi-a zis ca poate vorbesc cu parintii Fionei sa facem cumva. Si ca sa-i zic pana maine. Zic sigur, fata, lasa ca ma duc io acasa, caut pe harta si vaz io cu ce autobuz oi ajnge io acolo sambata la ora 9 juma dimineata :)))) Proiectul implica echipe care sa isi "faca o tzara". Sunt in felul asta acoperite toate materiile incepand cu geografia, trecand prin matematica si ajungand la economie si mancare specifica. Cu "democratie si public speaking" printre. Si pentru materia "design and technology" o sa isi creeze propria moneda. 

  Proiectul se termina cu o mare prezentare in fata scolii si a parintilor si a... domnului Primar al orasului. Am plecat pe trei carari de la scoala gandindu-ma ca stiu cam pe unde e scoala asta si ca o sa am cam 45 de minute de mers cu autobuzul pana acolo, ca o sa injur cu spor multe sambete de acum inainte dar ca asa o oportunitate nu e de lasat cu nici un chip. Si sa o sun pe mama Fionei sa vedem daca impartim cumva drumul. N-au trecut trei ore si m-a sunat de la scoala profesoara Marei, sa imi spuna ca tatal Fionei a abordat-o la finalul zilei, la indemnul fiicei cea blonda si vorbareata care i-a zis ce si cum... sa imi transmita ca ar fi mai mult decat fericit sa o ia si pe Mara cu masina, ca el tot trece p-aci prin fata casei noastre ca sa ajunga in Southsea. 

  Am inchis telefonul si mi-au dat lacrimile. Dupa care l-am sunat pe ta-su, ca sa ii dea si lui. 

vineri, 30 decembrie 2016

2016, un an bun pentru noi

  Eu stiu cum e cu anii. Am trait niste 2011 infiorator, urmat de fratele lui 2012. Nici conu' 2010 n-a fost bun... Cand aud lumea acum ca 2016 a fost oribil ma mir si apoi, imediat apoi imi aduc aminte de anii mei rai. Rai. Urati. Fiecare an care trece e ca un om care trece prin viata mea. Unii lasa rele, altii lasa bune. Unii raman acolo cu amintiri frumoase, altii cu urate. Deh, ca in viata.

  Da, s-au intamplat porcisme la nivel international. Dar, ma scuzati, eu am trait 11 septembriele ala din 2001 destul de intens, adica mie atunci mi s-a parut ca a inceput nebunia. Mie atunci mi s-a parut ca se prabuseste totul. Acum inteleg mecanismele si nu ma mai mira nimic. Acum, anul asta, am avut curajul sa merg in vacanta pe coasta Frantei unde s-a petrecut Nisa. Mi-a fost destul de greu. Cu mana pe inima, mi-a fost greu sa fiu toata vacanta atenta daca nu cumva sunt sarita in aer. Pe de alta parte statistica de baza imi spune ca nu se intampla de doua ori in acelasi loc. Creierul de baza-soparla mi-a spus: frica. Eram la Versailles cand un cetatean japonez din spatele nostru a inceput sa URLE. Ba baiatule, sa URLE. Eram spre iesire, tin minte cum l-am strans pe Marius de mana de care ma tinea, am apucat copilul si mi-am bagat carbuni in papuci, asa tare simteam nevoia sa ies de acolo. Ca nu stiam ce urla. Daca urla ala ceva nepotrivit si apoi se arunca in aer? :)))) 

  Dar da, asta e lumea in care traim. Si noi, astia care acum traim in tari din astea dificile... o sa traim asa. Am vrut sa merg la Winter Wonderland, targul de Craciun de la Londra acum, in saptamana asta. Apoi s-a intamplat targul de la Berlin si mi-am bagat pula picioarele imediat! Lasa, nene, ca e bine si acasa :)))) Targ de Craciun imi trebe' mie? Las' asa mai bine cu toate oasele intacte! Pe de alta parte, la modul sincer, oamenii astia englezesti au o securitate aparte. Nu e saptamana sa nu-l prinda pe cate unul care incerca sa faca ceva... Insa s-ar putea ca unii sa le scape. Si trebuie sa fim constienti de asta.

  Asta nu face ca anul asta sa fie urat. E urat pentru cei carora li s-au intamplat lucrurile. Pentru mine, personal, a fost cel mai frumos de la cap la coada. L-am intampinat aici, cu concert Brian Adams (bine dracu' ca n-a murit si ala!) si il petrecem in aceeasi formula de 4, cu mama mea aici, si cu ce naiba de concerte or mai fi anul asta. Si anul asta a fost unul BUN. Simplu. Cald. Induiosator. Cu prieteni care au venit sa ne vada. Cu oameni noi care au venit sa ne vada si sa ne cunoasca. Cu oameni frumosi care ne-au primit incredibil. Cu relaxare. Cu munca multa, multa de tot, dar si cu satisfactii pe masura. Cu invatat de tara noua. Cu lacrimi de bucurie cand vezi copilul fericit la scoala. 

  Poate de asta e un an perfect. Pentru ca a avut un an complet in scoala asta, cu limba oarecum stiuta... si cu o fericire in ea teribila! O mai aud cand citeste cu glas tare in engleza, mi se pare fantastic sa o aud cat de frumos citeste, ce incantata e. Acasa vorbeste romana impecabil, daca se incurca in cuvinte ii explic imediat ce si cum. Incearca sa intoarca niste cuvinte din fraza, dupa topica englezeasca, dar o corectez usor iar cei de la scoala imi spun ca si in engleza, incearca o intoarcere a cuvintelor. Creierul e plastic, mi se pare fenomenal ca isi pastreaza limbile aproape intacte. 

  Are carti multe. Tone de carti in romana si engleza. Regula e sa citeasca din ambele limbi in fiecare seara. Sau o seara una, o seara alta. Profesorii de la scoala sunt uimiti de ea si m-au intrebat cativa daca noi acasa vorbim romana sau cum facem. Le-am zis ca vorbim DOAR romana si ca ea citeste bilingv. Si cu mine prin preajma, daca nu stie ceva, ma intreaba. E drept ca nu i-am dat Sadoveanu :)))) I-am dat carti contemporane, aceiasi autori pe care ea ii stie de aici, doar ca in romana :) Asa ca anul ei a fost unul bun, fericit! Exista aici carti despre matematica, fizica, chimie... In timp ce eu scriu asta ea citeste primul volum dintr-o serie matematica pentru copii :) Si nu s-a culcat pentru ca "e prea tare cartea astaaaa!"

  Faptul ca i-au venit si bunicii paterni in vizita, a incantat-o foarte tare! Credea ca n-o sa ii mai vada prea curand. Mama vine mereu si vrem sa o mutam de tot aici, doar sa vrea si ea sa se lase :))) Am o liniste in cap si-n suflet cand o stiu pe mama in casa aici, cumva nu ii mai port grija, nu mai e departe, nu imi mai e teama pentru ea. Si e inca un om pentru Mara, iar asta inseamna enorm. Ca sa nu mai zic ca e inca un om pentru mine :)

  Deci zic ca 2016 a fost un an foarte, foarte bun pentru noi. Ceea ce va doresc si voua, tutuor celor care cititi aici, din suflet! Daca n-a fost asta, o sa fie urmatorul! Trebuie doar sa aveti putina rabdare. Va multumesc din suflet ca-mi cititi gandurile.

 Va pupam!
                                               Albuletzii

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Regăsiri

  Anul asta mi-am regasit spiritul Craciunului. Ala pe care mi-l mancase Romania cu colindatorii ei spagari care buseau cu picioarele in usa la 10 noaptea si-mi speriau copilul. Cu nebunia de pe strazi si din magazine, cu tot ce inseamna "sarbatori" romanesti. 

  Anul trecut eram inca zapacita de aterizarea in Anglia, am adorat Craciunul ala, mi s-a parut atat de liniste si parca mi-a parut rau ca n-am trait-o mai din plin, nu stiu cum sa zic... Asa ca anul asta, la 1 octombrie cand s-a dat startul la decoratiuni prin magazine, am mers cu fluviul numit "Craciun englezesc de trei luni" :))) Am observat tot procesul, toata institutia, toate detaliile. Am trait din plin fiecare renuletz care-mi aparea in cale. Am zambit fiecarui om cu plovar de Craciun. Am purtat la scoala 3 zile o bluza rosie cu stele argintii de Craciun. N-am ajuns inca la nivelul de bentita cu urechi de ren da' la anu' cred ca o sa reusesc :)

  Mi-am regasit placerea de a cumpara cadouri. Pentru ca am putut sa o fac fara sa conteze cati bani dau. Nu va ganditi la chestii uriase... pur si simplu am putut anul asta sa dau deoparte orice factor financiar ar implica niste cadouri normale pentru toata lumea. Adica orice am vrut am luat. Mai ales pentru Mara. Drept pentru care, diseara, bradul nostru s-ar putea sa nu se mai vada de pachete. Note to self: data viitoare, impacheteaza-le naibii cand le cumperi, pe rand, asa... am bagat azi un maraton de impachetare care m-a rupt de shale :)

  Mi-am regasit placerea de a-mi cumpara mie chestii. Luna asta, pe motiv ca sotul meu de obicei nu se prea pricepe sa-mi ia chestii si a cam renuntat sa incerce, am avut motiv sa-mi iau tot ce imi doream. Pe sistemul las' ca pun cutia goala sub brad pe 24 si ma fac ca a venit Mosu'. Iete asa! Bineinteles ca tot chestii de bucatarie mi-am luat, ba un robot, ba niste cutite, ba... damblalele mele s-au indepartat de mult de bijuterii si haine :))) Tehnologiile pentru bucatarie ma fac sa am un mic orgasm cand le vad. 

  Mi-am regasit prieteni vechi pe care ii credeam pierduti in neant. Am cunoscut oameni noi de care mi-e un drag de mor! Mi-am regasit puterea de a avea incredere. Nu atat in ei cat in mine. Am acceptat ca trebuie sa am incredere in oameni. Nu pot sa traiesc altfel. Trebuie sa fiu mereu eu, cea plina de incredere, am stat destul in "toti o sa ma raneasca". Imi ajunge. Si daca o sa ma raneasca, o sa-mi treaca. Aia e. Nu se moare din asta. Dar mori in tine daca nu incerci si daca ajungi sa crezi doar rau despre oameni.

  Cea mai importanta regasire a fost aceea a omului pe care-l iubesc de-o viata. Care a fost in concediu saptamana asta si mi-a facut niste surprize importante. Ne-am regasit impreuna, noi, aia doi de acu' 20 de ani. Ne-am uitat cu atentie unul la altul si am aflat ca inca suntem ca unul. Incheierea perfecta pentru un an perfect. Ceea ce va dorim si voua!

  Craciun Fericit!

O, brad cu ochi! :)))


  

joi, 15 decembrie 2016

Cel mai frumos cadou

  Pentru mine cadourile nu inseamna doar cadouri. Adica doar daca imi cumperi ceva aiurea, ca sa fie la numar... nu prea ma impresioneaza. Pot sa zic ca mama e de "vina". Mama mea batea orasul luni de zile, ca sa-mi ia mie cadouri de Craciun. Pe vremea cand nimic nu exista nicaieri iar ea nu avea "pile" la magazin! Atentie, mamelor din lumea-ntreaga... cu cat va dati mai tare peste cap in copilarie, cu atat omul va iesi mai "pretentios" la final :) Adica va astepta mereu ca cineva sa se gandeasca la el la fel. 

  Din cauza asta, eu si azi cred ca un cadou trebuie sa fie gandit. Trebuie sa te gandesti intens la omul ala. Chiar daca nu il cunosti. Daca il cunosti, ar trebui sa fie simplu, pentru ca azi nu mai traim in comunismul-cel-gol-in-magazine. Daca nu il cunosti... atunci e mai complicat. Sa faci tot posibilul pentru un om pe care nu-l cunosti indeaproape, mi se pare minunat. Sa faci mai mult decat posibil pentru cei apropiati tie mi se pare la fel. Craciunul pentru mine e despre cadouri. Nu are treaba cu "dumnezei" si nasteri din virgine. Are treaba cu a face, macar o data pe an, ceva deosebit pentru cei din jur. Aia apropiati, aia mai indepartati... Sa donezi jucariile si hainele care nu-ti mai trebuie celor care n-au. D-astea. 

  Astazi am primit cel mai frumos cadou din viata mea. Cel mai "gandit" cadou din viata mea. Esenta unui cadou este gandul la omul ala. Esenta unui cadou nu este banul. Nu este valoarea lui monetara. Un cadou te poate dobori din picioare prin simpla lui gandire. Faptul ca omului aluia i-a pasat de tine incat sa-ti ia ceva ce chiar se potriveste cu tine. Doar ca te duci la  magazin si cumperi ceva, nu inseamna mare lucru. Cadoul ala trebuie sa fie asortat cu omul ala, sa i se puna pe suflet. Pentru ca te-ai gandit la el. 

  Cand aveam 18 ani, Marius mi-a cumparat o helanca gri. Pentru ca imi place culoarea si pentru ca incepeam sa am mari probleme cu gatul si infectiile la amigdale si simteam mereu nevoia de bluze pe gat. Cadoul ala m-a impresionat. Pentru ca era despre mine. Si pentru ca el isi petrecuse minim 15 minute gandindu-se la mine. 

  Azi am primit ceva asa, ca helanca aia. La Secret Santa de la scoala. Asta cu secret mie mi se pare o aberatie totala, adica de ce ar fi secret? La ce-ar ajuta asta? Nu se bucura corect nici cel care primeste nici cel care ofera. Ma rog, trecem peste... Azi, mai precis in ultimele saptamani, doamna care anul trecut a fost teacher assistent la clasa Marei, doamna cu care eu mergeam anul trecut la inot cu copiii... a primit numele meu din traista cu nume. Si s-a gandit la mine. Pentru ca ne-am petrecut niste timp impreuna mergand cu copiii la inot si pentru ca m-a intrebat de unde vin, si pentru ca m-a ascultat si probabil chiar m-a indragit... mi-a facut un cadou. 

  Adica l-a facut ea. Regula lu' Secret Mosu asta e sa fie de maxim 5 lire cadoul. Asa ca ea, s-a gandit la mine, la familia mea, m-a spionat nitel pe Face Book ca sa afle informatiile, si a facut asta:


  Bucatica din harta Romaniei care include Ploiestiul, si numele noastre din litere de Scrabble.  Cand am deschis cutia si am vazut numele lui Marius scris, era sa lesin! La propriu, am avut asa ca un soc electric de incantare absoluta. Stiam cine e Mosul pentru ca pe eticheta scria "Craciun Fericit" in romana si ea imi daduse ieri o felicitare pe care scria la fel. Aici, de orice sarbatoare, exista institutia numita felicitare. In plic. Si scrisa de mana :)

  Mi-au dat lacrimile, ea nu era acolo, a trebuit sa fug ceva vreme prin scoala ca sa o prind, intr-un final, sa o imbratisez si sa radem impreuna. Cand a vazut Mara cadoul a avut o revelatie "aaaa, d-aia m-a intrebat pe mine intr-o zi, cum il cheama pe taaaaaaaatiii!" :)))))) Saraca, ea a intrebat-o, dar la raspunsul MARIUS, femeia a fost blocata. Ca n-a stiut cum naiba s-ar putea scrie asta. Asa ca m-a cautat pe FB :)))

  Am plecat de la scoala zambind larg. Asa, a prost, pardon, a fericit. Am mers asa pana acasa, cumva moaca nu putea sa-si revina, imi apareau oameni in cale si ma straduiam sa nu mai ranjesc pe strada ca nebuna. Dar, adevarul e, ca acest om, mi-a oferit azi un cadou fantastic. Cadoul de a se fi gandit la mine, io, asta, neica nimeni, cu familia mea si originile mele. Io, asta, care am voluntariat un an ca sa merg cu ei la inot si care am invatat-o unde e tara mea pe harta. Nu stia multe despre mine, stia mai multe despre copilul meu, ca i-a fost profesoara la clasa un an scolar... 

   Dar ea s-a gandit la mine. Pentru ca m-a indragit. Si la noi. Si ne-a impletit numele intr-un fel care m-a facut sa ma bucur enorm!