duminică, 16 aprilie 2017

Excursie in Wales sau cum e pe planeta oilor

  N-am mai apucat sa scriu dupa fericirea cu Londra, ca ne-am precipitat de colo colo prin juma' de Mare Britanie. Daca nu ma lua capul asa tare de la consulatu' vietii, poate apucam sa povestesc despre Muzeul de Istorie a Naturii din Londra, pe care l-am vizitat duminica, imediat ce-am ajuns. Ne-am cazat in Acton, un cartier apropiat de Kensington, locul unde e magaria de consulat, ca sa putem sa ajungem luni repede la "programarea" fara-de-sfarsit. 

  Zona e una draguta, curata si "linistita". Adica linistita pentru Londra care e ca un soi de cazan dracesc ce bulbuceste aprig zi si noapte. Traficul e infernal spre ingrijorator la toate orele posibile si cred sincer ca am auzit in 24 de ore circa 100 de sirene de ambulante, politie si pompieri. Totul iti da asa o stare de panica sora cu moartea, parca astepti sa auzi pe careva strigand sa iesi repede afara ca arde. Pensiunea era mica si simpatica, condusa de o suma de baieti indieni ferchezuiti. Conditiile chiar bune, in special parcarea lor privata. La Londra practic nu poti merge peste noapte cu masina pentru ca nu ai unde sa parchezi. Daca o duci intr-o parcare cu plata te poate costa chiar si 70 de lire pe 24 de ore. Majoritatea hotelurilor si pensiunilor nu ofera nici un fel de parcare sau ofera cu plata intre 40 si 100 de lire pe noapte. 

  Asa ca am fost multumiti. Imediat dupa cazare am plecat spre muzeul cu pricina. I-am aratat Marei inainte British si cel de istorie a naturii si a decis ca vrea la asta cu animale. A fost impresionant. Mereu aici muzeele sunt impresionante si mereu ne miram asa ca prostii de cate chestii sunt in stare sa faca oamenii astia si in ce fel inteleg ei chestia asta cu educatia-cultura-istoria. Ca sa nu mai zic de aia cu turismul! Animalele ca animalele, ca de-alea mai vazuseram, insa faptul ca ei au facut ca un soi de cocon in interior, in care urci cu liftul si poti vedea curatorii muzeului cum fac ei treaba la microscop, poti vorbi cu ei si ti se explica enorm de multe lucruri despre ce fac ei acolo, care e sensul si cum se desfasoara expeditiile in care ei culeg exponate... te lasa cu gura cascata. 

balenoi

Mara a privit cu atentie si apoi a zis "AHA!" :))

Birourile lu' domnii oameni de stiinta

Ni se explicau chestii

In gogoasa aia se simulau cutremure reale

  O chestie foarte educativa mi s-a parut simulatorul de cutremure. Mara nu a trait nici un cutremur de cand s-a nascut, aici va fi ferita de asta pentru ca in UK nu-s cutremure, dar mi se pare bine de stiut cam cum se simte un cutremur si cum sa faci sa stai in picioare. Cutremurul era o replica a unuia din Japonia, deci a fost puternic de tot, bineinteles ca ea a inceput sa planga desi ii explicasem cum o sa fie. Apoi m-a intrebat din nou daca eu chiar am trait cutremure si a fost cumva plina de respect in sensul ca "wow, ce tari sunteti, n-ati murit cacati pe voi de frica!" :)))) I-am explicat ca si acolo, in simulatorul ala, mi-a fost frica. Mi-a trezit niste amintiri extrem de neplacute dar m-am bucurat ca a vazut si ea ce inseamna un cutremur, ca instructaje despre ce sa faca daca vine unul i-am tot facut. 

   Asa, deci am terorizat bine copilu' si a doua zi l-am dus la coada la consulat timp de 3 ore!!! :)))))))) Faptul ca inca suntem in viata ne arata ca am crescut o persoana politicoasa! Mai ales ca acum incepe sa isi arate coltii de pre-adolescenta, deci puteam foarte bine sa fim omorati in somn dupa asemenea aventuri. Dupa consulat am pornit catre Stratford upon Avon unde aveam tocmita urmatoarea noapte de cazare. Din cauza boilor de la consulat am ajuns tarziu acolo, n-am mai apucat sa facem nimic in seara aia decat sa lesinam jumate morti de oboseala. Ne-am plimbat putin pe stradute, am vazut cat de frumos e oraselul si ne-am umplut de anticipatie pentru a doua zi cand urma sa vizitam casele lui Shakespeare. Pensiunea la care am stat era absolut incantatoare, patronii, un cuplu de oameni educati catre un 65 de ani, erau super simpatici. Iar conditiile impecabile. 

  Oraselul ala e ca o prajitura cu frisca si crema de vanilie. Este atat de frumos incat iti taie rasuflarea, creierul se opreste nitel si nu mai face altceva decat functiile de baza, uneori te miri si ca mai nimeresti sa respiri. Mult de tot ne-a placut, enorm de mult. Bineinteles ca obiectivele turistice legate de viata marelui scriitor-actor-om de afaceri sunt impecabil conservate. Totul este fabulos. Exista mai multe soiuri de bilete, poti vedea trei sau mai multe case. Eu am ales varianta cu 3, mai simpla, am vazut casa in care s-a nascut, casa unde a trait el dupa ce s-a insurat si casa fiicei lui mai mari. Era o zi incredibil de insorita si totul parea ca desprins din povestile cu domnite si cavaleri. M-a coplesit casa aia de la 1600, este un exercitiu de umilinta sa intelegi cam cum se traia pe vremea aia in Marea Britanie comparativ cu Romania. Iar familia lui Shakespeare era bogata, deci aveau case importante. Pentru mine a fost foarte emotionant cand l-am auzit pe ghid ca zice ca "aici a dormit iar podeaua nu a fost renovata, este fix cea pe care calca Shakespeare". Dude, serios? Omg! 

pe o strada


casa in care s-a nascut S.




incantare

casa lu' fi-sa



nebunica

"e PREA frumooos!"

  Tot oraselul si toate casele sunt pline de citate din Shakespeare, toate suvenirurile erau legate de opera lui. Ne-am invartit nitel pe stradutele alea mirifice ca niste gaini bete pana ne-a razbit foamea si am intrat intr-un Bella Italia cum avem si noi aici. Am mancat excelent si apoi, cu burtile si mintile pline, am pornit catre Wales.

  Wales e de o frumusete incredibila. Practic e natura neatinsa de om decat in mica masura. Dealuri verzi cu iarba taiata perfect egal, pline de oi care pasc linistite. Cand zic pline de oi e asa, nimic. Am vizionat patrujdemiidecatralioane de oi si miei. Oile par sa traiasca acolo, pe pajisti. Nu stiu unde-s lupii astora dar pe ele, oile, nu le strange nimeni seara sa le bage undeva, se culca pe dealuri. Sau pe sosea, dupa caz :)))) Peisajele sunt absolut mirifice, chiar te astepti sa iasa vreo zana de dupa primul copac sau ceva...

  Am ajuns destul de tarziu la ferma unde ne-am cazat dar doamna ne-a asteptat cu jacuzzi-ul incalzit asa ca eu si Mara ne-am si azvarlit in el cum am ajuns. O ferma in the middle of nicaieri, oameni cresteau ce altceva decat oi! :))) Si niscaiva vaci care ne onorau cu oarece aroma cand batea vantul dinspre domniile lor. Peisajul idilic se potrivea cu aroma asa ca pe mine una chiar m-a incantat. Asta a fost cazare prin Airbnb asa ca am avut la dispozitie o ditamai casa cu 3 dormitoare doar pentru noi. Cu tot ce ne-a trebuit, plus chestii care pe mine ma incanta la modul isteric cum ar fi semineu cu lemne in living si jacuzzi cu apa calda afara. Desi erau 10 grade, am stat in cada aia gonflabila de m-a uitat Dumnezo' acolo! Ma uitam la dealuri, la oi si la copaci si pentru niste multe minute am reusit sa nu ma gandesc la nimic. Relaxare totala! Seara la foc idem, si eu si Marius suntem d-aia de s-ar uita la foc pana poimaine, micutul le-a ars alora o carutza de lemne cat am stat acolo, a facut caldurica de picau tablourile de pe pereti pe motiv de cuie indoite :))))))

 Din satucul asta de la mama naibii am plecat si am vizitat un pic din Snowdonia, parcul asta national in care ne aflam. Ma rog, parc... e asa... natura lasata in pace cum ar veni. Am mers cu trenul cu aburi vreo 2 ore de ne-a luat capul cat de frumos era. In ziua urmatoare am intrat intr-o pestera-fosta mina de ardezie (tot Walesul asta a facut de sute de ani, exploatare de ardezie, pana si gardurile le au din ardezie) unde ne-au plimbat cu barca pe un rau subteran. Excursia in pestera era gandita si legata de legendele despre Regele Arthur, asa ca a fost absolut misto. 








  Pozele nu au nici o legatura cu realitatea, nu se vede prea bine nici cat de colorat era, nici cat de luminos era totul. Frumos. Incredibil de frumos. Ne-am bucurat ca niste copii, am si obosit, e drept, mai ales ca vineri cand ne-am intors am avut parte de o autostrada accidentata care ne-a lungit mult drumul. Dar a meritat fiecare secunda, atat de frumos a fost. 








Ai mei, ai mei, ai mei!

  Sunt incantata. M-am incarcat cu energie si cu o liniste incredibila. O oaie, doua oi... oi, oi, oi.....


   

  

marți, 11 aprilie 2017

Locuri de pierzanie. Consulatul Romaniei la Londra.

  De pierzanie in sensul ca iti pierzi mintile. Cu totul. Cand traiesti relaxat intr-o tara civilizata ajungi sa te inveti cu asta foarte bine. Adica pana mea, senzatia de civilizatie iti intra in creier, e atat de bine cand toate lucrurile functioneaza, toate regulile se respecta si  toti oamenii zambesc si zic multumesc (desi inteleg ca unor romani le displace profund asta). Te tampesti, asa... nu mai stii cum era cand lucrurile erau profund gresite. Nu mai ai frustrarea aia sufocanta a omului umilit de statul roman.

  Pana cand ai treaba cu el, pentru ca inca nu ai cetenie britanica si inca depinzi de boii astia. Si vrei sa-ti faci pasaport. Al Marei expirase in octombrie, al meu de multi ani, asa ca am zis ca daca tot trebuie sa merg pentru ea, sa ne facem amandoua. Cica nu te primeste la pasapoarte fara programare prealabila. Care se face online. Pentru ca sistemul informatic al consulatului este o mizerie facuta de unii care au furat banii, mi-a luat doar o ora juma' sa bag datele in sistem cu doua luni in urma cand am facut programarea. Deci da? Campurile in care tre' sa bagi date, fug de tine. Te duci cu cursorul pe unul si in loc sa se deschida lista din care sa alegi chestii, se duce la toti dracii si se inchide din nou. Ma rog... detalii. 

  Tare multe puli am irosit in seara aia cand am facut programarea, serios. E, ala a fost doar examenul initial. E ca un fel de initiere, gen, coaie, crezi ca esti capabil sa te bagi in seama cu sectia consulara de la Londra? Hai sa vedem daca te tine. E, si dupa ce te tine si ajungi la Londra, trebuie sa dai dovada de mult curaj. E momentul ala in care ajungi sa crezi in Dumnezeu. Nu pentru ca te rogi sa mearga treaba ci pentru ca te miri ca n-ai omorat pe nimeni, doar Dumnezeu te-a tinut sa nu faci prapad azi. Pentru ca odata ajuns acolo, completezi, din nou, de mana, hartii cu toate datele alea! :)))))

  Adica ai programare. Si te duci ca omu' la ora corecta. In sala cat o baie mai mica in care are consulatul "sala de la parter", se afla circa 50-60 de oameni impachetati ca sardelele in cutie. In apropierea usii, o cucoana la vreo 60 de ani, blonda platinata, cu ecuson de om important, urla la oameni. Noi am ajuns mai devreme si am vrut sa intrebam daca nu cumva, din greseala, ne pot primi mai devreme. Asa ca am stat nitel ca sa apucam sa intrebam un alt cetatean care discuta in mod persiflator cu o clienta, explicandu-i de ce este domnia sa foarte proasta. In timpul asta, Platinata certa oameni. Oamenii, cu caciula in mana ca la pomana, cu ochii in pamant, in pozitia ghiocelului. 

  Am aflat ca tre' sa ne intoarcem la ora corecta si am plecat. Mara, care pe cand ma luptam eu cu cazierul acu' vreun an jumate, nu a intrat cu mine in consulat, era acum cu ochii cat cepele. Deci ea de un an si aproape noua luni, n-a mai avut de-a face cu sistemul romanesc. Acum era siderata, mi-a zis "maaami, tu ai vazut cum vorbea doamna aia cu ADULTII? ca si cand erau niste copii MICI!" Pentru ca na, aici la scoala li se spune ca ei tre' sa respecte adultii si ca adultii sunt ceva important si ca trebuie sa le vorbesti frumos. Nu ca unor copii tampiti :))) Sindromul invatatoarei, acesti functionari publici au impresia ca ei sunt cumva deasupra ta, a cetateanului. Ei sunt mai destepti, ei sunt speciali, ei sunt de aur. TU? Tu esti un gunoi. 

  Si stai asa si te gandesti ca ei se cred mai jmecheri pentru ca SUNT. Pai ia du-te tu la MAE si angajeaza-te lingator d-asta de hartii la sectia consulara de la Londra. Ia, sa te vad, coaie! Ha? Ai impresia ca o sa poti vreodata sa faci asta? Cine e ma-ta? Barbac-tu? Al cui esti tu, de-ti permiti sa te gandesti cum au primit ei joburi acolo? Deci... era o duamna. O doamna tot la un... mmm... 55 sa zic? Imaginati-va: plovaras bleu-chilotzi din PNA (cine mai stie ce e ala, cine nu, e un ceva de pe vremea lu' Ceasca), coafura de parca acu' era scapata de la alea din anii 80 si mult fard bleu-chilotzi pe la uochi. Bai, deci era fix din filmul ala! A cui nevasta o fi ea? Ca a mea sigur nu e! Misca hartiile cu viteza si precizia unui melc beat. 

  Asa ca cum sa nu se creada mah, ei, jmecheri? Cum? Cu ambasadorul lor care lua la puli ziarista aia si ii explica el cum sa faca ea si cat e ea de proasta? Cu tanti aia de la usa, Platinata, care se purta efectiv ca ultimul jeg de om cu niste oameni care ii platesc ei salariul. A, si langa ea, era domnul... militzian! Un flacau la un douajcinci asa, al cui pui de securist o fi el de are asa job important in consulat, sta de paza la usa si se rasteste la lume. Vegheaza ca nu cumva lumea sa nu fie cuminte. Te pofteste apostrofator "dupa paravan", adica ala care semi-desparte usa de "sala", ce daca dupa paravan nu mai e loc de-un lat de pula, d-apoi de trei oameni cum eram noi azi. Deci cate cururi si tzatze am simtit io azi frecandu-ma printre sardele, nu poci sa va marturisesc. Si am si impartit la randul meu, cu generozitate... ca altfel cum sa inaintezi cand oamenii sunt lipiti unul de altul? Ia si tu o tzatza, ia si tu o buca, multumesc pentru curu' matale... 

  Cand ajungeai la Platinata, ce crezi ca te punea sa te faci? Sa te TAI de pe lista cu programari :)))))) Eu as fi taiat oamenii care erau strigati la ora x si nu raspundeau, nu erau acolo. Ei, baieti vigilenti, taiau oamenii existenti. Si taiau si taiau si habar nu mai conta cine la ce pula lui de ora trebuia sa fie sus, la etaj, in Raiul Pasapoartelor... Unde cand ajungeai, jumulit, transpirat, pipait intensiv, numa' bun de poza. Eeee, stai linistit, am glumit, doar nu crezi ca iti facea poza si gata? Intai iti lua banii, inainte, ca la curve. Apoi stateai doua ore si jumatate la coada. Ce, ai programare, te simti jmecher? 6 oameni cu sase aparate foto lingeau incetinel hartii. Alti oameni de-ai lor in frunte cu madam consul Oprescu (oare cu cine o fi ea neam, ma intreb si eu), aduceau oameni prin fata. Luau cererea corecta si o duceau la poza direct. Luau oameni fara programare inaintea celor care aveau si apoi explicau ca "nu ne merge sistemul si de aia suntem in intarziere.

  Da, sistemul nu le merge. In sensul ca e unul corupt. Care nu da erori, face dintotdeauna aceleasi lucruri. In acelasi fel. Cu aceleasi rezultate. Dupa aproape 3 ore am iesit din consulat si am inceput sa plang pe strada. De nervi, furie, neputinta, durere de spate, picioare si cur, deoarece nu-s destule scaune si cand sunt sunt din cele de tortionari. Umilinta. Mi-au distrus o zi din vacanta. Pardon, mi-au distrus vreo 36 de ani. Urmatoarele pasapoarte speram ca le facem ca cetateni britanici. 

  

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Despre vacanta si altele

  Azi de dimineata m-am trezit cu gandul ca e 8 aprilie. Azi sunt 2 ani de cand Marius a plecat de la Ploiesti catre Anglia. Cum a plecat el cu un Tico infundat cu chiloti pana la tavan, v-am mai povestit

  Ziua aia a fost complicata. Lunile alea de dinainte au fost greu de suportat. Nici lunile care au urmat n-au fost simple. Pentru ca nu stii. Senzatia de necunoscut te doboara. Nu stii daca o sa iasa sau nu. Nu stii ce se va intampla. Esti constient ca se poate sa iti iasa dar se poate la fel de bine sa nu-ti iasa. Si ti-e teama. Nu atat de un esec oarecare, n-ar fi primul si n-o sa fie nici ultimul... ti-e teama ca distrugi copilul. Pe care il zmulgi din radacini si cu care nu te poti juca de-a "hai ca ne mutam, hai ca ne intoarcem, hai ca om mai vedea". Pentru ca nu e asa simplu. Mara se ataseaza puternic de locuri, de case, de stabilitate. Ca orice om dealtfel. 

  Ne-a fost frica? Oho! Eu una eram cacata pe mine. Marius parea vesel dar doar el stie ce-o fi fost de fapt in sufletul lui. El era vesel pentru ca in sfarsit i se intampla ce-si dorise de-o viata. Pentru el era nitel mai usor, pleca, facea ceva, urma sa faca lucruri si sa descopere chestii. Eu urma sa raman acasa cu copilul plangand de dorul lui, din nou... si sa astept... din nou. La nici una dintre astea doua nu reactionez prea bine :))))) 

  Si azi se fac doi ani de la ziua aia iar eu iar am facut bagaje o jumatate de zi. Doar ca azi e pentru vacanta care urmeaza. Am intrat, in sfarsit, in vacanta. Si-a luat si Marius cateva zile de concediu, le merita cu varf si indesat la cat de mult munceste in fiecare zi. O sa plecam o saptamana sa mai vizitam Londra si alte locuri frumoase de pe aici si promit sa va arat multe poze frumoase. Plecam de acasa. Ha! Cum suna asta... 

marți, 4 aprilie 2017

O decada si alte bucurii majore

  De 10 ani te iubesc mai mult decat orice. Sau oricine. De zece ani m-ai invatat de toate. Cum sa iubesc, cum sa traiesc, cum sa am macar putina rabdare. Cum sa stiu sa fiu. Cum sa cresc o fata. Care va fi o femeie. 

  Esti frumoasa, iubita mea! Esti frumoasa si pe dinafara dar mai ales, mai ales pe dinauntru, acolo unde conteaza cu adevarat. Esti deja un om bun, esti deja cineva cu care mi-as dori sa fiu prieten pe viata. Ne iubesti pe amandoi la disperare. Si noi pe tine idem si asisjderea :)))

  Nu stiu cand a trecut o decada. Am scris ieri o compunere in engleza despre asta, mi s-a cerut la un interviu. Si despre tine si cat de mult iti place in Anglia. Nu stiu cand s-au dus cei zece ani dar s-au dus cu mare folos. Eu una sunt mai fericita decat am fost vreodata. Tu pari sa fii la fel. Esti un om bun. Sunt mandra de tine. Te-am aruncat intr-o tara straina, intr-o limba pe care nu o stiai, ai inotat din rasputeri si te-ai ridicat mult mai sus decat ne-am fi putut imagina. Esti incredibila! Esti minunata! 

  I-as mai scrie asa pana poimaine. Cand vine vorba sa o laud nu ma pot opri. Se trezeste singura dimineata, isi pune sa manance, se imbraca si pleaca la scoala. Noi dormim. Niste parinti denaturati! Stie sa tina si sa respecte ordinea din casa, face ordine cand ii atrag atentia ca lucrurile o iau razna. Nu arunca haine pe jos, i-am spus ca daca isi iubeste hainele, trebuie sa le respecte. Isi iubeste hainele, in special pe cele comode. A vrut par lung dar l-a detestat si mi-a cerut sa-l tai scurt "pentru ca mami, e ingrozitor, ma gadila si mi-e cald" :) Cand isi pune ceva in cap nu renunta usor.

  Inca ma vrea langa ea desi nu sta practic langa mine, vrea sa stie ca sunt inca aici cu ea. O intreb de ce, ca tot sta in alta camera, ce conteaza daca eu sunt sau nu aici... ridica din umeri si imi zice ca vrea sa fiu aici. S-a speriat cand a auzit ca am aplicat pentru un alt job. Imediat a inceput sa ma intrebe. Da' cand, da' cum, da' cand vii acasa? Eu cu cine stau? Cand te intorci? Aoleu. I-am explicat ca va fi tot un job in scoli si ca o sa vin acasa odata cu ea. A rasuflat adanc si a zis ceva ce zice de ani de zile, de cand educatoarea batrana de la gradinita le tot repeta ca o moara stricata: "asa mai vii de-acasa!" Nu vin ci ma duc, i-am raspuns.

  Ultima luna am asteptat. Am asteptat cu multa speranta, rar mi-am dorit atat de mult ceva in viata mea. Ieri, chiar de ziua ei, am mers la interviu la Primarie, am dat teste si am vorbit cu doamne dragute. Azi m-au sunat si mi-au oferit jobul de Bilingual Learning Assistant in cadrul Ethnic Minority Acheivement Service (EMAS) din Primaria Portsmouth. Am povestit despre ei atunci cand au venit la scoala Marei si au evaluat-o dupa o luna de la inscrierea ei in scoala. Pe atunci, directoarea scolii noastre mi-a zis sa incerc sa aplic la EMAS, ca au nevoie de oameni. Dar Mary mi-a zis ca nu au loc, tocmai au mai angajat pe cineva pe romana.

  Si am asteptat. Am continuat sa muncesc ora de la pranz, sa invat sistemul, am lucrat si cu Andrei, am facut si afterschool. Am mers cu copiii la inot ca voluntariat. Acum o luna s-a deschis un post pe limba romana. Am aplicat. Si mi l-au dat. Si nu oricum ci cu bucuria oamenilor care vad in fata lor un om destept, muncitor si simpatic. Lauda-te gura, ca d-aia iti dau friptura! :)))))

  O sa incep peste circa o luna, pentru ca asa e preavizul aici. Voi merge la diferite scoli din oras unde sunt copii romani si ii voi ajuta sa se integreze, voi evalua ce stiu si ii voi invata diverse. Ziua de ieri a fost ireala. Si cea de azi. Sunt extrem, extrem de fericita, nu prea am destule cuvinte sa exprim ce simt eu acum!

La multi ani, frumoasa mea!

  






miercuri, 29 martie 2017

Soluția româneasca

  Solutia romaneasca la absolut orice boala este: SA NU TE SPELI! Serios! Ar trebui facut un tratat pe tema asta, despre cum nu ai voie sa te speli, in general in viata si in particular atunci cand ai o boala. Ce boala? ORICE boala! Orice boala duce automat la interdictia igienei corporale. Asta in Romania, ca in alte tari esti dimpotriva, indemnat sa te speli dracului mai cu spor cand esti bolnav, sa alungi carcalacii de pe domnia ta! Orice om normal la cap ar trebui sa stie ca minim un dus si doua spalaturi pe dinti PE ZI, fac parte din igiena personala absolut obligatorie. Dar nu, nu si in Romania unde consumul de pasta de dinti pe cap de locuitor este absolut tragic.

  Cand ai un copil, cu atat mai mult, NU trebuie sa-l speli! Doamne-fereste, cum sa-l speli? Nu ai voie! Intai ca are buric atarnator! Nu cumva sa-l atingi cu apa ca moare, nu e ca si cand n-a iesit din apa, da' ma rog, cine-s eu sa interoghez? Apoi el, copilul nu trebuie spalat prea des... cam asaaaaa, o data pe saptamana cel mult! Ca raceste. Ca... diverse! Daca cumva copilul se imbolnaveste, sa zicem ca e racit, atunci NU il mai speli! DELOC! Nu stiu, poate peste vreo trei-patru saptamani cand ii dispare orice urma de tuse, poate-poate atunci! Si nu pe cap! Dumnezeule, nu cumva sa speli copilul PE CAP in general, mai ales iarna, toamna, primavara sau vara, ca il trage curentul, si mai ales cand e racit, ca il trage curentul! Serios, esti tampit? Cum sa speli copilul cand e bolnav, are multi muci pe care si-i plaseaza strategic chiar si in par? Esti cu capu'?

  Daca tu, adult, om in toata firea, esti bolnav, nu cumva sa te speli! Noooo! Medicii romani recomanda fara sa rada isteric, chiar si pacientilor cu varicela sa nu cumva sa se spele! Nu dureaza decat vreo luna sa treaca varicela la adult, da' va zic din sursa sigura (Iasone, ce ne mai radeam mai ales io! :))) ca asta se recomanda la varicela-adult. La aia de copil clar nu il mai speli un an! Ce-ti trebuie? Si asa l-ai spalat cand inca nu-i cazuse buricu' si uite ce-a patit! A facut varicela!

  Tocmai ce ai nascut? Bai, nu te speli! Ce daca nasterea implica de la sange la cacat toata gama de productii... este foarte important ca nu cumva sa te speli! Si, daca esti si cu dumnezeii in cap, vezi ca s-ar putea sa nu te speli vreo 40 de zile! Ca ma intrebam de ce dracu' n-au femeile voie de la popa sa iasa din casa 40 de zile dupa nastere.., pai poate pentru ca na, emana mirosuri? :)))))) 

 Te doare spatele? Nu te speli, te ia "cu rece". Ai racit? Stii, da? Ramane cum am stabilit! Ai matreata? NU cumva sa te speli pe cap! Ai acnee? In nici un caz sa nu te speli! Te-a ars soarele? Nene, orice ai face NU te spala, te dai doar cu iaurt de sus pana jos! Si astepti. Ai orice boala de piele, clar NU te speli. Apa dauneaza. Sapunul dauneaza. Evident ca sapunul dauneaza daca e din cel chimic. Ala natural nu dauneaza, ba chiar ajuta. Si asa am ajuns la motivul acestui post: bunica-mea mi-a transmis din Romania ultima ei cercetare marca Formula As intr-ale psoriazisului: sa NU MA SPAL! :))))))))))) Dauneaza! 

  Ce-mi place mie e ca unii vor sa interzica site-uri care proclama anti-vaccinarea dar pe Formula As care proclama ce pula ei vrea de 20 de ani si dupa care muuuulte milioane de oameni se "trateaza" in Romania, p-aia nu mai vrea nimeni s-o interzica. Aia nu mai e periculoasa. Bunica-mea s-a pus in pericol de zeci de ori la viata ei din cauza acestei "publicatii" minunate, unde toate babele isi impartasesc secretele fericirii si sanatatii. 

  A unshpea porunca romaneasca: sa nu te speli! Deloc. Ceea ce sincer, NU va dorim si dumneavoastra! :)))